Iartă-mă, ştiu că întotdeauna greşesc. Azi vreau să-mi cer iertare ţie ca şi cum ar fi ultima zi din viaţa mea.
Iartă-mă, ştiu că nu-ţi place când, venind şi eu ruptă de la muncă, mă apuc să dau cu aspiratorul. Tu urmăreşti ştirile şi eu fac zgomot cu prostiile mele.
Iartă-mă că, într-o dimineaţă pe la 6, am scăpat din greşeală furculiţa în timp ce spălam vase. Te-am trezit şi tu ai spus: “Uooof, n-ai plecat!?” Trebuia să le spăl, la 7 încep munca.
Iartă-mă că, atunci când m-ai rugat să-ţi calc fix cămaşa aia, fix pe aia am uitat-o necălcată, în rest toate erau pe umeraşe, eu aveam altă treabă. Făceam lecțiile cu băiatul.
Iartă-mă că odată, pe 23 decembrie, te-am sunat să vii acasă. Copiii împodobeau bradul şi tu erai cu amanta ta, dar eu, egoistă şi nesimţită, v-am deranjat. Ai venit pe 10 ianuarie, ştiu.
Iartă-mă că uneori aştept o vorbă bună de la tine şi chiar îţi spun: “A fost bună mâncarea?” Tu, cu privirea pe geam, neatent la mine, îmi spui: “A fost…” Frumoasă nu mi-ai spus că sunt, niciodată.
Iartă-mă că, după ce am stat cu mama ta în spital două săptămâni, ea-bolnavă de cancer, eu-sănătoasă, am venit acasă foarte obosită şi deprimată. Apoi, ea a murit, Dumnezeu să o ierte!, şi eu m-am ocupat de înmormântare. Au ieşit ceva discuţii, că nu i-am dat vărului tău, Ion, pomană. Tu te-ai răstit la mine în văzul tuturor, eu nu dormisem patru nopţi, mi-era şi rău de la formol, iartă-mă şi pentru asta, te rog.
Iartă-mă că, atunci când făcea fiul nostru crize, nu am ştiut că are spasmul hohotului de plâns şi tu ziceai că nu am grijă de el. Asta până am aflat ce are dar, după aceea, tot eu eram vinovată că nu am ştiut să le previn.
Iartă-mă că te-am rugat odată să te duci la şedinţa lui Andrei. Era în clasa a X-a şi ţi-am spus: “Du-te măcar o dată şi tu la şcoală!”. Ai venit mândru că diriginta l-a lăudat.
Iartă-mă că, uneori, când vii la unu noapte de la bere, te întreb: “Unde ai fost?” Ştiu, ai destule pe cap, în ziua aia n-ai mâncat, de asta vii beat acasă, ştiu. Te-a mai luat şi şeful la rost. Lasă, ştiu că eşti stresat.
Iartă-mă că m-am apucat eu de cosit iarba din livadă, am sluţit-o, ştiu. Dar era prea mare şi tu nu ai avut timp de prostii. Eu, măcar, am încercat.
Iartă-mă că la cea de-a treia căsătorie a noastră am spus prea încet “Da!” Şi tu te-ai supărat că am spus prea încet “Da!” Ce era să fac, nu mai ştiam de mine…
Mai iartă-mă pentru că, odată, când am reuşit şi eu să prind maşina, s-a stricat tocmai la mine schimbătorul de viteze şi tu te-ai supărat că te-am sunat să vii să vezi ce-i. Mi-ai spus de faţă cu prietenul tău:”Proastă ca tine n-am văzut!”. M-am făcut una cu pământul de ruşine, să ştii, nu sunt proastă deloc, am văzut cum s-a uitat prietenul tău la tine când mă certai. Cu dispreţ.
Iartă-mă că, chiar azi nu am auzit când mi-ai cerut un paracetamol. “Ţi-e gândul la dracu’!” mi-ai spus. Nuuu, eu doar mă gândeam cu ce să plătesc factura, că vine azi un distribuitor şi nu-mi ajung banii. Vezi, ai dreptate când spui: “Niciodată nu te saturi de bani.” Ce să fac? Nu beau, nu fumez, coafor, manichiură, pedichiură din ce în ce mai rar şi tot nu-mi ajung. Sunt puţini, mama lor, de unde să ajungă?
Aşadar, te rog să mă ierţi. Îţi spun cu mâna pe inimă că am să încerc să fiu mai bună ca până acum. Ştiu că nu am să reuşesc, eşti greu de mulţumit.
Dacă poţi, iartă-mă, că eu pe tine să te iert am încercat şi n-am putut.
Guest post by P.L.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
