Îmi plac bărbații tați

10 November 2014

„Să-l iei la ora x de la școală, vezi că trebuie să ajungă la baschet, neapărat să mănânce ceva cald, ai în frigider, să nu uiți să-i verifici temele și seara să-i faci duș înainte de culcare, trezește-l dimineață la 7, să aibă timp, că se mișcă încet…” Prietena mea era într-o deplasare și dădea directive la telefon. Rar pleacă de acasă așa că el “nu știe mersul lucrurilor” mi-a zis scuzându-l puțin pe tăticul complet neimplicat în viața copilului lui. Da’ ce face el de obicei? încerc o întrebare. Merge la job. E foarte ocupat. Și foarte stresat. Nu are sens să-și mai bată capul și cu mărunțișurile astea…

Father-Daughter-Cute-Photo-520x346

Mie îmi plac bărbații tați. Tații care cresc copii, nu tații care doar îi fac. Bărbații tați care se implică în viețile copiilor lor, pe care poți să te bazezi și care pot să fie la fel de buni tați cum suntem noi, unele, la fel de bune mame.

Îmi plac tații care le citesc seara povești copiilor lor.

Îmi plac tații care se trezesc peste noapte să mai schimbe un pampers și să facă un biberon.

Îmi plac tații care știu să pregătească un mic dejun sănătos și consistent pentru copilul lor.

Îmi plac tații care își țin copilul de mână la stomatolog.

Îmi plac tații care stau pe marginea bazinului și își încureajează puiul la primul concurs de înot.

Îmi plac tații care pregătesc cu atenție cadourile de zile de naștere sau de Crăciun.

Îmi plac tații care știu să facă surprize.

Îmi plac tații care își iau copiii de mână și fac împreună prima plimbare cu metroul. Sau prima plimbare cu trenul.

Îmi plac tații care își duc băieții pentru prima oară pe un stadion, la un meci.

Îmi plac tatii care se joacā cu fetele lor si le lasā sa-le facā unghiile de la mâini si de la picioare cu ojā.

Îmi plac tații care nu lipsesc de la serbările copiilor lor.

Îmi plac tații care merg la ședințele cu părinții.

Îmi plac tații care își țin copilul de mână în prima zi de grădiniță sau de școală și îl aplaudă la festivitatea finalului de an școlar.

Îmi plac tații care se uită împreună cu copilul la desene animate.

Îmi plac tații care știu să sculpteze dovleci de Halloween.

Îmi plac tații care fac oameni de zăpadă.

Îmi plac tații care culeg scoici.

Îmi plac tații care cântă și dansează cu copiii la petreceri.

Mirela 2Îmi plac tații care stau un week-end întreg cu copiii acasă și o lasă pe mama să plece în excursie cu fetele.

Îmi plac tații care nu se simt vinovați atunci când fac alte lucruri plăcute și care nu îi implică pe copii.

Îmi plac tații care, dacă sunt divorțați, nu introduc în viețile copiilor lor toate tentativele de relații.

Îmi plac tații care își iubesc copiii mai mult decât și-au iubit părinții și mai mult decât le-au iubit sau le iubesc pe mamele copiilor lor.

Îmi plac tații care le protejează pe mamele copiilor lor, indiferent dacă ei mai sunt sau nu împreună, de oricine ar vrea să le facă vreun rău.

Îmi plac toți acești tați și cred că multe femei visează la astfel de tați pentru copiii lor, chiar dacă nu sunt ușor de dus. Pentru că e mai simplu să te descurci cu un bărbat care nu se implică. Vine acasă, pune banu’ pe masă și îți lasă ție toată “libertatea” să te descurci. Eventual dacā dai greș in vreo alegere, e strict treaba ta. Sau îți plătește pensia alimentară (dacă ți-o plătește) și nu te mai dernajează pentru încă o lună. De tații implicați trebuie să ții cont. Trebuie să vă puneți de acord, trebuie să faceți o echipă. Au și ei argumentele lor, poate că nu sunt întotdeauna de acord cu deciziile tale. Am avut rabdare si i-am permis celui cu care am facut copilul să-i fie și tatā. Iar acum, când copilul e în grija lui, eu nu mai am nicio grijā. Din experiență, dați-mi voie să-mi placă genul acesta.

