Se făcea că mă pocnise într-o vară să renunț la tot și s-o iau de la capăt. Iar. Să plec departe de tot ce aveam: casă, job, prieteni, relație, locuri de plimbat, locuri de visat. Totul mă ținea acolo și totuși dorul de ducă ori chemarea universului mă alungau spre capitală. Mi-am împachetat câteva haine, perna-cățelul-oaie, două cărți pe care voiam să le citesc în vara aia și m-am urcat în tren cu toată încrederea: obținusem jobul visurilor mele, aveam să am o relație la distanță și urma să cresc mare și fără accent moldovenesc.
Bucureștiul a fost ne-prietenos cu mine. Primele trei săptămâni m-a făcut să plâng și să-mi doresc să mă întorc acolo unde era cald și bine, unde toată lumea mă încuraja și unde știam încotro duce fiecare străduță.
N-am abdicat de la visele mele. M-am întors în week-end, am plâns în așternuturile pe care le cunoșteam și-am decis să merg mai departe. Lupta cu mine m-a slăbit și m-a făcut mai puternică, în același timp. Plecarea m-a făcut să înțeleg mai bine cine sunt eu și cine sunt cei de lângă mine. Am învățat că o prietenie devine mai puternică supusă la conversații lungi prin telefon și că cel mai frumos cadou primit de ziua ta poate să fie un om care vine de la 400 km că să-ți șoptească „La mulți ani” la ureche.
Departele m-a învățat că nu ești așa sensibil cum credeai și că plângi doar atunci când ești puternic prea mult timp. Departele m-a învățat că Bucureștiul e și el un oraș mic și că ascunde atâtea locuri de visat cât n-o să le poți cunoaște vreodată, și că poate să fie sursa ta zilnică de inspirație.
Departele m-a învățat câte ceva și despre dragoste. Dragostea înseamnă săruturi, noaptea pe furiș. Înseamnă chimie. Înseamnă sex pasional. Înseamnă să te ții de mâna celuilalt de parcă ar fi ultima dată. Dragostea se traduce în baloane colorate, în promisiuni și în povești spuse seara.
Dragostea se măsoară în săruturi pe frunte. Și în plimbări nocturne. În pietre aruncate într-un lac. În nopți dormite la cort. În călătorii îndepărtate făcute în doi.
Dragostea se cântărește în buchete de flori primite, în kilograme de prăjituri mâncate împreună și în litri de ceai sorbiți cu privirea în ochii celuilalt. Dragostea se calculează în lecții pe care celălalt reușește să ți le dea și să te facă să zâmbești. Dragostea înseamnă amintiri. Amintiri peste care nu poți trece, amintiri pe care nu vrei să le înlocuiești cu nimeni altcineva.
Dragostea se măsoară în băi făcute împreună. În dușuri reci și în nopți în care ai plâns în brațele celuilalt. Dragostea se numără în secrete împărtășite și în cicatrici pe care le cunoaște doar persoana din fața ta.
Dragostea perfectă nu există. Dar dragostea perfectă pentru tine există. Există când porți tricourile celuilalt și împărțiți șosetele. Există când ascultați aceeași muzică fără să vă vorbiți și vă înțelegeți din priviri. Există când “te” sacrifici pentru “voi”. Există în toate planurile făcute în doi. În toate melodiile Lanei del Rey. În toate copilăriile pe care le faci pentru că ai impresia că le știi pe toate. În toate greșelile pe care le-ai făcut, le faci și le vei face.
Dragostea există în toate rugăciunile de dinainte să te culci. În parfumul celuilalt. În dansurile ciudate care te-au făcut să râzi. În toate serile de Crăciun. Și în toate fanteziile tale pe care n-ai apucat să le împărtășești.
Dragostea există în toate ridurile și în toate firele albe care ți-au ieșit ținându-te mână de mână cu persoană pe care o vrei alături când te trezești. În fiecare dimineață. Și habar nu ai de ce.
Dragostea înseamnă atunci când departele înseamnă „mai aproape”.
Citiţi şi
Cum să-ți păstrezi tinerețea fără să-ți pierzi identitatea – Mâini de artist, cu precizie de chirurg
De ce să alegi un hotel situat lângă aeroport?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
