– continuarea de aici –
Așa cum soarele răsare din blocul de vis-à-vis, în mine înflorește dorul de-a te iubiiiiii… să-mi bag p*la, om normal mi-s? Pe hol îl aud pe Jorj cum zbiară la femeia de serviciu că i-a aruncat pastila de viagra din sertar.
– Tu ai văzut măcar odată în viața ta așa ceva? E albastră, mică și triunghiulară și are inițialele de la Glaxosmithkline GSK pe ea… tufă ești, tufă. Că niciodată nu te uiți, numai arunci. Dacă era ceva de inimă? Muream naibii. Așa, nu mai f*t… ceea ce e cam tot aia.
– Domnu’, vă rog, domnu’, nu vă enervați, n-am știut.
O auzeam cum se smiorcăia săraca, neștiind cum să scape din gura diavolului fără erecție.
– Domnu’, dar nu puteți fără aia, e doar o pastilă, ce naiba poate să facă? doară femeia are mâini de aur, învie și morții, chiar așa, zău?
Mi s-a părut că un pic chiar râde, adică așa, glasul ei avea ceva mieros, ca un zâmbet șters din fașă, să nu fie descoperit.
– Tu ce faci mă, scrii poezii? în timp ce încercam eu să mi-o închipui pe femeia de serviciu cum îl ia la bășcău pe Jorj, păgubitul intră ca o vijelie, furios și roșu ca un rac ars la soarele Argentinei. Ia foaia în mână, și cu un aer de actor ce se pregătește pentru rolul vieții lui, își drege glasul și începe să citească de pe foaie:
Așa cum soarele răsare din blocul de vis-à-vis, în mine înflorește dorul de-a te iubi!
Lasă foaia jos, se uită la mine, se mai uită odată pe foaie, mormăie ceva de neînțeles, iar se uită la mine, pune foaia pe birou, se apleacă, îmi pune mâna pe frunte, îi simt degetele reci, îmi vine să trag o bășină, dar mă abțin, se mai uită odată pe foaie și pufnește în râs de se cutremură etajul: muahhhh, pfuanggggăăă, hââââââhâhâh, liiiiii…
Mă uitam cum îi sar mărgeluțele de salivă peste poezia mea, pe birou, pe ecranul laptopului, pe telefon, pe ceașca de cafea, Jorj se îneacă, eu îl lovesc pe spate, o păsărică trece prin fața geamului, lovindu-se violent cu ciocul de tocul ferestrei, iar femeia de serviciu intră veselă cu o pastilă în mână:
– Domnu’, domnu’, am găsit-o!!! Era în tocul de la ochelarii de soare!!! V-am spus domnu’, că io nu arunc așa, fără să mă uit, ca Magdalena! Ea aruncă, că am văzut io, lui Gigi i-a aruncat aparatul auditiv că a crezut că e de unică folosință și a zis că era murdar.
Jorj se oprește din râs, trage adânc aer în piept, se uită urât la femeia de serviciu, cu o mișcare rapidă îi ia pastila din mână și o bagă în buzunarul de la sacou, îi face semn să iasă afară, se întoarce spre mine, ia foaia în mână, mai citește odată și ținându-se cu o mână de burtă, mă întreabă mirat:
– C*aie, tu scrii poezii??? S-a trezit Bukowski beat în tine, mă?
Eu încă eram mirat, cum de a murit așa subit pasărea aceea, lovindu-se brutal de tocul ferestrei?! Nu prea eram atent la el, când Jorj, cu foaia făcută sul, îmi f*te una după ceafă.
– Alooo, gara!!! Ce visezi mă, romantic beșinos ce ești? Soarele răsare între cracii ei, mă, nu din blocul de vis-à-vis, ești prost?
– Hai, mă, termină! Îi smulg foaia de hârtie din mână și pufăi nervos, mai ales că simt că mă trec bășinile mai ceva ca artileria grea de la Posada. E ziua Sofiei și vreau să-i scriu și eu ceva frumos, ce mare șmecherie?
Numai că prostul nu-i prost destul dacă nu intră în amănunte, că Jorj deja mă trăgea de mâneca de la sacou, că trebuie să o tulim, să luăm flori, șampanie și eclere cu nuci, să mergem la Sofia și să o felicităm. Ce poezii vrei, măi, să-i scrii, că se pișă pe ea de râs dacă citește. Îi scrii tu cu ciomolânga vreo două versuri orgasmice la noapte și gata… lalala, în p*la mea, poezie, dacă vrei, eu te salt din p*lă-n tei, na! Rezolvat! Mă, prost mai ești… și pufnește în râs, împiedicându-se de găleata cu mopul femeii de serviciu. -‘Tu-ți boarfele de cotrofâță, să-ți fiu… ea – ho, domnu’, că verși apa cu bulbuci.
Cu Jorj bombănind de-o parte și femeia de serviciu, de alta, părăsim clădirea cu gândul să mergem în mall să luăm tot ce trebuie pentru Sofia.
– Mă, dar e ok să vin și eu, poate are musafiri? întreabă Jorj în timp ce fluieră printre dinți întorcându-se după o brunetă în pantaloni scurți albi și cu niște potârnichi blănoși în picioare.
