Episodul 4 (continuare de aici)
Pornim spre al treilea templu şi decid că ar trebui să fie ultimul. Aceeaşi luptă cu traficul şi mirosurile de toate felurile. Maşinile se împleteau cu grămezile de tuk tuk ce se strecurau rapid prin toată mulţimea, oameni, vaci şi toate cele ce îţi dădeau senzaţia unei procesiuni continue. „Procesiunea vieţii” sesizează Mintea, aşteptând cu nerăbdare să vadă următoarea minune.
Şi chiar era o minune! Templul Prem Mandir – Shyama Shyam Dham, templu închinat iubirii divine (Prem Mandir) este construit din blocuri de marmură albă sculptată manual de artizani începând din 2001. Templul în sine este finalizat, însă în jurul lui se mai lucrează la diferite scene şi dependinţe care reprezintă vizual poveştile sfinte ale credinţei indiene.
Ne lăsăm încălţămintea unde trebuie şi pornim la plimbare prin curtea imensă desculţi, pe marmura călduţă care îmi dă un sentiment de eliberare. Templul, deşi din marmură albă, odată cu lăsarea nopţii, parcă se umple de viaţă. Diferite lumini sunt proiectate pe el, dând senzaţia unui joc continuu de culori.
Intrăm… Înăuntru, lume multă, plăcăciuni în faţa statuietelor lui Radha şi Krishna, cele două zeităţi care au materializat iubirea absolută în cuplu.
În cultura indiană, căsătoria este sfântă. Se crede că persona care îţi devine soţ / soţie îţi este destinată pentru 7 reîncarnări. În curiozitatea mea, am dezbătut mult cu colegii mei în atâtea ore de drum, credinţele şi cultura indiană referitoare la cuplu şi la poziţia femeii în societate.
Din moşi strămoşi, căsătoriile sunt politice, adică aranjate de părinţii copiilor, aşa că încerc să înţeleg cum se împacă asta cu ideea de iubire dintre cei doi. Păi se împacă foarte bine, mi se explică, pentru că o altă credinţă care stă la baza sistemului este aceea că, după căsătorie, sigur te îndrăgosteşti de celălalt.
„Ok, ok, poate te îndrăgosteşti, ştiu eu?! Dar ce ne facem cu potrivirea de caractere, nene?” întreabă cu voce tare Mintea.
Şi aşa aflu că tot părinţii sunt cei care ştiu foarte bine ce îţi trebuie şi aşa îţi caută perechea. Mă îndoiesc profund în sufletul meu de român revoltat, care nu a priceput niciodată cum părinţii ar putea să ştie mai bine decât mine ce am nevoie la un moment dat în viaţă. Însă ei cred şi cred cu tărie că asta este calea fericirii şi afirmă că sistemul funcţionează foarte bine. Şi când eram pe punctul de a accepta ideea şi de a o încadra la diferenţe culturale majore, hopa paranteza: „Dar să ştii că am început şi noi să avem căsătorii din dragoste şi părinţii au început să accepte că ne putem alege şi singuri partenerul”.
Stop în sistemul central şi Mintea sare ca arsă…
„Cum ziseşi? Căsătorii din dragoste? Păi şi cum vine asta în schema de mai sus?!”
Şi se pare că vine bine, dacă ambele familii sunt mulţumite de alegerea copiilor lor. Mulţumirea vine din nişte criterii importante care stau la baza binecuvântării părinteşti: cultura din care provii, adică ce zeitate cinsteşti, dar şi poziţia socială şi „capitalul” pe care se bazează familia. Dacă familia fetei are o situaţie financiară bună, va dori ca şi băiatul să fie la fel, mai ales că fata e cea care pleacă cu zestrea la băiat. Iar dacă băiatul nu prea are cu ce, familia va ţinti o fată cu stare, ca deh, aşa e-n tenis… Parcă, parcă începe să sune familiar…
Mergem mai departe cu discuţia şi ajungem să povestim despre poziţia femeii în societatea indiană. Şi se succed o serie de poveşti prin care femeile sunt protejate de familie, pentru că sunt considerate sfinte prin asocierea cu zeităţile feminine în care cred, dar, din păcate, cu siguranţa lor se stă mai prost, pentru că populaţia este debalansată. Adică, au mai mulţi bărbaţi decât femei. Şi Mintea vrea să ştie de ce şi merge mai în profunzime cu „de ce-urile”. Şi în vârfurile degetelor, atingem subiectul uciderii copiilor de sex feminin în trecut, în stadiul de făt sau abia născuţi. Motivul? Profitabilitea, că ea vorbeşte atâtea limbi, din cele mai vechi timpuri. Cu cât ai mai multe femei în familie, cu atât averea ta scade atunci când se căsătoresc. Deci, afacerea de bază era să ai cât mai mulţi băieţi. Aşa, în loc să dai, primeşti…
„Păi cum sunt femeile protejate şi puse la loc de cinste prin asocierea cu zeiţele, dacă au fost atâtea omorâte pentru bani?!” eliberează Mintea complet şocată de extreme şi îşi pune armura. Are porniri războinice împotriva unei astfel de nedreptăţi şi ar vrea să spulbere toată răutatea de pe planetă într-o fracţiune de secundă.
Sufletul şi Inima o bagă repede într-o şedinţă mută cu o singură întrebare pusă pe tapet: „Şi cu ce ai fi tu mai bună ca ei?!”
Privesc statuietele din templul Iubirii. Sunt frumos colorate, zâmbitoare şi promovează Iubirea. Mintea e un pic debusolată, Sufletul şi Inima sunt detaşate.
Afară însă, toată mulţimea de oameni amestecată printre luminiţe, seamănă cu un bâlci de la noi, doar că aici bâlciul are un iz din „cele sfinte”. Şi tocmai îmi dau seama că şi aici ne asemănăm. Şi ei şi-au sacrificat o parte din materializările credinţelor lor spirituale pentru bani, femeile, la fel cum şi în creştinism Iisus a fost sacrificat pentru o pungă de arginţi, că tot se apropie Vinerea Patimilor.
Şi, la final, toţi cinstim Iubirea şi credem în ea…
Citiţi şi
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
