Da, și eu dorm singură cu cancerul în pat de un an și jumătate. L-am descoperit total întâmplător. Eram la mare, era o zi superbă, înotasem și brusc am simțit o tensiune în sânul drept. Am înghețat, am spus gata până aici mi-a fost. În două zile, cât a durat până am ajuns la medic, m-am pregătit psihic pentru orice. Și da, a venit uraganul peste mine când am auzit… ”Din păcate, trebuie să mergeți urgent la IOB”.
Culmea, în IOB (Institutul Oncologic București) lucrează fratele meu de peste 20 de ani și chiar dacă fusesem de multe ori acolo, acum refuzam să intru. Cum să fiu pacientă, cum să-i spun fratelui că EU am nevoie de ajutor?! Șocul cel mai puternic cred cel l-a avut când și-a văzut propria soră acolo, pe post de pacient. Fratele meu a fost primul om pe care l-am văzut când m-am trezit și primele mele cuvinte au fost “Cât de grav este? Am să mor? Trebuie să mă tund?” Am fost norocoasă, acum spun că am avut o jucărie, o nimica toată, nu am avut nevoie să fac chimioterapie, doar radioterapie și tratament hormonal. Din acea secundă nu mi-am mai tuns părul nici un centimetru…
Am învățat să fiu o zâmbăreață, să mă bucur de fiecare zi, de fiecare om frumos din jurul meu, și mulțumesc lui Dumnezeu că am mulți: de la frate, medici, la prieteni și colegi. Însă ceea ce doare este că sunt oameni care fug, care sunt mai speriați decât mine, care se întreabă ”Oare cât mai trăiește?“ de parcă ei știu cât mai au. Asta mă doare, mă seacă sufletește când văd cum se uită, cum sunt șocați când le spun că EU am avut așa ceva… Cum tu?! Da, eu cea care am părul până la talie, eu, cea care râd, dansez, muncesc, iubesc…
Acestor oameni le-aș striga că și noi simțim și trăim la fel ca restul, că mâine nu este promis nimănui. Am învățat că EU sunt mai puternică decât ei și pentru asta le mulțumesc și lor, celor care nu pot sta, nu pot să ofere, nu pot iubi o persoană ca mine.
Sper ca toate femeile să învețe din aceste povești, să meargă la controale periodice, să-și învingă teama de oamenii în uniforme medicale (care tot pentru pacienți sunt înfrumusețate cu broderie computerizata). Și, mai ales, cele care trec prin așa ceva să fie zâmbărețe, să iubească, să trăiască fiecare moment la maxim.
Iar tuturor le-aș transmite să NU piardă vremea și să nu amâne nimic în ideea că “lasă, că am timp“. Nu, nu avem timp! Important este Azi, Acum.
Vă mulțumesc că m-ați „ascultat”. O zi magică!
PS: Nu am spus, dar ca o ironie… și eu sunt medic. Am vrut ca oamenii chiar să știe că nu suntem contagioase și că se poate trece peste, atâta timp cât este descoperit în prima fază.
O doctoriță zâmbăreață
Citiţi şi
Christian Dior și WC-ul din fundul curții – Eleganța vieții pe trepte de contrast
Femeia modernă și magia Sărbătorilor: echilibru între tradiții și grija de sine
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
