Iubirea, această stare de graţie, sentiment de sorginte divină, care se arată muritorilor de rând atunci când sufletele sunt pregătite să fluture, ca să confirme faptul că Paradisul există şi nu trebuie pierdut! Şi, şi dacă îl pierdem pentru o clipă, dacă suntem suficient de îndrăzneţi, de dornici şi de visători, îl putem regăsi, iar şi iar, doar să vrem! Ce dar mai de preţ ne putem dori de la astrele divine, pentru a deveni nemuritori, la rândul nostru? Fiindcă iubirea, odată găsită, se încrustează ca un diamant în inimă şi suflet, şi te însoţeşte de-a lungul vieţii, ca un câine credincios. Este semnătura vieţii în destinul tău de Om! Este Apa Vie! Stele pe cer, stele în suflet!
Acum când scriu, îmi vine în minte poezia „Oul dogmatic” al lui Ion Barbu, cu al său final plin de înţelesuri: „Că vinovat e tot făcutul,/ Şi sfânt, doar nunta, începutul.” Cine altul, decât un matematician, să încifreze atât de complet şi frumos taina îndrăgostirii, această splendidă poveste repetată la nesfârsit, în fiecare dintre noi, ori de câte ori întâlnim un suflet pereche!
Nu mai contează nimic, atunci! Suntem o imensă vibraţie! Vibrăm la cântecul telefonului care sună, la ora la care gongul bate a dimineaţă, la glasul care ne strigă numai pe noi, cu o tonalitate aparte, numai de noi auzită, şi care ne promite, atât de adevărat şi profund, luna de pe cer. Atunci, nimic nu e prea complicat pentru noi! Răsturnăm munţii, devenim iertători, şi buni, şi frumoşi, şi luminoşi, inocenţi şi puri ca la începutul Lumii, când Creatorul ne desena Inima. Ce formă dulce şi rotundă are Inima! Îţi vine să o iei şi să o ţii în palme calde, să o mângâi la nesfârşit, şi, din când în când, să o duci la ureche sa-i asculţi muzica.
Îndrăgostirea este coconul fluturelui care se transformă în Iubire. Este începutul sfânt despre care vorbeşte atât de frumos Poetul, este amintirea cea mai trainică, ce ne defineşte apoi ca eroii poveştii noastre. Îmi amintesc…
Vară caldă, la prânz, temperaturi toride, şi eu, personajul poveştii mele, într-un orăşel de provincie, tăcut la amiază, mergeam la o prietenă.
Îmi amintesc totul, parcă a fost ieri, abia primisem rezultatul examenului de intrare la facultate, eram fericită, inundată de o stare de bine care mă făcea să visez cu ochii deschişi, mă imaginam cucerind lumea, citeam enorm pe atunci!, învăţam din mers mersul lumii, absorbeam totul ca un burete, eram tânără şi liberă, şi frumoasă, foarte frumoasă! Ce splendidă e tinereţea fiecăruia dintre noi!
Ştiu că, la un moment dat, am trecut pe lângă bisericuţa îngrădită modest de un gard scund din lemn, scorojit de vreme. Trecusem de sute de ori până atunci pe lângă bisericuţă, înainte de acest moment. De fiecare dată, când treceam pe acolo, mă rugam să iau examenul, mergând la prietena mea să învăţăm împreună pentru examenul de intrare la facultate. Puneam atâta emoţie de fiecare dată în rugăciune, de parcă viaţa mea ar fi depins de acest examen. Şi, da, pe atunci chiar aşa credeam! Ce dulce e tinereţea fiecăruia dintre noi!
Acum era prima dată când m-am rugat, mulţumind! Era altă stare, pentru prima dată după multă vreme. Era altă emoţie! Am observat că bisericuţa era acum îngrădită de schele, şi, în acel soare puternic, o siluetă se detaşa în fundal. Un bărbat era căţărat pe schele, şi lucra! Părea zidar! Într-un fel, m-am amuzat. Într-un moment în care totul părea încremenit, pe o stradă care părea uitată de lume, o siluetă pe care nu prea o desluşeam din cauza soarelui care mă orbea, dădea din mâini de mama focului, mânuind ceva ce părea de la distanţă o mistrie imensă, era ilar!
Am întors capul şi am reluat visarea, de acolo de unde o lăsasem. La un moment dat, am auzit un glas care mă striga să stau pe loc! M-am întors şi mi-am dat seama că silueta de pe schelă căpăta contur din ce în ce mai real şi palpabil, apropiindu-se de mine, alergând! Era atâta disperare în goana lui, că aproape că-mi venea să o iau şi eu la fugă! S-a apropiat, şi m-a întrebat abia respirând: „Culoarea! Culoarea părului e reală? E a ta, e naturală?” M-am destins pe loc. Am început să râd, şi, din cochetărie, am spus un adevăr pe jumătate: „Da!”
Suntem, probabil, femei din clipa în care ne naştem! Femei-copil, Femei-adolescente, Femei-femei, condiţia de femeie nu ne părăseşte niciodată! Suntem, pe rând, şi Afrodita, şi Venus din Millo, şi Cleopatra, şi Elena din Troia, în codul nostru genetic stă scrisă o cochetărie care vine din timpuri imemoriale, de pe când femeile erau înfăşurate în blănuri şi pictau frumuseţea pe pereţii peşterilor!
