Lansarea Calendarului Pirelli 2018
I’m here for a… big fashion event, îi spun lui Charlene, vânzătoarea care ţine o casă blocată pentru mine şi care s-a dus să îmi caute jelly beans. O prietenă m-a rugat să îi aduc de la New York, iar eu nici măcar nu ştiu cum arată. Smell good, honey! Is it French? Îi zic numele parfumului. Baby, I have no idea what you’re talking about, but it screams you, looking so slick. Nu sunt slick deloc, am doar un pardesiu Zara care se întâmplă să îmi vină bine, dar Charlene e amabilitatea întruchipată.
Duckie Thot (foto Marius Constantinescu)
În faţa mea şi peste casa ei de marcat se aşterne aşteptarea celor câteva ore rămase până la motivul pentru care clipesc, clipesc, mă ciufulesc şi visul tot cu ochii deschişi mă ţine: sunt la New York. Sunt la New York şi nu oricum, ci pentru unul dintre cele mai exclusiviste evenimente ale toamnei: lansarea Calendarului Pirelli 2018.
Intervievându-l pe Djimon Hounsou (foto Mihaela Ionuș)
Am spus-o tuturor, de când m-am întors (cumva, reţelele sociale au făcut această aproape-săptămână newyork-eză a mea să fie mai vizibilă decât ocazionalele mele excursuri publice): a fost un vis frumos. Îl trăiesc a doua oară (după lansarea de la Paris din 2016) şi îmi place să lâncezesc în siajul lui cât mai mult, scriindu-l, rememorându-l, povestindu-l. Da, mai ales povestindu-l. E unul dintre acele momente în care aluneci, ca printr-o gaură de iepure, tot mai repede şi mai repede, într-o lume care ţi se deschide cu aplombul unei poveşti suprarealiste. O lume la care tragi cu ochiul unsprezece luni pe an, iar în a douăsprezecea ajungi să o populezi, chiar dacă rolul tău e de a trece dintr-o parte în alta a cadrului.
Echipa Calendarului Pirelli (foto Marius Constantinescu)
La mine a început cu palpitaţiile primului e-mail. Pirelli, Tim Walker, New York. Poftim? Adică unui om care hălăduia cu gândul prin Manhattan de peste douăzeci de ani, aţâţat de filme, seriale, spectacole, cărţi, fotografii şi mărturii, i se aşternea Fifth Avenue la picioare. Sub picioare. Şi cum? În căutarea lui Alice, în ceea ce era şi este propria mea Ţară a Minunilor.
Intervievând-o pe Naomi Campbell (foto Andreea Berecleanu)
Nu mă joc cu basmul lui Lewis Carroll doar aşa, că dă bine referinţa intelectuală în text. După două ediţii minimaliste, simple, cu o feminitate redusă la esenţa curăţată de machiaj şi paiete (2016 – Annie Leibovitz şi 2017 – Peter Lindbergh), cel mai iconic calendar al mapamondului se întoarce la regie, story, script, recuzită, scenografie şi teatralitate. Iconoclastul fotograf britanic Tim Walker pune în scenă povestea lui Alice în Ţara Minunilor, însă nu în orbita lui Tim Burton. Walker începe cu… începutul, altfel spus cu ilustraţiile lui John Tenniel la prima ediţie (1865) a cărţii lui Carroll. Alături de el, Shona Heath, responsabilă cu decorurile, întoarce imaginile preînvăţate cu susul în jos, transformă blana albă a Iepurelui în negru tăciune, închide petalele trandafirilor pictaţi de valeţii de cupă din purpuriu în vineţiu şi, în general, inventează spaţii dramatice şi strâmte, în care personajele din poveste irump disproporţionat, de parcă ar fi băut din cine ştie ce sticluţă buclucaşă.
Duckie Thot, Marius Constantinescu și Iepurele Negru (foto Andreea Esca)
And this fashion thing, is with supermodels?, mă chestionează flecar Charlene, în timp ce trece pe sub scanner mai multe coduri de bare. You bet! It has Slick, Thando, Lupita, Whoopie, Duckie, Djimon, Diddy, Naomi… Naomi? My girl Naomi? Ochii lui Charlene sclipesc. Sugar, that is a lot of chocolate they got there! Corect. În noua Alice a lui Tim Walker, doar Tim este… alb. Edward Enninful, stilistul Calendarului şi primul redactor-şef şi bărbat, şi de culoare al British Vogue, a dorit să transmită un mesaj cum nu se poate mai… negru pe alb: şanse şi voce pentru toţi, diversitate şi frumuseţe îndiferent de pigmentul pielii.