Mă fac că nu-l aud, că sincer nu prea știu dacă avem musafiri sau nu, acasă. Mi se pare că o văd pe Amalia și îl trag pe Jorj în direcția opusă. Nu vreau să mă întâlnesc cu ea că vorbește mult și are și o doagă lipsă. Luăm florile, șampania și mergem la cofetărie după eclere. Jorj începe să vrăjească la vânzătoare, eu mă foiesc destul de agitat, că-mi simt abdomenul ca un balon cu heliu gata-gata să explodeze, când tresar. Mi s-a părut că văd doi arici intrând de mânuțe în cofetărie, apropiindu-se de tejghea, probabil cu gândul să comande vreun tort aniversar de ziua aricilor. De uimire, am scăpat un vânticel mic și silențios. Erau doar doi papuci din aceia cu blană, ce se poartă acum. M-am liniștit că aricii nu cumpără tort, când deodată simt un miros de mortăciune și realizez că silențiosul meu nu trecea chiar așa neobservat precum speram. Un cuplu frumos, ea o blondă cuminte, îmbrăcată decent, cu un copilaș cârlionțat de mână, el un bărbat cu început de chelie și un tricou strâmt pe care era desenat un Minion fumând iarbă, în fața noastră. Îl văd pe el cum strâmbă din nas, se uită în jur, apoi cu voce tare de se aude în toată cofetăria: nevastă, te-ai beșit???
Femeia, aproape plângând, roșie toată și dintr-odată incredibil de mică, cu o voce blândă și tremurată, vizibil rușinată, cu ochii în pământ, murmură încet: Eu? Nuuu!
Jorj s-a prins imediat de unde vine duhoarea, s-a uitat la mine și a pufnit în râs, eu după el, copilul cârlionțat a început să plângă, bărbatul cu Minioni a râgâit sonor, vânzătoarea și-a rupt o unghie, eclerele erau cam vechi și mie încă nu-mi venea să cred ce moarte crudă a putut avea biata păsărică.
Ne-am oprit să bem o bere și să mâncăm doi mici, în ideea că e prea devreme să mergem la Sofia, că poate încă nici nu a ajuns acasă. Am băut șase beri. Jorj a mâncat opt mici. Nu știu cum se face, dar am băut și șampania cumpărată pentru Sofia, iar într-un exces de zel am invitat două domnișoare la eclere cu nuci. Florile zăceau leșinate pe un scaun pe care din greșeală s-a așezat un bătrân cu o mână în ghips ce dădea din cap și din cinci în cinci minute striga: Otilio! Otilia nu cred că era cu el, că n-a apărut. Unghia de la degetul mic îi era crescută și o folosea pe post de solniță, de câte ori o striga pe Otilia își punea sare în halba de bere.
S-a făcut seară, Jorj mi-a zis că trebuie să meargă la una, Dorica, să o ajute să facă un PowerPoint, bătrânul a adormit cu capul pe masă și curul pe florile mele, mie îmi era rău și eram balonat și îmi venea să plâng de tristețe, rememorând tragedia cu păsărica.
Mi-am amintit că era ziua Sofiei și m-am dus acasă. Sofia dormea, soacră-mea se lupta cu somnul, grohăind de se cutremurau florile din vază, iar eu mă gândeam că totuși sunt un soț bun, că uite ce de flori i-am adus! Asta până mi-am amintit că florile mele sunt sub curul suferind după Otilia. Dar atunci de unde are Sofia atâtea flori ??? În încercarea mea să merg direct peste ea, să o trezesc ca un bărbat adevărat ce sunt, să o întreb cine îi dă ei flori, calc pe un păpuc din ăla cu blană și crezând că e același arici din cofetărie, țip trezind tot blocul. Soacră-mea, cu un ochi încă închis, și Sofia cu părul în direcții ciudate, mă privesc speriate, eu le privesc înapoi, tot speriat, vecinul bate în țeavă și gata, nu mai pot, izbucnesc într-un plâns în hohote… încercând printre suspine să descriu cum s-a pleoștit păsărica aia mică de tocul ferestrei și cum au zburat pene peste tot. Sofia mă dezbracă și mă bagă în pat, soacră-mea, dacă tot s-a sculat, își încălzește o porție de ciulama, noaptea își lasă întunericul peste visele mele, iar eu mai bine dorm… anul acesta, ziua Sofiei a picat în aceeași zi în care o tristețe adâncă s-a căscat în mine, găurindu-mi viața ca pe un ecler ce urmează să fie umplut cu o spumă de nuci cam veche…
Încă odată am fost bou… mi-am amintit că i-am furat pastila de viagra lui Jorj, cât a fost el la baie și i-am strecurat-o ușor bătrânului în bere. Otilio, te-am rezolvat!
Din zâmbetul tău răsare tot soarele,
ștergând cu sclipiri de chihlimbar blocul de vis-à-vis,
iubire, de ziua ta,
în loc de o floare aș vrea,
să pot să-ți compun poezii… nu merge, n-am talent, șterg.
Am să-i spun simplu: Sofia, te iubesc, la mulți ani, iartă-mă! sperând că simplitatea acestor cuvinte vor rezona cumva în singurele rime pe care le știu: rimele din poezia vieții noastre împreună.
Pe Erika o găsiți întreagă aici
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
