Eu, vă mărturisesc sincer, aveam o bănuială. Cam din ziua în care am împlinit 20 de ani. Numai că uite, a trebuit să mai treacă încă pe atât, ca să mi se confirme: semnele de îmbătrânire apar de la 20 de ani. Pe rând, pe nesimţite, până când, într-o zi te trezeşti bătrân înainte de vreme şi nu ştii de ce. Dar, dacă citeşti tot articolul, o să ştii. (sursa)
20 ani – creierul şi plămânii
Aceasta este vârsta la care cele 100 de miliarde de neuroni încep să piardă din efective. La 40 de ani deja, ritmul este foarte accelerat – 10.000 de neuroni pe zi ne spun adio, aşa cum spunem şi noi tot mai des adio memoriei sau capacităţii de coordonare şi funcţionare a creierului. Conform doctorului Wojtek Rakowicz, neurolog la „Imperial College Healthcare NHS Trust” din Londra însă, cele mai mari probleme ni le pun deteriorarea sinapselor (conexiunilor dintre celulele nervoase ale creierului). Cum ar veni, bărbaţii care uită de aniversări şi alte date nu au nicio vină, sunt, pur şi simplu, victimele propriilor sinapse expirate. Dacă nu uit, nu o să mă mai supăr din cauza asta niciodată!
Odată cu creierul însă şi plămânii se hotărăsc să o lase mai moale. La figurat. Căci la propriu, muşchii intercostali şi cavitatea toracică încep să se rigidizeze. Iar asta duce la scăderea capacităţii pulmonare. Astfel că, la 70 de ani (dacă îi prindem), vom avea jumătate din capacitatea respiratorie de la 30 de ani. Nu se precizează în studiu dacă este vorba de fumători sau nu, dar puţin suspans nu a omorât pe nimeni, nu-i aşa?
25 de ani – pielea
Doctorul Andrew Wright, consultant dermatologic pentru trustul Bradford NHS, afirmă că pielea începe să cedeze pe la cusături în jurul vârstei de 25 de ani. Se pare că atunci începe încetinirea producţiei de colagen, proteină care funcţionează că o schelă pentru piele, şi de elastină, substanţă care permite pielii să revină la forma iniţială. Asta puteam s-o spun şi eu fără niciun studiu, doar privindu-mă în oglindă, chit că subţierea pielii şi ridurile devin vizibile de-abia după 35 de ani; pentru cei cuminţi, care nu au făcut exces de soare sau tutun. Pentru restul… există cremele de faţă 🙂
30 de ani – părul şi muşchii
Nu vă bucuraţi încă. Asta nu înseamnă că scăpăm de chinul epilatului.
Părul este produs în mici punguţe situate chiar sub suprafaţa pielii – foliculi. Un fir de păr creşte în mod normal din fiecare folicul timp de aproximativ trei ani, apoi cade şi un nou fir de păr creşte în locul său. Sau nu. La bărbaţi, schimbările nivelului de testosteron începând cu vârsta de 30 de ani afectează acest ciclu, foliculele de păr micşorându-se. Fiecare nou fir de păr este mai subţire decât cel precedent. Uneori, rămâne un folicul mult mai mic şi un rest de păr care nu creşte mai sus de suprafaţa pielii. Şi, în plus, încep să apară şi firele albe şi asta pentru că nici melanocitele nu mai sunt ce-au fost (celulele responsabile cu producerea pigmenţilor care colorează părul).
Tot pe la 30 de ani, încep şi muşchii să dea semne de „oboseală” (eram sigură că e vina lor, nu a mea!). Desigur, contează „bagajul” genetic, dar şi exerciţiile fizice pe care le practicăm (sau nu) de-a lungul vieţii. Muşchii se află într-un continuu proces de slăbire şi refacere, care este bine echilibrat la tinerii adulţi. După 30 de ani însă, capacitatea acestora de refacere începe să scadă, după cum explică profesorul Robert Moots.
Mai exact, la 40 de ani, adulţii încep să piardă între 0,5 şi 2 la sută din muşchi în fiecare an. Se pare că, în ciuda inconvenienţelor pe care le-ar putea reprezenta pentru unii dintre noi, totuşi exerciţiile fizice periodice sunt singurele care pot suplimenta masa noastră musculară.
35 de ani – sânii, oasele şi fertilitatea
Îninte de a continua, propun scoaterea acestei vârste. Putem, foarte bine, să trecem de la 34 de ani, la 36, evitând astfel începerea procesului de pierdere a elasticităţii sânilor, a dimensiunilor şi a consistenţei lor. Teoretic, partea cu lăsatul intervine în jurul vârstei de 40 de ani – probabil că de aceea nu cunosc încă nicio femeie care să fi ajuns la această vârstă, majoritatea preferând consecvenţa, rămânând undeva pe la 30 şi un pic. Tot atunci ar începe să se micşoreze şi areola mamară. Nu recunosc nimic.