Pe Mirela o găsiți cu totul aici.



Citiţi şi

Vertij de primăvară

Casele vechi

Să mă prezint, sunt fosta soție a lui Petru (cutia cu surprize)

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Bianca / 1 June 2016 22:59

    Si mie imi plac femeile mame adevarate. Mame care au grija ca si copiii lor sa arate la fel de impecabil ca si ele, imi plac acele mame ai caror copiii nu vin la gradinita cu mucii sleiti pe tricou, in timp ce ele dau ochii peste cap incotopenite pe tocuri.
    Imi plac acele mame care isi fac timp sa ma salute si sa schimbe cateva cuvinte, chiar din complezenta, nu acelea care ii imping pe usa grabite, ca sa nu intarzie la coafor sau la spa.
    Imi plac acele mame care se grabesc sa vina sa-si ia copiii de la gradinita, fiindca le e dor, nu cele care se rup in asternuturi cu amantii pana seara, cautand scuze penibile de genul “credeam ca l-a luat sotul, bunica, x-ulescu“.
    Imi plac mamele care nu-si folosesc copiii pe post de polita de asigurare sau ca instrument de santaj impotriva tatilor.
    Imi plac mamele care nu se impauneaza cu statutul de mama in fata femeilor fara copii.
    Imi plac mamele care, divortate fiind, nu folosesc pensia alimentara ca sa-si cumpere pantofiori si parfumuri.
    Imi plac mamele care isi invata copiii sa-si respecte tatii, indiferent daca mai sunt sau nu impreuna. Imi plac mamele care nu-i vorbesc de rau pe tatii copiilor lor.
    Imi plac mamele care nu-si lasa copiii in grija strainilor, pentru o noapte de party cu prietenele.
    Imi plac mamele care respecta curatenia morala a caminului copiilor lor si care aleg sa tina picioarele apropiate cand copiii sunt prin preajma.
    Imi plac mamele care nu gasesc firesc sa se dezbrace in fata copiilor lor.
    Imi plac mamele care au inteles ca nu au procreeat singure.
    Imi plac mamele care nu-si abandoneaza copiii, ca sa-si refaca viata.

    Reply
  2. Liz / 20 March 2016 21:25

    Poarta denumirea de carente parentale. Trebuie sa deschizi ochii bine in jur, sa nu dai peste unul sau una, caruia/careia i s-a dat mura-n gura sau, din contra, a fost neglijat. Nu de alta, dar, relatia va avea de suferit si, zic eu, nu se merita. Copilul trebuie sa aiba o oarecare independenta de mic, si sa fie incurajat chiar sa ia deciziile pentru el insusi, discutand cu el despre alegerile facute. Din pacate, in ziua de azi, e la mare cautare bona. Si, acest lucru, va avea urmari asupra adultului in devenire.

    Reply
  3. d / 20 March 2016 19:38

    Tatal e tata. Fiecare face cum poate, cum crede mai bine, cum stie. Nu poti afirma ca un tata nu e tata cu adevarat daca nu face lucrurile de mai sus. Unii tati muncesc. Sunt plecati, sunt doar in weekenduri acasa, sau doar de cateva ori pe an. Dar isi ajuta financiar familia. Tot timpul sunt circumstante, si fiecare parinte face ce poate el mai bine. Fiecare familie e diferita, fiecare se implica intr-un fel. Sa vrei o persoana care sa indeplineasca ce e pe lista e SF. Accepta ceea ce ai, fa-i compromisuri, fiindca sunt convinsa ca si tatal se implica.
    Ca si copil, nu intelegi multe si nu te afecteaza prea mult. Dar ca adult ai sa intelegi si ai sa realizezi ca parintii, inclusiv tatal, ar face orice pentru tine, si au facut multe pentru familie (chiar daca nu ti-a facut unghiile -ceea ce taica miu nu a facut niciodata).

