Reprezentarea vizuală a Creatorului a fost interzisă pentru multe secole, iar pictorii şi artiştii au evitat şi continuă să evite, aşa cum impun canoanele Bisericii Ortodoxe, să dea o formă Celui care nu a fost vreodată văzut. Singurul mod acceptat în care putea fi reprezentat a fost şi este în continuare simbolistica unei mâini ivindu-se din cer, semnificându-I prezenţa între cele ce se petreceau pe Pământ. Fiul lui Dumnezeu, în schimb, a fost reprezentat în iconografie, dar modul în care pictorii au ales să o facă a variat, pornind de la simbolul unui peşte, a unui păun sau a unui miel, ca abia din secolul al 4-lea să fie reprezentat ca profesor, păstor sau prunc.
Aici aveți o galerie impresionantă de tablouri. Vizitați-o. 🙂
Una dintre primele menţiuni referitoare la chipul adevărat al lui Iisus a fost cea dintr-un manuscript sirian de la jumătatea secolului al 4-lea, „Doctrina lui Addai”, în care stă scrisă povestea regelui Abgar, care, bolnav de lepră, ar fi primit de la Mântuitor prin intermediul unui mesager o pânză cu care şi-ar fi şters figura şi pe care i s-ar fi imprimat trăsăturile. Nu se ştie dacă pânza, cunoscută drept „Imaginea de la Edessa” (sau Mandylion), mai există încă, pentru a ne oferi un indiciu asupra trăsăturilor imprimate pe ea, dar chipul lui Iisus a căpătat, de atunci înainte, o formă unitară în reprezentări, spre deosebire de cele anterioare, în care împrumutase trăsăturile poporului care îl închipuia.
Frescă în care Iisus este înfăţişat în haine romane
În secolul al 7-lea, împăratul bizantin Justinian al II-lea a aprobat folosirea chipului lui Iisus pe spatele monedelor de aur, ca abia în secolul al 10-lea să înceapă să fie pictate icoane reprezentându-L şi pe Dumnezeu Tatăl, cu chip şi siluetă umane. Până în secolul al 15-lea, în manuscriptele iluminiştilor şi mai apoi în pictură şi sculptură au început să se răspândească tot mai multe reprezentări ale Sale ca având chip uman. În perioada Renaşterii, Dumnezeu Tatăl era reprezentat în arta Bisericii Catolice ca parte din Sfânta Treime, ca un bătrân cu barbă albă, cu tiară papală sau cu un triunghi în jurul capului, ţinând o carte sau globul pământesc în mână. Unul dintre primele astfel de exemple este acela al „Porţilor Raiului”, la intrarea în Basilica din Florenţa, realizate de Lorenzo Ghiberti în 1425, în care Dumnezeu este înfăţişat stând în picioare.
În acelaşi timp, chipul lui Iisus apărea în tablouri şi icoane, fiind uneori reprezentat într-o manieră realistă, ca în cazul tabloului „Lamentarea lui Christos”, din 1480, aparţinându-i lui Andrea Mantegna.
Michelangelo l-a reprezentat pe Dumnezeu pe pereţii Capelei Sixtine cu o siluetă impunătoare, plutind printre nori, în scene din Geneză, cu precădere în cea a creării lui Adam. Un secol mai târziu, la marele Sinod de la Moscova din 1666-1667, a fost interzisă înfăţişarea Acestuia sau a Duhului Sfânt, care, spuneau canoanele, nu pot avea chip uman asemenea lui Iisus pentru că nu au fost văzuţi niciodată la trup. În iconografia ortodoxă au putut fi de atunci înainte folosite două reprezentări pentru Sfânta Treime: Chipul lui Christos, respectiv o scenă denumită „Ospitalitatea lui Avraam”, aparţinându-i Sfantului Andrei Rubliov şi reprezentându-i pe Cei Trei sub forma a trei îngeri.
Nu puţine au fost controversele legate de modul în care artiştii aleg să îl reprezinte în zilele noastre pe Fiul lui Dumnezeu. Chiar anul trecut, pictorul new yorkez Michael D’Antuono l-a înfăţişat pe Barack Obama cu o coroană de spini pe cap şi braţele întinse în lateral, denumindu-şi tabloul “Adevărul”.
În 2001, pictura artistei hawaiene Daria Fand a fost scoasă dintr-o galerie de artă pe motiv că “Ultimul credincios”, aşa cum era denumită, era ofensatoare la adresa normelor religioase, prin faptul că înfăţişa o femeie dezbrăcată în postura lui Iisus, pe cruce.
În 2011, un tablou înfăţişându-l pe Iisus sub forma lui Mickey Mouse a fost considerat de natură extremistă în Rusia, pictorul Alexander Savko fiind obligat să plătească o amendă pentru ofensa adusă credincioşilor.
Cu toate acestea, aproape toţii marii pictori l-au înfăţişat în tablouri lor pe Iisus, unii dintre ei păstrând indicaţiile Bisericii, alţii improvizând în moduri mai mult sau mai puţin ofensatoare, de la El Greco, la Salvador Dali. Iată câteva dintre lucrări:
“Lamentaţie peste trupul lui Iisus cu sfinţi” , Sandro Boticelli, 1490-1495
Tabloul pictorului renascentist evocă forma unei cruci, prin dispunerea figurilor. În partea superioară, Joseph din Arimathea ţine în mână coroana de spini şi cuiele cu care a fost răstignit Mântuitorul.
“Crucificarea lui Christos”, Titian, 1558
“Christos cărând crucea”, El Greco, 1580
“Încoronarea cu spini”, Michelangelo Merisi da Caravaggio, 1602
“Christos crucificat” , Diego Velazquez, 1632
Tabloul este considerat o capodoperă din punct de vedere al proporţiilor corpului uman şi a inspirat poemul El Cristo de Velázquez, scris de Miguel de Unamuno.
“Ridicarea crucii”, Peter Paul Rubens, 1610-1611
“Christos galben”, Paul Gauguin, 1889
“Christos al Sfântului Ion pe cruce”, Salvador Dali, 1951
Dali a spus, referitor la acest tablou: “am avut în 1950 acest vis cosmic în care am văzut această imagine în culori care, în visul meu, reprezentau nucleul atomului. Acest nucleu a căpătat valenţe metafizice, acelea ale principiului de unitate al Universului: Iisus.”
Despre cum atăta la chip Iisus s-a preocupat în 2001 o echipă de cercetători, la iniţiativa BBC. Și au pornit în reconstituirea trăsăturilor nu de la reprezentările clasice, ci de la comparaţia cu craniile unor bărbaţi evrei, născuţi aproximativ în aceeaşi perioadă. Rezultatul, la care s-a ajuns prin reproducerea virtuală a chipului similară investigaţiilor criminalistice, a sugerat că pielea Mântuitorului ar fi fost mai închisă la culoare decât se credea, iar părul şi barba ar fi trebuit să fie scurte, aşa cum le purtau bărbaţii vremii şi ai locului. Schimbă oare lucrurile această descoperire?
Citiţi şi
Trimisul special al lui Dumnezeu la Băicoi
De obicei, 1 decembrie e despre România
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
