Îl aștept pe Moș Crăciun. Ca în fiecare an din ultimii treizeci. Îl aștept cu aceeași dorință în gând, pe care n-o mai aștern pe vreun petec de hârtie, pentru că îmi e tatuată pe suflet și Moșul o știe. Îl aștept cu nasul lipit de geam, cu ochii pierduți în depărtare și cu inima fărâmată în bucăți. Ca atunci când te-am văzut prima oară. Atunci ai reușit să-mi frângi inima, acum te străduiești s-o repari. Ce-a mai rămas din ea. Dar, ca dintr-un puzzle din care lipsesc prea multe piese, strădania-i zadarnică…
În tot acest timp, în fiecare iarnă, mi-a pansat rănile Moșul. El n-a lipsit niciodată. A fost aici când te-am visat ani la rând lipsită de speranță. Când te căutam sub bradul împodobit, în jurul mesei de Crăciun sau când mi se părea că-ți aud glasul printre colindători… Mi-a șters ochii plini de lacrimi, căci de el nu mi le-am ascuns niciodată. Venea tiptil, strecurându-mi-se alături în fiecare decembrie, când îmi socoteam bucuriile de peste an și nu te număram printre ele. Îmi mângâia noaptea cu magia unui vis cu tine, scotea din traista lui o fărâma de speranța cât să-mi ajungă pentru încă o vreme și se îndepărta grăbit, fără să privească-n urmă. Eu rămâneam mută, cu lacrimile înnodate în barbă, strângând la piept fotografia unei năluci cu ochi căprui. Știam că-ntr-o zi vei apărea. Așa s-a și-ntâmplat. Moșul a făcut o minune și-acum ești aici. Alături, însă atât de departe…
Trebuia să simt asta ca să-nțeleg cât de multe ierni au nins peste dorința mea transformată în obsesie. Vorbim aproape zilnic, însă cuvintele se rostogolesc grele atunci când le vrei transformate în promisiuni. Se prăvălesc ca niște bucăți colțuroase peste sufletul meu care știe că e prea târziu pentru ele. Îl sfâșie de dor…
Sunt a ta de câte ori e posibil, dar nu pot fi a ta niciodată de sărbători și continui să te caut lângă brad, lângă fereastra luminată și pe cărarea ce-aduce colindătorii. Dar acum știu că nu te voi găsi niciodată, oricâte scrisori i-aș trimite Moșului. Te iubesc, dar știu că tot cuvintele astea două te țin legat de o altă jumătate care se sprijină pe ele. Și eu le aud în fiecare dimineață de la jumătatea mea și-aici cred că a încurcat Moșul tare de tot dorințele. “Te iubesc” e în același timp punte între două inimi și prăpastie între celelalte două. Iar tu continui să-mi fii dorința, păcatul și secretul știut doar de Moș Crăciun.
N-am să încetez vreodată să-l aștept. În tăcere, acum numărând anii care-au trecut de când mi te-a adus înapoi. Îl aștept să-i povestesc despre îmbrățișările noastre ascunse, atingerile vinovate, despre bucuriile interzise, despre cadourile pe care nu ni le vom putea înmâna niciodată de sărbători și despre locurile în care nu ne va fi permis vreodată să ne putem stinge pasiunile.
Întotdeauna, sub brad și la miezul nopții dintre ani, dorința mea vei fi tu, dar viețile noastre sunt dintr-un puzzle din care Moșul a pierdut pe drum frânturi de destin. Și știu că ele nu se vor potrivi pe deplin nicicând.
Îl aștept pe Moș Crăciun să-i spun cât de mult te iubesc, chiar dacă în noaptea aceea alte mâini mă vor îmbrățișa, iar ție alte dorințe îți vor fi împachetate cu panglică aurie…
Citiți și Ea știe și tace
Guest post by Crys
24 decembrie 2024
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Obsesia perfecțiunii – The American (Joika)
Spiridușul din bradul de Crăciun
”Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proști”
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