    Reply
  4. lizzy t. / 20 March 2016 10:44

    stiu parinte care s-au implicat atat de mult in viata copiilor lor incat s-a agatzat de ei, nu i-a lasat psihologic sa creasca, a ajuns sa-i inabuse cu “dragostea” lui paterna…. fata si baiat de 19 si 17 ani, plimbati de taticutzu , fortzat, cu trenuletul copiilor, el cantand “ceata lui pitzigoi” in timp ce copiii mai ca nu-l injurau in fatza ca se simteau penibili. printe copii de 4-6 ani …

    Reply
  5. Florin / 9 March 2015 13:03

    Ok, am bifat toate activitatile pomenite de tine, dar recunosc ca sotia se ocupa mai mult de copii. Ma consider un tata implicat in cresterea si educarea copiilor dar recunosc ca nu ma ocup atat de mult de copii pe cat se ocupa sotia. In condiitile in care eu sunt la job iar sotia e acasa, nu mi se pare corect sa ma aratati cu degetul ca nu ma implic suficient. Daca ambii parinti ar avea joburi (observati ca nu spun ca sotia nu ar munci) ar fi corect sa imparta obligatiile 50%-50%, dar asa nu ajunge timpul fizic sa ma implic la fel de mult.

    Reply
  6. Gabriela / 15 November 2014 22:49

    Tatii aia din poveste n-au fost crescuti de niste mame posesive, ci de niste mame cu mintea deschisa! Iar tatii acelor tati care azi isi duc copiii la gradinita in brate, le fac baie, ii imbraca in pijamalutze sau impletesc codite, n-au fost asa niciodata! Iar daca au fost asa cu proprii lor copiii, e normal ca povestea sa mearga mai departe.
    Sunt tati care procedeaza exact cum au procedat tatii lor, sau care n-au avut niciodata parte de asa ceva, desi si-ar fi dorit, pe principiul ‘nu sunt generos pentru ca am, sunt generos pentru stiu cel mai bine cum e sa nu ai!”. Acesti tati nu stau sa se gandeasca la prostia “ce zice lumea”…! Mamelor de baieti – aveti grija ce cresteti! …

    Reply
  7. Ana / 13 November 2014 7:01

    Parintii mei s-au despartit cand eu aveam 9 luni, pe tata nu il interesa de mine, nu avea nici timp nici chef sa aibe grija de un copil asa ca mama i-a facut vant si m-a crescut singura. Acum cand am propriul copil si imi vad sotul atat de implicat in tot ce inseamna bebe si cand vad cat de mult isi iubeste fiica mi se pare ceva din alt film, parca ireal. Eu nu am avut parte de nimic din toate astea si mi se pare ciudat ca un barbat sa isi doreasca sa invete sa schimbe scutece, sa stea treaz la 1 noaptea sa se plimbe cu prin casa cu bebe in brate pt ca o supara colicile si eu sa ma culc pt ca stie cat sunt de obosita.
    Stiu ca nu este singurul barbat nebun dupa fiica lui, dar pentru noi doua el este printul nostru pe un cal alb si ma mandresc cu el!

    Reply
  8. Ana-Maria / 11 November 2014 20:09

    Mie nu îmi plac tații care își iubesc copiii “mai mult decât le-au iubit sau le iubesc pe mamele copiilor lor.” Nu o să fiu niciodată de acord cu afirmația asta (sau poate până o să am proprii mei copii – așa zice majoritatea). Însă mi se pare o aberație pe care prea mulți o susțin. De ce să-ți iubești copilul mai mult ca pe soție / soț?…

    Reply
    • A. / 12 November 2014 15:26

      iubirea pentru copil e mai presus de orice fel de iubire, desi se simte in mod diferit, e drept, fata de cea pentru partener/a. vei intelege asta in ziua in care vei deveni mama 🙂 si mie mi se parea o nebunie sa spuna sotul meu ca o iubeste mai mult pe fiica noastra decat pe mine, dar azi, la peste 4 ani de cand o avem, inteleg

      Reply
    • Judit / 6 April 2015 13:00

      Copilul ti-l iubesti mai mult decat orice si pe oricine. Cred ca e singura iubire care dureaza toata viata si e cu adevarat iubire neconditionata.

