ID.3 – modelul cu care Volkswagen își spală păcatele

13 May 2019

Nu l-au văzut, dar l-au plăcut, ce rămâne de făcut? Să-l comande! Volkswagen a prezentat la Berlin, un prototip ID.3, purtând un strat gros de camuflaj colorat și mascat de un joc de lumini. Vom vedea mașina în versiune de serie abia în toamnă, dar Volkswagen a primit peste 20.000 de comenzi în primele 24 de ore de la lansarea modelului pre-serie. Multe vin din România!

Volkswagen ID.3 este mașina promisă de nemți de trei ani, de când a izbucnit Dieselgate. ID. este familia de electrice cu care constructorul german își spală păcatele pentru că a trișat în jocul noxelor. Și se pare că nemții au bifat căsuțele corecte la testul-grilă când l-au proiectat pe ID.3. Au deschis platforma de pre-comenzi, imediat după prezentarea prototipului, care a avut loc la Berlin, și sistemul a căzut de câteva ori. Zeci de mii de click-uri, date de oameni care încercau să comande mașina, l-au făcut să se prăbușească.

20.000 dintre ei au reușit. 20 dintre aceștia sunt din România. ID.3 poate fi rezervat contra unui depozit de 1.000 de euro. Cine se răzgândește, își poate lua oricând banii înapoi. Cine rămâne ferm pe poziție, primește versiunea 1ST EDITION cu baterie medie și autonomie de 420 de kilometri. 1ST EDITION va primi jante de mari dimensiuni și dotări generoase, cum ar fi control vocal, head-up display, navigație, sistem IQ.Light, o caroserie în două culori și acoperiș panoramic din sticlă.

Prețul său va fi sub 40.000 de euro. Doar 30.000 de astfel de modele vor fi construite, iar 20.000 au fost deja adjudecate de cei care au depus depozitul de 1.000 de euro. 20 dintre viitorii posesori de Volkswagen ID.3 sunt din România!

Vor mai fi disponibile în gamă încă două baterii. Versiunea entry level o va primi pe cea de 45 kWh, care îi va aduce o autonomie de 330 de kilometri. Este versiunea pentru care nemții promit un preț accesibil, care să nu depășească borna de 30.000 de euro. La polul opus al gamei se poziționează ID.3, cu baterie mare de 77 kWh, și autonomie de 550 de kilometri. Sunt șanse ca prețul acestei versiuni să ajungă la 50.000 de euro.

Citiţi şi Jaguar I-Pace – maşina care a ajuns “from zero to hero”

După prezentarea oficială de la Frankfurt, din această toamnă, clienții vor putea configura modelul ales cu una dintre cele trei echipări: Comfort, Style și Hero.

Pe Elena o găsiți la MissAuto

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro



Citiţi şi

Adelia: o poveste de dragoste

Salutări de la Budapesta

Rebeliune sau renaștere? – Unorthodox

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro