Noi, femeile, prinţesele închipuirii noastre, visăm de mici să ne îndreptăm spre altar, unde ne aşteaptă un prinţ cu ochii scăldaţi în lacrimi cristaline, cu buza de jos tremurând la vederea neasemuitei noastre frumuseţi, în pragul unei crize de spasmofilie din cauza surescitării că vom fi a lor pentru tot restul vieţii şi eventual îmbrâncind-o pe mă-sa şi spunându-i: “Dispari, Maleficento! Aici drumurile noastre se despart pentru totdeauna! Farewell!”.
Trecem pe lângă rude şi prieteni ca nişte Albe ca Zăpada, semeţe şi maiestuoase, cu un simț al realităţii atât de distorsionat de febra evenimentului, încât sunt sigură că nu există o altă situaţie în viaţa noastră în care să fim mai aproape de Socola, ca momentele în care parcurgem drumul spre altar şi implicit spre bărbatul vieţii noastre, prinţul. Personaje din desene animate ne duc trena, două turturele ne aranjează voalul, în timp ce noi gângurim de nebune (noroc că nu ştie nimeni de ce), doi inorogi de-a stânga şi de-a dreapta noastră plăsmuiesc curcubeie, câteva floricele de pe rochiile prietenelor noastre înfloresc solemn în semn de respect şi emană un parfum aşa de îmbătător, de aproape ajungem chioare de bete la altar.
Acolo, el arată că Ryan Gosling şi noi mult mai bine decât Eva Mendes. Acolo, el ne spune că e cel mai norocos bărbat din lume şi că noi suntem raţiunea lui de a trăi, iar o lacrimă i se prelinge teatral din ochii negrii umbriti de gene dese, lungi şi întoarse. Tot negre. Normal că suntem, ne-am pregătit pentru asta toată viaţa. Am citit toate cărţile şi am văzut toate filmele care să ne pregătească pentru a deveni raţiunea de a trăi a cuiva: Marile speranţe, Pe aripile vântului, Fluturi, Cele 50 de umbre ale lui Grey, Cenuşăreasa, Albă că zăpada, Mica sirenă, 300 (mda, mă rog). Privim pierdute în zare, gândindu-ne la palate de cleştar, la caleşti care se prefac în bostani la 12 noaptea şi la pantofi pierduţi pe treptele sălilor de bal. Doar câte un hohot de plâns al vreunei rude care stă mai prost cu nervii te mai fac să ai tangenţe scurte cu realitatea, din timp în timp.
Dacă ar şti cineva cu precizie ce se petrece în capul unei femei în ziua nunţii ei, s-ar da o ordonanţă de urgenţă prin care fiecare nuntaş ar fi obligat să poarte asupra sa câte un neuroleptic puternic, ceva recomandat în psihozele severe, iar la ieşire (sau la intrare, depinde dacă te duci sau vii) uşa ar fi străjuită de paramedici, care ar aştepta răbdători cu o cămăşuţă albă din dantelă, care se închide la spate cu nişte cureluțe finuţe, bătute cu cristale Swarovski, adaptată special pentru cea mai fericită zi a vieţii tale. Azi, tu eşti prinţesa şi el e prinţul. E basmul tău şi nu ţi-l poate lua nimeni .
Dacă, însă, chiar îl iubeşti pe amărâtul ăla care te aşteaptă lângă altar şi vrei să fii sigură că zice da în momentul în care popa începe s-o ardă interogativ şi, mai mult, chiar îţi pasă şi de basmul lui, e foarte simplu. El a fost Ryan Gosling până ai ajuns acolo. Acum, e Rambo, în bătălia vieţii lui. El nu vede turturele, ci hoarde de zombie înaintând ameninţător cu intenţia de a-i pune în pericol libertatea. Când eşti chiar lângă el, începe să semene cu Pălărierul nebun… de frică. Chiar îl vrei, prinţeso? Gândeşte-te bine, pentru că e posibil să trebuiască să uiţi aproape tot ce te-au învăţat cărţile şi filmele tale. Şi e posibil chiar să merite.
Iată ce trebuie să faci, Cinderello! Mergi lângă el, uite-te în ochii lui, prinde-l de mâna (şi nu-i mai da drumul niciodată), apropie-ţi buzele frumos conturate de urechea lui şi şopteşte-i:
“Iubitule, ştii ce mă gândeam? După ce termină Batman ăsta cu prostiile, să te scot la o bere pe terasă, că nu cred că tre’ să stăm la toată sindrofia, trecem mai spre dimineaţă, le luăm banii ca să mergem undeva frumos, de nebuni, şi pe urmă te duc acasă şi (mai cobori puţin vocea) îi mai povesteşti câteva chestii de budoar. Oricum, nu o să reţină decât cuvintele cheie, în cazul de faţă “sex” şi alte câteva la care prinţii noştrii percutează din orice poziţie.
Crede-mă, vei avea DA-ul pe care-l meriţi, cu emoţie, cu ridicat în braţe şi învârtit, cu lacrimi de bucurie şi nerăbdare.
Deodată tu te vei transforma, în ochii lui, în Zâna Bună şi kinky pe care a aşteptat-o toată viaţa.
Deodată el se va transforma, în ochii tăi, din Făt Frumos-ul pe care l-ai aşteptat o viaţă, în bărbatul pe care vrei să-l vezi râzând mereu.
Dacă asta înseamnă să-ţi dai jos coroniţa de prinţesă şi să nu mai vezi inorogi plăsmuind curcubeie, fie!
Basmul vostru abia acum începe. Cartea voastră de poveşti are filele goale. Puteţi scrie orice, numai să fie frumos.
Şi uite aşa, veţi trăi fericiţi până când… dar să nu anticipăm.
The end
Citiţi şi
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