Thando Hopa (foto Marius Constantinescu)
De la derma albino a lui Thando Hopa până la sculptura de abanos care este Naomi, fiecare personaj din Alice, principal sau de fundal, îşi poartă cu mândrie straiul primar. „Rar am fost mai mândră de culoarea pielii mele ca în acest Calendar”, mi-a spus Naomi, făcând o pauză din mesajele de pe telefon şi îndreptându-şi chipul SUPERB spre camera operatorului nostru, Ebner. „Multe colege de-ale mele vin din ţări africane în care se luptă cu mutilarea femeilor, cu căsătoriile înainte de vârsta majoratului, cu drepturile la egalitate socială. Calendarul Pirelli, aşa cum l-au gândit Tim şi Edward, arată că avem putere”. Adwoa Aboah, Jaha Dukureh, Lupita Nyong’o sunt doar câteva dintre figurile, dintre personajele acestei reinterpretări, care luptă pentru asemenea cauze.
Duckie Thot
Calendarul Pirelli nu mai e o celebrare a feminităţii. Deşi induce o sexualitate potenţată ludic, focusul e pe poveste, pe declaraţie, pe smotocirea clişeului. A reşapa o imagistică victoriană a fost ultimul lucru dorit de Tim Walker. A ieşit o serie de cadre saturate de culoare, de dinamism şi de substanţă, în care Duckie Thot (o Alice evadată din copilărie, cu picioare lungi şi frumuseţe non-canonică) intră în relaţie ba cu Zoe Bedeaux (Omida), ba cu Whoopi Goldberg (Ducesa), ba cu Slick Woods (Pălărierul). Walker, maestru al intertextualităţii, plasează abil pe ici, pe colo, referinţe care şoptesc la urechea celor care şi-o pleacă: suprarealism, Bacon, Bjork, Broadway… Pozele vociferează, te interpelează şi nu îţi dau pace în invitaţia de a le panorama cu privirea şi de a le contempla entuziast mizanscena.
Naomi Campbell și Sean Diddy
La conferinţa de presă de la The Pierre, în ciuda unui Tim Blanks uşor depăşit de statutul de moderator, jurnalişti din toată lumea au ovaţionat fotografiile şi intrarea în scenă a greilor: Naomi Campbell şi Diddy (Călăii Regali), Djimon Hounsou şi Ru Paul (Regele şi Regina de Cupă). Djimon a fost blajin, Diddy emfatic, Naomi bossy şi, nu ştiu dacă am mai spus, SUPERBĂ, Ru expansiv şi greu de recunoscut fără asamblajul trans. O zi mai târziu, la Gala de la Manhattan Center, chiar în coasta Empire State Building, în ciuda unei Joy Behar (The View, ABC) complet depăşită de statutul de moderator, jurnalişti, executivi şi vedete cu Isabelle Huppert în frunte au aplaudat în picioare fotografiile, protagoniştii şi… show-ul dat de Naomi şi Diddy, războindu-se în blănuri şi glamour, ea SUPERBĂ, el ostentativ, la fel ca-n poveste. Unchiule Charles, te rog, spune-mi o poveste! O poveste cu rădăcini serioase şi cu aripi colorate, ce au tranformat-o în spectacol.
Ru Paul și Dijmon
Am rămas cu privirea fixată pe unghiile lui Charlene, care, în contrast cu pielea închisă, par neverosimil de albe. You know what, honey? You may have a fashion event, but me and my kids here, we all have the moves and the style! Charlene s-a însufleţit şi pozează ca în faţa unui aparat imaginar. Jamal here wears a fancy black shirt! Keesha, come over here, girl! Turn and spin for my fashion friend! Colegii ei îşi lasă fiecare casa de marcat şi improvizează toţi trei câteva poze de pictorial, printre umeraşe, pungi şi pachete cu dulciuri. Le râd ochii. Râd şi eu. #blackexcellence a fost unul dintre hashtag-urile evenimentului Pirelli. You know, I’m living New York tomorrow, unfortunately. So sorry about that, babe, but you will always remember Charlene.
Gala Dinner la Manhattan Center (foto Marius Constantinescu)
Acest material nu ar fi fost posibil fără sprijinul extraordinar al Pirelli România.
Alte câteva poze…
Citiţi şi
Pentru toate femeile care se apropie de 50 de ani
My Policeman – Povestea tragică a dragostei interzise
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
