Greu de crezut, dar frumușelul de odinioară, Colin Farrell și rotunjorul Brendan Gleeson ar putea deveni replica de secol XXI pentru Laurel și Hardy. Iată că, în The Banshees of Inisherin, sub directa îndrumare a regizorului & scenaristului Martin McDonagh, actorii irlandezi prezintă o iteracțiune și o alchimie ce ne amintesc cu brio de maeștrii mai timpurii.
Pelicula, fiind o lucrare a cineastului McDonagh, este o comedie a mortificării, dar și a exasperării. Totul începe în primăvara anului 1923, pe Inisherin, o stâncă slab populată în largul coastei de vest, unde fermierii beau, comercianții bârfesc, iar sergentul local de gardă este gata și dispus să ofere o bătaie localnicilor nefericiți. O parabolă plină de spirit și malițiozitate, plasată într-o zonă rurală irlandeză fictivă, The Banshees of Inisherin reunește vechiul duo-ul dinamic al lui McDonagh din 2008 – In Bruges.
Filmul începe cu o imagine surprinzătoare: totul verde sub un cer azuriu limpede (contrar buletinelor meteorologice din Irlanda de azi). Coloana sonoră evocă vremuri idilice, apoi vedem că viața pare destul de ușoară pentru Pádraic Súilleabháin (Colin Farrell), un fermier, care locuiește cu sora lui într-o căsuță modestă. Aproape zilnic, își chema vechiul prieten, Colm Doherty (Gleeson). Înainte de a pleca, îi face o remarcă – despre Colm – surorii sale, Siobhán (Kerry Condon), care îi răspunde sarcastic: „Poate că nu te mai place”. Aceasta se dovedește a fi un soi de profeție: Colm îl respinge pe Pádraic. Uluitor și șocant, atmosfera este subliniată muzical de un amestec de lieduri ale lui Brahms, o piesă bulgară – de la începutul filmului -, și muzică indoneziană. Întrucât Colm Doherty (Brendan Gleeson), unul dintre cele două personaje principale, este un lăutar – iar acest lucru este esențial pentru intrigă – există și muzică irlandeză. Aceasta face parte din poveste, dar nu și partitura muzicală care susține atmosfera și întărirea emoțională a filmului. Aparent, realizatorii s-au gândit că aceste piese muzicale din întreaga lume și din diferite culturi ar crește atractivitatea pentru un public internațional.
Încet-încet, aflăm cum Colm a ajuns să-l găsească pe Pádraic plictisitor (iar conversația tipului serios este într-adevăr limitată, dacă amabilă) și că el crede că are lucruri mai bune de făcut în timpul său liber, cum ar fi să compună cântece. Mai mult, la spovedania (din biserica de pe insulă), Colm dezvăluie că suferă și de disperare. Într-adevăr, suferă de ceva mai mult decât atât. În cele din urmă, Colm își arată fața, dar ar prefera să stea singur. „Doar că nu te mai plac”, spune Colm. „Dar m-ai plăcut ieri”, răspunde Pádraic, după o pauză agonizantă.
Localnicii sunt nedumeriți. Cei mai mulți dintre ei consideră că Pádraic trebuie să fi făcut ceva care să-l fi enervat pe Colm. Preotul paroh (David Pearse) aduce în discuție situația nou apărută, în timpul spovedaniei. Sora lui Pádraic, Siobhán (excelentă Kerry Condon) intervine, dar fără sorți de izbândă. Colm susține că, mai având doar câțiva ani la dispoziție, preferă să-i petreacă compunând și predând muzică decât să se angajeze într-o conversație neserioasă cu Pádraic. Nu-i pasă de „frumusețe”. Nu au nimic în comun. Și totuși, un Pádraic cu inima frântă persistă – atât de mult încât în cele din urmă vecinul său nemulțumit oferă un ultimatum îngrozitor. De fiecare dată când Pádraic rostește un cuvânt în direcția sa, Colm își va îndepărta unul dintre degetele cu un set de foarfeci. Lucrurile se întunecă și se complică.