      Reply
    • Elena / 20 March 2016 3:21

      Sa it iubești copilul mai mult decât pe partener e drum pa A-T spre dezastru (da, am copil, in caz ca îmi spune cineva ca nu sunt mama, sa înțeleg). Relația parinților are cea mai mare influența asupra copiilor. Dacă il iubești pe tata, si copilul simte asta. Nu trebuie sa uiți de el si sa iubești copilul cel mai mult. Iubești tatăl, el te iubește si împreuna cresteti un copil.

      Altfel, văd cum tatii implicați devin străini de familie. Eu il aleg pe el înainte de orice, pentru ca împreuna putem face o familie fericita. Un părinte frustrat, o familie obsedată doar de copii si fără atenție pentru celălalt, un copil iubit mai mult decar se iubesc părinții… Nu înseamnă o familie fericita.

      Reply
  9. Boring / 10 November 2014 18:06

    Cui naiba nu-i plac tatii implicati care mai si castiga cateva mii de euro pe luna, isi tin nevasta acasa toata ziua, mai aduc si o dadaca ca nu cumva sa oboseasca mamica surmenta de atat de mult stres. Ca mai apoi mamica sa se laude cu ce minune de baietel a crescut ea cu manutele ei. Pentru cine naiba srieti voi aici? Pentru marea masa a romanilor? Pentru milioanele de parinti plecati sa munceasca oriunde in Europa ca sa aibe ce sa puna pe masa? Aaaa…pentru cei din pipera-tunari ingesuiti ca sarinele in acele vile hidoase. Aha…tatii care au timp si mamicile care apreciaza…buna asta!

    Reply
    • Alexa / 7 March 2015 18:03

      @Boring, articolul este pentru toti aceia care se regasesc in el, printre care si oamenii simpli, fara o situatie deosebita materiala si cu 2 joburi. Asa e tatal meu si sotul meu. Nu vad nimic ideal in articolul asta, vad doar o normalitate, care m-a facut sa ma gandesc cat de norocoasa sunt eu. Imi pare rau pentru cine nu a avut si nu are parte de asa ceva.

      Reply
  10. mirela / 10 November 2014 11:28

    Dragooos, norocosule! Îți prezint eu o mie de femei gata să te iubească și sa facă echipă cu tine. Le ai găsit tu pe cele care nu sunt pregătite pentru provocarea asta. Este minunat ceea ce faci și asta spune enorm despre tine. Mulțumesc pentru reacție. Încă 10 puncte. Și da, te as clona și te as da milioanelor de copii care tânjesc să facă lucruri cu tații lor.

    Reply
  11. mirela / 10 November 2014 10:43

    Păi să se laude cu ei mămicile norocoase. Să prindă curaj și ceilalți.

