Am urmărit fără greață, scârbă, dispreț ori milă mulțimea adunată la mitingul psd. Era derutată și inertă pentru că pur și simplu nu înțelegea. Nici discursurile “șefilor” celor mari, nici simbolurile și mesajele proiectate pe ecranele gigantice, nici entuziasmul deșănțat al actorului necunoscut – maestru de ceremonii, nici sloganurile pe care erau îndemnați să le repete. Erau într-un oraș în care poate unii nici n-au ajuns vreodată, invitați la un fel de petrecere cu durată limitată, în care ar fi trebuit să se simtă cât de puțin măcar în centrul atenției. Nu s-au simțit așa.
Au fost expuși ca vitele la târg, fără ca cineva să dorească să-i cunoască. Într-o lume virtuală, străină lor, sunt înjurați, scuipați, judecați, executați, anulați. Mai bine că nu știu cât de umiliți au fost chiar de cei care i-au târât fără explicații să ocupe o piață-simbol doar ca șefii lor să-și dea mesajele populiste și să se împăuneze cu numărul lor. Mulți și amărâți. Marfă ieftină, la discreție.
N-au apucat să vadă mare lucru, au stat înghesuiți, între ai lor, n-au priceput mare lucru, nu li s-a vorbit pe limba lor. Nu despre ei era vorba.
Oamenii aceia de pe scenă aveau nevoie doar de un decor viu ca să vorbească peste capetele lor cu alți șefi. Pe care mulțimea nu-i prea cunoaște. Și nici nu prea au cum s-o atingă amenințările la care se plânge că este supusă puterea. Cine să le asculte lor telefoanele, când nu-i ascultă nici când se duc, vii și amărâți, cu o jalbă la primăria lor? Ce-or vrea să spună cu prosperitatea aia, că li se-ncurcă limba în ea? Ce torționari, ce cucuvea? Pentru ei, cucuveaua anunță moartea cuiva din ograda în care se oprește să cânte în vreun pom. Cine să-i urmărească pe ei altcineva decât sărăcia, ca un blestem? Ce Eminescu, ce oda bucuriei, care bucurie? Ce stat paralel? În ce limbă a grăit omul acela cu codiță?
Videoreportajul făcut de recorder.ro.
Oamenii s-au împrăștiat, osteniți, ușurați că s-a terminat. I-au lăsat pe scenă pe cei “de la centru”, îmbrăcați și ei tot în alb, iacătă ceva în comun. În rest, totul îi desparte.
Va mai fi nevoie de ei. La alegeri. Atunci, alți șefuleți – care le vorbesc limba și apasă ca de fiecare dată pedala nevoilor de fiecare zi, dar nu dintre cele majore gen educație, sănătate, condiții de trai – le vor povesti cum, dacă-i votează și de data asta, le va fi bine în următorul lor mandat… Cine va trăi va mai vedea încă o dată filmul. Pentru că nu-i vrea nimeni cu adevărat ridicați din zbaterea lor pentru supraviețuire așa cum se pricep: nu-i vrea educați, nu-i vrea sănătoși, nu-i vrea deșteptați. Cu cine ar mai face astfel de mitinguri? Adevărații lor dușmani, reali, erau chiar pe scenă. Cei de-acum, aidoma celor de dinaintea lor. Și tot restul. Și tu, și eu, și noi.
Râdem de gurile lor știrbe, de lipsa lor de o minimă cultură, de educație, de cum vorbesc, de cum se poartă, de înapoierea în care-și duc zilele. Credem că n-avem cum și ce vorbi cu ei și renunțăm. Uităm că există un fel de esperanto al comunicării – empatia. Limba pe care o înțelege și un necuvântător.
Una peste alta, cel mai neadecvat miting, cu cele mai neadecvate discursuri pe care l-am văzut vreodată. Cât despre rostul lui, cred că singurul onorabil i l-ar putea da resemnații ne-judecători sau chiar “oripilații”: adoptați un psd-ist din cel mai vulnerabil bazin electoral! Cu răbdare și bunătate, cu căldură omenească și păsare. E chiar o misiune nobilă. Despre cea de OM vorbeam…
Citiţi şi
Ce mâncăm pentru a ne controla greutatea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
