Azi m-a sunat o prietenă care mi-a citit poveştile de femeie îndrăgostită peste măsură. M-a luat cu binişorul, ce fac…, pe unde sunt…, apoi nu s-a mai putut abţine şi mă-ntreabă:
– Măi, fată, de când eşti cu băiatul ăsta după care tot oftezi? Ce te-ai aprins aşa? Las-o mai moale! Tare mi-e c-o să suferi foarte tare.
Mie-mi mijea un surâs cu gândul la “într-o nu ştiu care vară…“, şi tare i-aş fi răspuns aşa, dar…
– Ne ştim de câţiva ani buni, dar ne vedem de câteva zile. Şi nu suntem împreună, dar sunt foarte îndrăgostită de el.
A urmat o pauză lungă şi un ceeeeee???, măcar la fel de lung.
Am mai vorbit o oră la telefon, dar nu i-am povestit îndeamănunt ce simt. Îmi este mai usor să aştern pe hârtie (whatever!) gândurile, decât să le spun. Cred că este valabil pentru noi toti (ok, Mary, nu chiar pentru toţi, mai există şi excepţii pe care tu le pui la suflet, fată dragă!).
Cum să-i spun eu că, după primele minute petrecute împreună am încetat să mai fiu eu şi sunt el? Şi din acel moment i-am împrumutat starea de spirit şi râd sau plâng odată cu el chiar dacă este departe de mine.
Cum să-i spun că îl văd în fiecare om de pe stradă şi că tresar când trec maşinile pe lângă mine… Acum toate sunt argintii şi acelaşi model, credeţi-mă pe cuvânt. Poate că pe voi vă deranjează, dar mie-mi face mare plăcere.
Cum să-i explic mirosul care-mi stăruie-n nări şi imaginea gurii lui care mă face să visez lucruri?
Sau zâmbetul tâmp care-mi stăruie pe chip de când l-am văzut şi care minunează taximetriştii zgribuliţi ieşiţi la o ţigară, în timp ce eu plutesc prin ger, senină cu cartea lui sub braţ, fericită că aşa îmi este mai aproape. Asta în situaţia în care i-am cumpărat cartea ieri şi nici măcar nu a atins-o. Dar i-am spus că i-am luat-o şi este a lui acum, da?
Daca prietena mea mi-a pus toate întrebările de mai devreme, înseamnă că dragostei îi trebuie o perioadă de timp să se instaleze… Şi, mai ales, că eu sunt sărită din limitele permise.
Sincer? Nu ştiu şi nici nu-mi pasă.
Îl cunosc dinainte de timpuri, şi-l iubesc dintotdeauna.
Şi, chiar de-i lângă mine la un ceai şi mă vrăjeşte cu vorrrrrbele lui sau este cu oricine altcineva în Pampas, sunt tare fericită că este, şi atâta tot.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Ziua în care am divorțat de mama
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