    Reply
  12. Dragosh Stancu / 10 November 2014 10:24

    Daca am fi 3 clipe sinceri.
    Interesant articol. Idilic chiar. In realitatea mea lucrurile stau putin diferit. Il cresc pe fii-miu singur de la 8 luni. De ce s-a ajuns aici si de ce mama lui a ales sa stea departe e alta poveste.
    Vreau sa va povestesc altceva acum. Din alegere, dar si din circumstante, sunt un tata implicat. Admirat pentru atitudinea mea, pentru cum am reusit sa pun pe linia de plutire o barca ce parea scufundata, felicitat pentru fericirea din ochii si zambetul copilului meu.
    Nu am sa scriu un roman despre cum fiecare zi aduce, pe langa minunea de a il avea pe fii-miu aproape, o lupta surda, permanenta de a il tine fericit si senin. Despre cum fiecare seara aduce linistea unei zi castigate impreuna dar si nelinistea zilelor ce vor urma – am sa pot sa merg mai departe? am sa fac fata situatiilor noi? ce se va intampla cand voi primi (acele) intrebari? ce se va intampla cand voi primi provocari al care nu voi sti cum sa reactionez? Nu am sa va scriu despre scutece, lapte, febra, tuse, lacrimi si alte suferinte.
    De multe ori adorm tarziu – mai mereu fara raspunsuri, dar cu incredere in ziua de maine care va fi o noua zi impreuna. Si nici pentru asta nu am a ma plange.
    Ma amuza genul de atitudine din textul de mai sus, pentru ca ma regasesc in descriere. Bun de pus in rama, bun de laudat, pe care, declarativ, oricine l-ar vrea acasa. Acum. Daca pun o poza cu fii-miu, cu sau fara mine, adunam 100 de like-uri instantaneu. Si atat.
    Orice medalie are un revers. Am un stigmat. Am un copil. Am fost parasit pentru ca iubita mea de la vremea cand fiul meu s-a intors in viata mea nu a inteles ca iubirea pentru fiul meu este altceva decat iubirea pentru ea, ca nu se amesteca si ca nu se imparte. Timpul poate, da. Am incercat mai multe initieri de relatii, pana la momentul in care ea, a realizat ca nu poate creste copilul alteia, sau ca e prea complicat, sau ca vrea mai mult de la viata, ca de ce nu ma impac cu mama copilului, ca nu stie cum sa inteleaga situatia sau ca … orice alta scuza.
    In cateva zile fac un an de cand sunt singur, cu zile si actiuni minunate petrecute cu fii-miu, facem foarte multe lucruri impreuna. Il invat ce inseamna sa fii un bun camarad si un bun prieten. Ce inseamna sa fii bun si sa iubesti, sa imparti ultima bucata de ciocolata, sa daruiesti cea mai frumoasa masina a ta. Senin. Il invat si ce inseamna sa spui nu, sa ai locul si spatiul tau, sa ai numele si ideile tale la care sa tii. Fara frustrari.
    Pentru ca frustrarile le strang eu de la femei care declarativ admira barbatii tati, dar nu pot trai langa ei, care se poarta ca un barbat in fata unei femei grase, ii admira curajul, exprimarea extroverta, cariera fulminanta, independenta sociala si ii promit sa o anunte daca vor cunoaste pe cineva cu care sa se potriveasca, pentru ca ei nu fac fata provocarii in sine si nu merita atat (de multa) iubire.

    Reply
    • Alexandra / 10 November 2014 12:18

      Dar noi (eu),care ne crestem copii singure si la fel cum ai spus in articolul tau,ne lovim de barbatii (tati si ei) care nu mai au curajul sa-si asume responsabilitati si gasesc scuze nenumarate de a se eschiva,,,totul e prea frumos…dar dupa asta dispar pur si simplu de nici nu apuci sa te dezmeticesti,oare s-a intamplat sau doar am visat.Am ajuns la concluzia ca barbatii care mai ofera cat de cat o garantie sau o siguranta,sunt ori casatoriti ori prea tineri (pentru mine) ori prea descurajati,in concluzie trec ani dupa ani (7,8…)si tot singura am ramas crescandu-mi fiica si fara nici o speranta ca voi mai intalni pe cineva care sa vrea sa mearga mai departe alaturi de noi.

      Reply
    • Carmen / 10 November 2014 14:28

      Dragos, sunt convinsa ca te va gasi un spirit suficient de evoluat incât sa aprecieze ceea ce reprezinti. Stiu cat e de greu, insa pot sa te asigur ca e inălțator. Sa fiti binecuvintati!

      Reply
  13. Maria / 10 November 2014 10:21

    Ba există, dar nu se laudă pe FB.

    Reply
  14. Dana / 10 November 2014 9:56

    “Pentru că e mai simplu să te descurci cu un bărbat care nu se implică. Vine acasă, pune banu’ pe masă și îți lasă ție toată “libertatea” să te descurci.”

    Sau femeia vine acasa, femeia pune banu’ pe masa, iar el comenteaza ca nimic nu e bine. Din nefericire, exista si varianta asta. Mai bine zis, a existat…

    Frumos ai scris…tatal ideal, care (ca si mama ideala) nu exista in natura 🙂

    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro