A fost odată ca niciodată, că atâtea raze de soare şi viaţă curgeau din pieptu-i plin şi fraged de albeaţa sfântă desenată pe cer într-o cale lactee, că oamenii ce se perindau pe cărările ţărilor priveau şi se minunau de lumina îmbrăcată în straiele nopţii aparent sărăcăcioase.
Se făcea că fata cea fecioară la suflet era născută din părinţi sterpi până la o vârstă înaintată, şi blagosloviţi de bunătatea lui Dumnezeu, abia spre sfârşitul vieţii pământene.
Fata cea cu piele ivorie şi părul negru-cărbuniu se născuse după un drum lung şi anevoios între şapte coline, prin tărâmul unui om bun, de mult uitat de timpuri. Cică-i spunea Iacob şi era acoperit cu o sutană sărăcăcioasă, ca tăciunele, ce-o purta cu smerenie, încins la brâu cu sfori de viaţă şi cusută cu scoici afrodisiace, pe piept şi pe la spete şi pe la poale.
Fata cea oacheşă de viţa inerentă se duse la un ospăţ dat în cinstea altui Sfânt, cică îi spunea Iosif. Şi, în adunarea aceea mare de feţe măreţe şi mai puţin măreţe, se facu şi muzică, se aduseră şi bucate alese, şi vinuri dulci şi scumpe. Băiatului cu ochii ca apa mării îi plăcu fata cea vie şi petrecăreaţă, dar aceasta, de teama de fi mai îndrăzneaţă decât restul lumii, se feri de ochii arzători şi scrutători. Iată că gazda cea de seamă se atârnă de ochii celor doi şi se gândi să facă un legământ, dar văzând că fata e cam sperioasă, se gândi s-o ademenească cu o mângâiere magică pe pielea-i fremătătoare şi sperioasă de mânză neîmblânzită.
Copila se duse, aşadar mai departe fără a lăsa pe niciunul din oaspeţi să-i pună capastru. Dar ochii cei arşi de dorinţă, ce faceau mii şi mii de ape cristaline, o vrăjiră şi-o străpunseră pe o cale necunoscută de ochii răi, însă prea bine ştiută de ea. O luară pe un coridor secret, găsind deschizatura cea bine ferecată. Cu mare băgare de seamă, cu o unealtă în formă de cheie, uşa inimii sări într-o parte. Şi degeaba se lamentă fătuca, şi îngenunche în faţa sfinţilor, oferindu-le lor iubirea cea respinsă şi neatinsă. Căci într-un tren de seară, unul din sfinţi îşi făcu apariţia şi-i dărui, cu consimţământul ei, o sămânţă pe care o udă cu apă vie şi o plantă în trupul adormit. Un trandafir începu să se desfacă în pieptul plin şi să o străbată cu fiecare petală, cu fiecare spin. Când trandafirul se împlini şi se desfacu întru-întreg, o iubire mare ca mama ce-şi simte pruncul cum începe să-i crească sub inima, creştea şi ea pe zi ce trecea.
Şi se făcea că fata era neatinsă, dar trandafirul creştea şi că urma să nască o iubire întrupată într-un suflet viu şi grăitor, dar fără nume, fără început şi fără de sfârşit.
Căci era fără faţă omenească, dar cu iubire omenească. Era pământ şi cer într-una. Căldură, lumină şi întuneric, într-una, era vorba scrisă şi nescrisă.
Când fata îşi anunţă logodnicul cu ochi arzători că e gravidă, acesta mai că era să moară. Dar iubind-o şi crezând-o precum un copil inocent, nu o respinse, ci o luă de nevastă sub oblăduirea sa. Şi, încredinţat de către un sfânt în timpul somnului, chiar dacă alţii îl considerau nebun, îşi lăsă sufletul la fel de copilăros în voia credinţei, fără nicio dovadă sau mărturie în afară de iubirea lor.
Astfel, ajunseră, după multe aventuri, pe drumuri neortodoxe, cu trenul, înnoptând în ultima clipă într-o improvizaţie de casă făcută din unde telepatice şi aşternuturi din cuvinte. Cei doi erau însoţiţi de doar câţiva pictori şi poeţi, câţiva ţărani cu vitele lor şi câteva animale – căţeluşi, pisicuţe şi şoricei. În sunete de dans şi colinde, cu beculeţe strălucitoare şi arome orientale de cafea, o ajutară pe Maria la naşterea copilului fără nume şi-l puseră într-o covăţică de lemn de scorţişoară. Pruncul lumina cu razele sale întregul bordeiaş, iar cele trei ursitoare îi aduseră cadouri multe. Uleiuri scumpe, frumos mirositoare, aur şi nestemate, între care şi un smarald verde mare cât inima.
O răţuşcă mică, în culori de curcubeu, stătea în locul cel mai de cinste, la picioarele pruncului, şi a fost singura care a descifrat darurile nepreţuite: toate erau LUMINA CRĂCIUNULUI.
Citiţi şi
Femeia modernă și magia Sărbătorilor: echilibru între tradiții și grija de sine
3 septembrie 2024, ora 4:55 – Lună Nouă în Fecioară (horoscop)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
