M-am trezit în toiul nopții și m-am simțit ca și cum aș avea vreo boală incurabilă… m-a izbit așa un gând… mai știi? Dacă aș avea ceva? Apoi m-a izbit alt gând referitor la tot trecutul nostru: cum pot să spun că îmi pare rău că te-am cunoscut, cum nu pot să fiu deloc recunoscătoare că ai intrat în viața mea… da, știu, urâte idei, dar pe urmă am derulat fimul: de ce am ajuns aici, la concluziile astea? Și mi-am adus aminte puțin câte puțin: pe cât de fericită am fost în primii doi ani cu tine, cu toate că oscilai ca o barcă pe apă… că, deh, erai tânăr și neliniștit… și eu mă omoram psihic și încercam din răsputeri să înțeleg, să trec peste toate cretinătățile pe care le făceai… în fine, am fost fericită, să zicem… pentru că păreai de casă, că vrei să ne facem un rost împreună și cred că asta m-a legat așa de tine… că, vorba popii, bărbații nu mai sunt cum trebuie să fie, iar eu nu am avut norocul să găsesc unul pe sufletul meu… și așa am ajuns la tine: jumătatea mea imperfectă!
Rise by Anna Matykiewicz
Ai plecat apoi în altă țară, două luni m-am uscat de dorul tău, am venit și eu după tine, că trebuia să ne facem casă, masă și în România nu se putea… și așa am scăpat, pardon, m-ai scăpat de pușcărie, cum aberezi tu.
Ajunsă acolo, tânjeam după dragostea ta, o îmbrățișare, un „ce dor mi-a fost de tine”, dar vezi să nu! Am găsit un om stresat și disperat, și atât de negru și pesimist în suflet, că orice aș fi făcut nu te mulțumea, nu te împăca… Și m-ai bătut în primele două zile acolo, în baie la vară-ta acasă, unde stăteam temporar… Așa, ca să te răcorești de toate… Cu ce ți-oi fi greșit în halul ăla să te verși așa pe mine?…
Și astfel a început totul să se ducă din inima mea, așa a început boala din mine, cea care m-a mâncat pe dinăuntru de cinci ani încoace și m-a transformat din grăsuța aceea cu față drăguță într-o grasă acră și posacă, de și mie mi-e silă să mă mai uit în oglindă.
Aș fi plecat înapoi atunci, dar nu mai aveam cum, nu? Vândusem tot ca să avem bani să ne luăm chirie în țară străină, să muncim, să strângem bani să ne cumpărăm casa noastră, să ne facem un viitor împreună… Să îmi fac viitorul cu unul care la nervi și frustrări mai mari își bate femeia, că nu-i convine vreo vorbă de-a ei.
Așa au început cei patru ani de coșmar acolo și au urmat altele și mai urâte și mai rele, și nu aveam încotro…
Au urmat false bucurii, că deja sufletul îmi era prea terfelit și mâzgălit de așa atitudine a bărbatului ce se vrea iubit, adorat, respectat… Pe ce bază?
Nici când ai venit cu inelul ăla să mă ceri, de fapt, să îmi spui că vrei să îți fiu soață, nu am simțit fericire… a fost un moment de treacă-meargă, cu tine tremurând de nu știu exact ce dor în suflet sau în pantaloni…
Am fost o lașă, cred. Că ar fi trebuit să plec demult, dar nu știam unde și ce va fi cu mine, și am rămas să îmi fac un rost, m-am îngropat în muncă și treburi casnice. Atât. Am uitat de mine și am continuat să trăiesc cu sufletul amorțit până când s-a întâmplat minunea mea mică…
Așa a fost sa fie, îmi zic și acum. Ea e singura ce îmi mai bucură sufletul, în rest, nimeni și nimic… și nu e normal și nu e bine, știu. Urlu pe dinăuntru că vreau să trăiesc, să simt că sunt vie, că viața e frumoasă și vreau să mă bucur de ea, vreau ca puiul meu să mă vadă mereu zâmbind și râzând cu adevarat, din suflet… Dar îmi e teamă ca așa voi fi mereu: ștearsă, tristă, cu fața pe care o urăsc zi de zi când mă vad în oglindă.
Așa am ajuns să simt că îmi pare rău că te-am cunoscut.
Guest post by A.M.D
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea, compasiunea și blândețea
6 semne că relația se apropie de sfârșit
Despre dragoste și bărbați, fără crize de emancipare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