Acțiunea are loc în 1923, iar personajele discută de mai multe ori despre anumite pistoale ce explodează pe continentul nu prea îndepărtat. Conflictul dintre Colm și Pádraic servește ca o metaforă utilă pentru Războiul Civil din Irlanda de la acea vreme. The Banshees of Inisherin funcționează cel mai bine atunci când nu pune în prim-plan acea metaforă. Filmul în sine este un clasic rece. La fel ca ultima comedie neagră a lui McDonagh (Three Billboards Outside Ebbing, Missouri), este o abordare vizuală elegantă a obsesiei. Așadar, pe continent, bubuie un război civil zgomotos. Pe Inisherin, însă, singura preocupare pentru un Pádraic Súilleabháin (Farrell, strălucitor în haine tricotate, confortabile) este că cel mai bun prieten al său, Colm Doherty (Gleeson, cu o încruntătură magnifică) nu va răspunde la ușă. Bunăoară, Pádraic este îngrozit când lăutarul Colm îi va declara că prietenia lor s-a încheiat. Colm îl adoră pe Mozart și dorește să se concentreze asupra compoziției (muzicale), așadar va începe proba/testul timpului. Nu are loc în viața lui pentru un prieten care este „prea drăguț”. Pádraic nu reușește să înțeleagă aluzia. Pádraic va concepe un plan viclean. Nu numai că The Banshees of Inisherin este un exercițiu (macabru) de singurătate rurală, dar devine și o mică poveste despre despărțire. MartinMcDonagh pictează o imagine a vechii Irlande: un loc ciudat, dar emoționant, plin de bărbați care nu au idee despre modul în care să-și comunice gândurile. Filmul nu se rezumă doar la suprafață, ci explorează și spinoasa problemă a artei. Colm sacrifică prietenia și reputația doar de dragul meșteșugului său. Un ‘nu-nu’, potrivit localnicilor, dar o necesitate în ceea ce îl privește. De partea cui ar trebui să fim? Unul dintre cele mai frumoase trucuri ale filmului este modul în care Martin McDonagh îl determină pe spectator să se identifice mai devreme cu Colm decât cu Pádraic. Unul simte: «Da, aceasta este o ruptură grosolană a prieteniei din partea lui Colm, dar de ce nu poate Pádraic să-l lase în pace pe tip?». Și, în calitate de regizor, el orchestrează schimbul dintre Farrell și Gleeson cu măiestria cuiva care îi apreciază pe acești interpreți la fel de mult ca și publicul cu discernământ. L-au lăsat să zboare; Farrell face unele dintre cele mai reușite scene cu sprâncenele sale încruntate; Gleeson are o strălucire care poate fi atât o rază a morții, cât și o enigmă. Pauzele pe care acești tipi le fac sunt uneori chiar mai amuzante decât revenirile verbale cu care regizorul ( Martin McDonagh) i-a însărcinat.
Există numeroase răsturnări de situație în această poveste sumbră și sângeroasă. Fiecare dintre ele ne aruncă în buclă, dar, odată ce faptele-cheie sunt dezvăluite, totul recapătă (un) sens. De asemenea, există și detalii derutante. Pádraic locuiește cu Siobhán (frații împart chiar un dormitor). În timp ce ea citește, el se rade în fața unei oglinzi crăpate („un simbol al artei irlandeze”, dacă ar fi să ne gândim și la Ulise de James Joyce). Născut și crescut în Londra, Martin McDonagh își provoacă spectatorii să găsească o etichetă potrivită pentru filmul său. Cel care o plăcea pe Siobhán, Dominic, este singura persoană dispusă să discute despre dragoste. Reprimarea sexuală este răspândită pe această insulă. La fel și disfuncția sexuală. Dar, ca și în cazul Războiului Civil care se zărește în fundal, nimeni nu le acordă atenție. Prin urmare, Dominic, Pádraic și Colm sunt figuri tragice care hrănesc sensibilitățile moderne despre îmbătrânire.
Colin Farrell rămâne un interpret desăvârșit și în postura unui fermier oarecare. Brendan Gleeson, ‘o comoară națională’ în acest stadiu, devine muzicianul morocănos care dorește să fie lăsat în pace. Împreună, acești giganți abili ai ecranului ar putea lumina o întreagă seară cu două ore ‘de discuții mici’. Înarmați cu dialogul ironic lansat de Martin McDonagh, vechii noștri prieteni ne oferă ‘focuri de artificii’. Ca într-o farsă, Colin Farrell și Brendan Gleeson excelează în acest film care analizează utilitatea și inutilitatea vieții pe o pânză tristă.
Pe Mădălina o găsiți și aici.
Regia: Martin McDonagh
Scenariul: Martin McDonagh
Imginea: Ben Davis
Montajul: Mikkel E. G. Nielsen
Muzica: Carter Burwell
Distribuția:
Colin Farrell – Pádraic Súilleabháin
Brendan Gleeson – Colm Doherty
Kerry Condon – Siobhán Súilleabháin
Barry Keoghan – Dominic Kearney
Gary Lydon- Garda Peadar Kearney
Durata: 114 min.
Citiţi şi
Două femei care au făcut pace cu îmbătrânirea
Advanced Love – niciodată nu e prea târziu să te îndrăgostești
Fotografia și citatul zilei: Susan Sontag, Femeile ar trebui să spună adevărul
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