Aşa că eu, o biată fetişcană, cum mă puteam sustrage acestei moşteniri istorice?
Am spus: „Da!”, conştientă că îndulcisem culoarea naturală, cu un pic de apă oxigenată, pentru reflexe aurii.
„Incredibil! Este prima dată când văd aşa ceva! Incredibil!”. Şi a ridicat uşor mâna pătată de vopsele şi lacuri, a luat delicat o şuviţă între degete, a ridicat-o puţin în soare şi a studiat-o atent, de parcă esenţa lumii s-ar fi concentrat în acea şuviţă de păr. „E incredibil!” Aşteptam, copleşită de frumuseţea şi unicitatea clipei!
Eram singuri pe stradă, cumva ca la începuturile omenirii, soarele strălucea la fel, dar mai era ceva! O lumină feerică venea din adâncurile ochilor lui verzi, caldă şi atotcuprinzătoare. Era Începutul! Era o clipă de o frumuseţe rară, irepetabilă, era aripa de înger care fâlfâia uşor şi nesigur asupra noastră.
Mai târziu am aflat că era pictor şi restaurator de picturi murale, era detaşat să restaureze picturile de pe zidurile bisericuţei, lucra enorm şi cu o pasiune nebună. Umbla permanent într-o salopetă pătată de toate culorile lumii, avea culoare şi-n ochi, şi-n inimă, şi-n suflet! Iubea muntele, era născut la Braşov, călătorea atât cât îi permitea timpul, şi era îndrăgostit, total şi iremediabil, de splendorile lumii!
Aveam 19 ani şi mi se întâmpla ceva nou, neaşteptat, eram în centrul atenţiei acestui bărbat fascinat de frumuseţea mea. Nicio clipă nu m-am gândit, cu inocența specifică tinereţii, ce găsea la mine acest bărbat uluitor şi matur, la o tânără abia ieşită de pe băncile şcolii, pregătită să intre în altă şcoală, şi nici acum nu mă întreb! Este miracolul care ne face să ne oprim privirea asupra cuiva, neașteptat şi inexplicabil, şi să îi oferim o părticică din viaţa noastră. Să-l facem părtaş pentru o clipă la miracolul vieţii noastre! Să ne bucurăm ca suntem împreună, pentru o clipă, clipă ce ne încarcă cu frumuseţe pentru o viaţă.
Povestea noastră? Păi, nu sunt multe de spus! Mă aştepta de fiecare dată, aproape la aceeaşi oră, sus pe schele. Când apăream, mergând către prietena mea, venea către mine şi schimbam păreri, impresii, nu m-a atins în nicio clipă, decât cu privirea! Era atâta linişte, atâta pasiune şi frumuseţe în acea privire, atâta aşteptare şi dorinţă, atâta fericire că mă vede!
Nimic erotic, decât privirea care spunea multe, povestea multe! Eram îmbătată de frumuseţea momentului pe care îl trăiam, ştiind din start, şi eu, şi el, că nu ne vom întâlni pentru multă vreme. Ştiam, din instinct, că vieţile noastre s-au întâlnit doar pentru o clipă, pe o traiectorie din univers poate scăpată înadins de sub control, ca să trăim ceva unic şi irepetabil. Îndrăgostirea, Începutul!
A fost o vară toridă, străzile începeau să se anime după lăsarea serii, terasele se însufleţeau spre miezul nopţii. Trăiam, inconştient, una dintre cele mai frumoase poveşti care pot exista. Dincolo de gesturi, dincolo de vorbe, sunt inima şi mintea care transformă totul în amintiri pe viaţă.
A fost bărbatul frumos şi experimentat care m-a pregătit mental pentru întâlnirile ulterioare din viaţa mea. Mi-a sădit încrederea în Iubire, în oameni şi experienţe. Mi-a arătat că Iubirea poate atinge culmi nebănuite, dincolo de gesturi şi cutume, şi că nu există o reţetă a fericirii. Că poţi găsi Iubirea în stare pură, neaşteptat, chiar dacă alegi căi nebătătorite de multă lume, sus pe schele, aproape de soare.
La sfârşitul verii, fiecare dintre noi a plecat.
Şi cum viaţa e plină de coincidenţe, l-am revăzut de atunci o singură dată. Eram într-un grup de prieteni, studenţi toţi, în gară la Predeal. Abia ajunsesem! El era într-un grup de schiori, plecau! O clipă ni s-au întâlnit privirile, surprinşi de această întâlnire neaşteptată. Am zâmbit amândoi, El cu privirea către părul meu care scânteia în soare, iar Eu, căutând pe faţa lui arsă de soare, cu barba parcă un pic mai lungă decât ştiam, privirea aceea pierdută a ochilor lui verzi!
Ce lucru frumos este Iubirea, indiferent de forma pe care o ia!
De atunci, ori de câte ori trec pe lângă biserici, mai ales vara, zâmbesc amintirii cu recunoştinţă, şi mă aştept să răsară în plin soare nişte schele şi o siluetă desenată pe cer!
Guest post by Ioana Vișănescu
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Țara în care nu te poți compromite
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
