Hmmm! Un subiect destul de dificil acesta cu infidelitatea în cuplu, nu-i aşa?
Nici nu l-aş fi extins, dar observ multe femei triste în jur, care plâng în pernă infidelităţi frecvente ale unui soţ grobian şi egoist.
Iertăm uşor faptul că ne-am prins partenerul înşelându-ne?
„Depinde de situaţia fiecăruia”, aș spune.
„Iertăm sau nu iertăm? Hai, zi direct, fără ocolişuri circumstațiale! Cum procedăm? Iertăm bărbaţii infideli?”
Este prima dată când îmi pun problema așa, iar primul răspuns care îmi vine minte este: „nici vorbă!… niciodată!”
În altă ordine de idei însă, sunt o femeie deschisă, pot înţelege multe.
Pot înţelege nevoia bărbatului de experienţe noi, de atingeri trupeşti mai tinerești, de poligamie.
Dar ştii ce m-ar deranja? Comparaţiile, discuţiile printre prieteni, lauda cum că îi este simplu și ușor lui, să… mă mintă.
…să mă mintă că îi sunt prieten de suflet, să-mi mintă frumuseţea, să râdă ironic de zâmbetul meu matur, să-mi spună uitându-se în ochii mei, senin şi sincer, că are chef, dorinţă de o seară-ntre băieţi, deşi o va petrece cu o femeie căreia îi va destăinui probleme de-ale noastre din cuplu. Închipuite.
Se ivesc momente de plictiseală şi de rutină într-un parteneriat stabil, pentru că, fireşte, repetăm aceleaşi lucruri, aceleaşi gesturi tandre, mângâiem acelaşi trup, visăm aceleaşi vise, la un moment dat.
Asta pot înţelege.
Dar nu pot accepta să-mi spui un „te iubesc” mirosind a parfum de femeie nouă.
Am înţeles că bărbaţii au o etapă dificilă în viaţă, mai pe la patruzeci de ani; atunci când au iarăşi nevoie de recunoaştere şi de dovezi că încă sunt activi sexual, când simt teamă că nu vor avea erecţie, când simt ei cumva că le cam trece viaţa.
Dar femeile? Nu au şi ele aceleaşi temeri? Atunci când observă un rid în plus, atunci când, la un moment dat, simt mai puţină dorinţă sexuală din partea partenerului, când nu mai primesc atenție?
Nu sunt de acord cu infidelitatea în cuplu.
Mi-e dificil să-ţi înţeleg uşurinţa în a mă minţi.
Mi-e peste mână să accept nevoia ta de o nouă cucerire.
Mi-e greu atunci să pot să te iubesc statornic, monogam.
…aș înţelege însă, infidelitatea dacă ţi-ar fi comod şi ţie să mă înţelegi, că la fel, aș avea și eu necesităţi trupeşti de oameni noi, cum se pare că ai şi tu.
Suntem femeie şi bărbat.
Care trăiesc în cuplu armonios, relaxat, prietenesc, deschis, înţelegător, binevoitor, adult, superior.
Şi avem aceleaşi drepturi, nu-i aşa?
Înseamnă atunci că, dacă eu îţi iert o infidelitate, am și eu dreptul să fiu iertată, dacă-ți voi compromite încrederea în mine. Cândva.
…iertăm, deci, infidelitatea partenerului?
Doar atunci când şi el va fi în stare să admită că şi noi putem greşi fix la fel, când va fi pregătit și el să ne acorde îngăduinţă în aceeași măsură! Măcar la modul ipotetic, zic!
„Te iert! Tu m-ai ierta?”
Pe Adina o găsiți toată aici.
Citiţi şi
Comunicarea în cuplu este cheia unei relații sănătoase
My Policeman – Povestea tragică a dragostei interzise
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
