De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.
Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
Am început cu un pasaj din prima epistolă către corinteni a apostolului Pavel căci acesta trebuie să fie răspunsul, altfel nu-mi explic.
Nu-mi explic cum…
…îngheţată. Baba oarba. Tramvai. Plajă şi soare şi alergat de câini. Călcat pe degete în loc de dans. Trai în tandem cu nişte bucle blonde zurlii şi necunoscute, ataşate, ce-i drept, de-un trup grecesc, de statuie, à la Charlize Theron. Dar oricum… Şi din nou plajă şi soare şi apă şi bărci şi fraudat de concurs în scopuri nobile, semi-parentale. Din nou îngheţată, din nou joacă. Televizor antic, nefuncţional, folosit drept suport pentru flori. Căţel flocos şi pisică dând bună-dimineaţa degetelor de la picioare. Necunoscut. Spontaneitate. Abandon în atemporalitate. Aparent.
… sunt acceptate la schimb, ca „sens al vieţii”, în loc de…
… lux. Succes. Faimă. Money, money. Mercedes şi bling-bling. Tron pesonal în Olimpul advertisingului. Auguri ce-i prevesteau material de Zeu. Nu plasmă, ci perete-acoperit de plasme. Domniţe frumoase şi neglijate. Şleahtă de suflători în părţile dorsale. Control. Pragmatism. Materialitate.
…după doar două săptămâni de la __________ conversaţie:
Sara: Dacă vrei să te ajut trebuie să fii hotărât. Va fi nevoie să vii să locuieşti cu mine o lună şi-n luna asta să nu lucrezi deloc.
Nelson: Nici măcar nu mă cunoşti şi mă inviţi să locuiesc cu tine?? Ce va spune iubita mea despre asta?
Sara: Iubita ta? Tu n-ai iubită. O femeie lasă o urmă foarte intimă asupra unui bărbat şi tu n-o ai.
Nelson: O cheamă Angelica.
Sara: Atunci…îmi pare rău pentru Angelica.
Dar da, iată că Nelson (Keanu Reeves) se mută pentru o lună cu Sara (Charlize Theron). Şi la două săptămâni după această mutare, vechiul lui stil de viaţă primeşte şah mat de la Regina blondă, cu ochi de ploaie. Oricât de frumoase-ar fi poveştile şi câtă nevoie-ar avea de ele copiii din noi, scepticismul meu nu s-a abţinut să muşte dintr-o întrebare: este plauzibilă o asemenea schimbare radicală de paradigmă într-un timp atât de scurt şi în absenţa unui eveniment demolator de ziduri vechi? Nu ştiu.
Aşa că acum stau aici cu Keanu Reeves, suspendată pe buza colinei ce susţine blocul în care locuiesc buzele iubitei lui. Şi mă uit cu el în sus şi-n jos… la cum lipeşte-un afiş doamna drăguţă de la librăria din colţ. La cum dansează o fetiţă acoperită de zulufi în plină stradă. La cum se joacă vântul într-un colţ de geam şi-alunecă pe-o balustradă. El are-o revelaţie. Şi am şi eu.
El îşi dă seama că ăsta e sensul şi asta e viaţa şi realitatea-n toată defăşurarea ei: cea percepută direct, prin simţuri, şi nu filtrată printr-un ecran uriaş cu plasmă, fie el şi purtător de spoturi demne de-un Golden Pen (v-am zis doar că era titan în advertising).
Eu îmi dau seama că numai dragostea poate fi răspunsul. La întrebarea muşcată de scepticismul meu. Că numai dragostea adâncă şi răvăşitoare poate demola atât de repede pereţii solizi ai materialismului, pentru a lăsa un nou soare să intre-n miezul unui (alt strat) de Eu.
El îşi dă seama că vrea ca acele bucle blonde să se trezească pe perna de lângă el în fiecare dimineaţă, pentru tot restul vieţii sale. Aşa că aleargă-n sus, la Ea, pe scări.
Eu îmi dau seama că numai dragostea poate fi răspunsul. Pentru refuzul ei însiropat în lacrimi, deşi şi ea-l iubeşte şi iubeşte pentru prima dată-n viaţa ei.
Nu vă povestesc acum ce se întâmplă sau ce urmează, cum şi de ce. Pentru că, demult, un poet m-a învăţat să nu strivesc corola de minuni a lumii. Iar lumea acestui film… e-o joacă de-a Divinului, cu pulbere pastel răspândită prin aerul parfumat al unui final de toamnă. E despre intimitatea profundă ce se stabileşte între două suflete şi mi s-ar părea un fel de violare s-o decodez pe-acest perete public. N-o să încerc.
Vă-ntreb doar: aţi văzut vreodată cum se formează apa? Cum fuzionează Ocu H ca sa devină H2O ? Pentru că dacă nu… vă invit să fiţi martorii miracolului prin care H-ul lui sufletesc şi O-ul ei se întâlnesc pentru a da naştere apei iubirii ce le-aduce primăvara-n suflet, chiar de-i noiembrie în realitatea noastră (şi-ntr- a lor).
De vă e sete de frumos, de sensibilitate şi de evadare sau dacă doriţi să vă hidrataţi epiderma sufletească prin aport de iubire diluată în acorduri de la vie en rose… vă recomand acest film tomnatic în prag de seară.
Ţineţi şerveţelele aproape, sfat minor. Căci:
„Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
Dragostea nu cade niciodată.
[…]
Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea.
Iar mai mare dintre acestea este dragostea.”
Întâia epistolă către corinteni a apostolului Pavel
Noiembrie plin de soare să aveţi! Sufletesc şi pământesc.
Vă invit să degustaţi trailerul:
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Ziua în care am divorțat de mama
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