În schimb, densitatea oasoasă – aflată în creştere în primii 20 de ani de viaţă, începe să scadă de la 35 de ani, ca parte firească a procesului natural de îmbătrânire. De aceea, în timp ce la copii refacerea ţesutului osos este rapid, în medie durând cam doi ani, la adulţi, aceasta poate dura chiar şi 10 ani. Acest proces de alterare osoasă implică şi o scădere în înălţime, de aproximativ 5 cm până la vârsta de 80 de ani.
Tot acum încep să apară şi problemele legate de fertilitate, atât la femei, cât şi la bărbaţi. Cantitatea şi calitatea ovulelor încep să descrească, în timp ce calitatea spermei este şi ea mai slabă, zic specialiştii.
40 de ani – ochii, inima şi dinţii
Pe principiul, ochii nu prea mai văd, inima nu prea mai cere, că şi aşa nu mai avem cu ce… Glumesc. Deşi nu e de glumă. Începând cu 40 de ani, scade acuitatea vizuală, mai ales abilitatea ochiului de a se focaliza, din cauza deteriorării muşchilor oculari.
Tot acum, scade elasticitatea vaselor de sânge, încep să se îngusteze arterele din cauza depozitele de grăsime formate pe pereţii acestora, depozite generate de obiceiuri alimentare nu tocmai sănătoase, dar tocmai specifice contemporaneităţii.
Şi capacitatea inimii de a pompa sânge în organism scade pe măsură ce îmbătrânim, statisticile arătând că bărbaţii peste 45 şi femeile peste 55 de ani prezintă un risc crescut de atac de cord.
Şi asta nu e tot. Pentru că şi dinţii – care îi mai are până la această vârstă – încep să dea semne de deteriorare, devenind, împreună cu gingiile, vulnerabili, candidaţi ideali ai cariilor şi chiar ai abandonării definitive a terenului de joc. Slavă cerului că s-au inventat protezele dentare!
50 de ani – rinichii
Îmbătrânirea rinichilor începe prin scăderea numărului de nefroni, unul dintre primele efecte vizibile fiind incapacitatea de a opri producerea de urină în timpul nopţii şi, implicit, mersul la toaletă tot mai des (sau apelatul la oliţa de sub pat; după caz).
55 de ani – stomacul şi auzul
Ai zis ceva?
Mă rog… să continuăm. După vârsta de 55 de ani nivelul bacteriilor „bune” – care ajută digestia -, scade semnificativ, mai ales în intestinul gros, conform informaţiilor oferite de Tom MacDonald, profesor de imunologie în Londra. De aceea, acum este momentul prielnic problemelor digestive. Dar nu numai. Celulele senzoriale aflate în urechea internă, cele care recepţionează vibraţiile sonore şi le transmit mai departe la creier, se împuţinează, iar asta afectează vizibil acuitatea auditivă.
60 de ani – gustul şi mirosul
Ne naştem cu aproximativ 10.000 de papile gustative împrăştiate pe suprafaţa limbii, dar numărul acestora se înjumătăţeşte pe parcursul vieţii, astfel încât, după ce ajungem la vârsta de 60 de ani, gustul şi mirosul încep să slăbească, parţial ca rezultat al procesului normal de îmbătrânire, însă pierderea poate fi accelerată şi din cauza unor boli, cum ar fi infecţiile polipilor din cavităţile nazale sau ale sinusurilor. De asemenea, fumatul face treabă bună, astfel că pierderea acestor simţuri începe să se producă mai devreme în cazul fumătorilor.
65 de ani – vezica urinară şi vocea
Slăbirea vezicii urinare începe, în medie, la 65 de ani. Primele semne că acest organ începe să îmbătrânească sunt contracţiile bruşte care apar chiar şi atunci când vezica nu este plină. La acest capitol, 1-0 pentru femei. Ele sunt mai vulnerabile, din cauză că, după menopauză, nivelul scăzut de estrogen conduce la subţierea şi slăbirea uretrei. Capacitatea vezicii urinare a unui sexagenar este cam la jumătatea celei unei persoane tinere.
Şi vocea se schimbă într-un mod cât se poate de săcâitor. Ţesuturile laringelui slăbesc, afectând în acest fel tonalitatea, puterea şi calitatea sunetelor pe care le emitem. De obicei, vocea femeilor devine mai aspră şi mai joasă, în timp ce a bărbaţilor ajunge să fie mai subţire şi mai înaltă decât cea cu care erau obişnuiţi.
70 de ani – ficatul
„Uzina” corpului nostru este proiectată să dureze, mai ales dacă, în timpul vieţii, nu este intoxicată cu alcool şi exces de alimente grase. „Celulele ficatului au o extraordinară capacitate de a se regenera”, explică David Lloyd, chirurg la „Leicester Royal Infirmary”. El spune că un ficat din care se extrage o bucată pentru efectuarea unui transplant se reface complet în 3 luni, ajungând la dimensiunea iniţială. Inclusiv, au existat donatori de ficat în vârstă de 70 de ani care au dus o viaţă sănătoasă, fără să consume alcool, medicamente în exces şi fără să fi suferit infecţii majore, pentru pacienţi de numai 20 de ani.
80 de ani – hei, nu mai e nimeni aici?
Citiţi şi
Bolile cu transmitere sexuală – o mare problemă în lipsa educației
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
