Încerc să exprim admirația pe care o am pentru feminitate. Cuvintele nu pot surprinde prea-plinul sufletesc, complexitatea realității, dar pot oferi măcar câteva indicii despre misterul feminin, ale cărui frumusețe și bogăție întrec masculinitatea. Și nu, nu este curtoazie, respect calp, idolatrie. Dacă ne gândim doar la maternitate, cu tot ceea ce implică aceasta, de la dorința de a aduce pe lume o nouă ființă și până la eroismul anonim de fiecare zi, pentru a o crește cum se cuvine, putem afirma că istoria și cultura, creații preponderent masculine, pălesc în fața dăruirii de mamă. Dar drăgălășenia fetei care devine femeie, seducția irezistibilă a femeii stăpâne pe destinul său, pacea sufletească a bunicii sunt, la fel ca ipostaza sacră de mamă, moduri sublime de a fi în lume.
Sensibilitatea femeii, inteligența ei emoțională, intuiția sa infailibilă o individualizează pregnant, îi creează o aură specială. Sigur, există o complementaritate naturală și spirituală femeie-bărbat, dar gingășia femeii câștigă partida cu bravada bărbatului. Nu îi pot înțelege pe misogini, dar mi-e milă de ei: cum să disprețuiești sau să urăști femeia, când ai venit pe lume în pântecul uneia dintre ele. Și, mai cu seamă, și mă doare sufletul pentru asta, cum să-ți manifești supremația agresând-o, lovind-o… De cele mai multe ori, se dovedește că adevărata forță, tăria reală o au doamnele și domnișoarele, în vreme ce iscusința bărbătească ori nătângia băiețească sunt, de prea multe ori, mărturii ale inabilității, ale stângăciei structurale, ale unui egoism jalnic.
Este acuzată îndeobște Eva pentru căderea din Rai a lui Adam, dar acesta avea discernământ, știa că nu îi este permis să încalce cuvântul lui Dumnezeu și, totuși, a făcut-o, generând istoria omenească, aceea care are și bune, și rele. Chiar dacă nu le aprob înverșunarea, le înțeleg pe cele mai multe dintre feministe. Înverșunarea respectivă, dacă este înlocuită cu umor și puțină relativitate în apărarea cauzei nobile a demnității femeii în lume determină victorii în serie. În delicata chestiune a avortului, am fost zguduit, pur și simplu, de textul Doamnei Ana Barton. Umanitatea cuprinsă în acel text m-a smerit și vă rog să mă credeți că am citit, auzit și imaginat multe. Da, pot depune mărturie că, dacă într-ale abstracțiunilor, unele folositoare, altele pure jocuri ,,cu mărgele de sticlăˮ, bărbații au cu ce să se mândrească, în cele sufletești, ale inimii atât de hăituite de civilizație, doamnele și domnișoarele ne dau clasă.
Ajung și la delicata și universala chestiune a sexualității. Voi spune ce cred. Îi înțeleg pe aceia și acelea mândri/mândre de propria sexualitate, dar nu consider că este un titlu de glorie, nici pentru domni, nici pentru doamne, faptul că ne diferențiem, din acest punct de vedere. Sub ochii noștri se produce, subtil, o efeminare a băieților și o masculinizare a fetelor, ceea ce nu este neapărat rău. Dar nu consider că este onorant nici pentru femeie să profite de atracția bărbatului pentru sexul opus și, evident, nici pentru bărbat să-și manifeste această vulnerabilitate, chiar dacă asta nu presupune, obligatoriu, o atitudine negativă. Se spune că ceea ce nu ne ucide ne face mai tari, iar acest lucru se adeverește foarte bine în cazul sexualității: dacă o controlăm noi pe ea, și nu ne domină plăcerea carnală, dorința de a experimenta cu prețul rănirii celuilalt, atunci identitatea de gen devine un atu important pentru fiecare dintre noi.
În fine, este de dorit o diminuare a asperităților inerente dintre femeie și bărbat; moștenirea istorică este crudă, în această privință. Cu tact, înțelegere, empatie, toleranță și respect reciproc, relațiile dintre cele două sexe pot dobândi o calitate nesperată, fără ca asta să implice sexualitatea: prietenia, colaborarea, solidaritatea nu trebuie văzute ca forme ale unui interes conotat trupesc, din ambele părți. Este adevărat că, uneori, sângele clocotește și unul dintre cei doi sau ambii pot ajunge la ceea ce știm cu toții. Dacă intervine autoeducația, chiar și în asemenea cazuri, cu atât mai mult în fazele anterioare, non-trupești, o anume sfială, feciorelnica rușine ar trebui să prevaleze. Dezinhibarea generează cinism, dezabuzare, adicții periculoase. Cu riscul inevitabilelor nevroze, este de preferat atitudinea prudentă, inhibiția neconfundându-se, totuși, cu respingerea celuilalt, ci cu o rezervă politicoasă.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Pentru toate femeile care se apropie de 50 de ani
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
