Există ceva de nepătruns în sufletul rus, care-l împinge într-o zonă insulară a unicității în simțirea umană. În straturile sale vizibile, Rusia se identifică într-o mare măsură cu matricea culturală europeană. Gândirea, rațiunea, știința, instituțiile, legislația, sunt ceea ce au în comun Europa și Rusia. Dar există un lucru ce ne face să credem că rușii vin de pe o altă planetă. Acela este simțirea, felul de a fi, sufletul rus, care transpare în ochii noștri doar prin măreția operelor culturale.
Odată ce ai luat contact cu sufletul rus, e imposibil să nu te încerce un sentiment straniu. Un popor atât de lipsit de exotism, care se îmbracă la fel ca noi, mănâncă la fel ca noi, crede în același Dumnezeu, să simtă atât de diferit apăsarea existenței pe umerii lui? Este adevărat că și în cultura europeană există o mare diversitate de simțiri, specifice fiecărei națiuni, dar simțirea rușilor este atât de contrastantă, încât e foarte dificil să găsești punţi de legătură între ea și restul popoarelor. Atât de individualizat și neatins de influențe, sufletul rus sfârșește prin a fi izolat în interiorul granițelor celei mai întinse țări din lume.
Riscând să exagerez, îl consider pe Dostoievski arhitectul templului în care este păstrată chintesența sufletului rus. Romanul său, „Idiotul”, este un univers paralel in care Dostoievski se comportă ca un demiurg autentic, creator de lumi și destine în care personajele au liberul arbitru de a exista și de a deveni după cum le dictează conștiința.
Mulți dintre noi am capitulat în fața încercării de a parcurge cele aproape 700 de pagini ale romanului. Pentru aceștia, dar și pentru cei care vor o experiență audio-vizuală a romanului „Idiotul”, postul TV Russia 1 a produs o serie de 10 episoade, adaptând opera dostoievskiană la limbajul cinematografic. O bijuterie de serial care respectă în cel mai mic detaliu corespondența cu opera literară, „Idiotul” este rusesc în toate aspectele lui, de la puterea expresivă a cinematografiei rusești, până la costume, decor, și limba rusă din vremurile țariste ale secolului XIX.
Sărind peste povestea prințului Mișkin, bolnav de epilepsie, boală care în acele vremuri purta numele popular de „idioțenie”, vreau să vă vorbesc despre puterea de a zdruncina sufletul a acestui film, mult mai importantă decât povestea în sine pe care o cunoașteți deja, sau pe care, dacă n-o știți, v-aș fura plăcerea de a o descoperi așa cum se cuvine. Căci, pentru a fi în mod autentic martor la universul acestei povești, trebuie să fii singur și pregătit să fii răvășit, să lăcrimezi pentru a te elibera de greutatea emoțiilor care te copleșesc fără oprire. Trebuie să știi că vei suferi o dată cu personajele care vor deveni oameni vii în fața ochilor tăi, că vei rămâne nemișcat și vei fi cutremurat de admirație în fața unui univers atât de complex și totuși atât de uman, atât de veridic și totuși atât de diferit de al nostru.
Sunt om în toată firea și știu să disting între realitate și ficțiune, și cu toate acestea, în timp ce urmăream serialul, simțeam pe pielea mea trăirile prințului Lev Nikolaevici Mișkin, un om considerat idiot pentru caracterul său atât de nobil și de pur. Într-o lume în care guvernează vanitatea, ura, lăcomia, minciuna și toate efectele secundare ale existenței omului pe pământ, prințul Mișkin ni se relevă ca o anomalie. Și pe bună dreptate, nici nu m-am gândit vreodată că e posibilă o asemenea tipologie de caracter.
Prințul Mișkin nu este nicidecum un Iisus Hristos, căci nu dorește să mântuiască omenirea, ci doar să trăiască în felul în care îi dictează conștiința. Un orfan care și-a petrecut toată copilăria și tinerețea într-un sanatoriu, revenindu-și cu greu din stadiul de redus mintal, un bărbat care nu a cunoscut niciodată dragostea unei femei, un om incult pentru care iertarea, toleranța, generozitatea, cumpătarea, înțelepciunea naturală, setea de dreptate și dragostea de frumusețe sunt doar un fel de a fi ca oricare altul, acesta este prințul Mișkin. Faptele sale și relațiile complicate cu membrii aristocrației din Pavlovsk sunt adeseori, inexplicabile. Mișkin nu este nicidecum un erou sau un apărător al Binelui, aici rezidă geniul lui Dostoievski. Este imposibil să nu te intrebi neîncetat: Oare este cu putință un astfel de om? Oare e posibil ca o minte omenească să dea naștere la un astfel de personaj?
Deși este admirat și cinstit de oamenii din jur pentru calitățile sale, aceiași oameni îl supun la cele mai dureroase umilințe, cărora Mișkin le răspunde cu o atitudine straniu de tolerantă și înțelegătoare. Mișkin are un suflet de copil, de o frumusețe de nedescris, pentru care este iubit și batjocorit în același timp. Modest până la o subestimare de sine radicală, prințul Mișkin pare o ființă care trăiește pentru ceilalți, fără a fi conștient de asta. Chipul său blând, trupul său sfrijit și neimpunător reușesc să trezească cele mai puternice sentimente de dragoste în Nastasia Filipovna și Aglaia Ivanovna, două personaje cu o complexitate psihologică uimitoare. Sentimentele lor suportă o transformare constantă pe tot parcursul poveștii. Amândouă îl văd pe Mișkin ca pe singurul bărbat capabil să le aducă fericirea, și cu toate acestea, nu se pot apropia de el. Prințul le iubește pe amândouă cu o dragoste de-o puritate ce se distinge vizibil de cea creștină, o dragoste care nu e trăită în numele unui ideal sau al unei credințe, izvorând dintr-o sursă pe care o cunoaște doar geniul lui Dostoievski.
Povestea lui Lev Nikolaevici Mișkin a schimbat ireversibil ceva în mine. Pot spune că sunt alt om după experiența pe care mi-a prilejuit-o sufletul rus al lui Dostoievski. Nu pot nega transformările interioare prin care am trecut, și de ce aș face-o? Cum ar spune românul, am trăit s-o vad și pe asta! Vă recomand cu căldură să urmăriți cele 10 episoade din „Idiotul”.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Scrisoare către Radu Cosașu (2)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
