Aşa e, aşa e cum aţi spus voi. Am băut, am băut prea mult pentru o femeie, ba chiar prea mult şi pentru un bărbat sau zece la un loc. Am fumat, nu mult, cât să meargă tăria sau să intre amândouă în pieptul pe care am avut un tanc pe care voi, care mă judecaţi, nu l-aţi văzut.
Aşa e, exact aşa cum mă judeci tu, femeie: m-am culcat cu bărbatul tău, aproape doi ani, şi din afară nu s-a văzut decât curva, nenorocita care strică o casă, care a corupt bărbatul serios, familist, la casa lui.
Curva care a stricat ritualul rece de cadavru al unei case la fel de reci, cu dormitoare şi vieţi interioare separate.
Aşa e, cum mă vedeţi voi. Aşa e, cum mă vezi tu, femeie. Un univers infinit de argumente nu v-ar putea convinge că nu e aşa!
Singură, neserioasă, singură chiar la masă, cu o bere în faţă, pe terasa unde bărbaţi în haine proaste îşi beau o împuţită de ţuică de un leu cincizeci şi care sunt opriţi să nu se dea la mine în amintirea soţului pe care l-am îngropat sau poate chiar din fărâma de respect care le-a rămas, totuşi, pentru Doamna M.
Aşa e, Doamnelor! O femeie serioasă nu face aşa ceva, o femeie serioasă nu se pretează la aşa ceva, nu!! O femeie serioasă nu bea, şi încă la crâşmă, nu ia bărbatul altei femei, nu plânge pe stradă, nu vorbeşte singură pe stradă.
O femeie serioasă, gospodină carevasăzică, nu se prăbuşeşte, nu se târâie, e demnă, e ca robotul, e un mecansim perfect pe care însuşi Potopul nu l-ar putea devasta.
Fi-v-ar morala voastră ipocrită de cap!
Voi, care v-aţi înşelat femeia sau bărbatul în relaţii ascunse, slinoase, voi, care v-aţi întors acasă cu aerul că duşul care v-a spălat trupul ud de transpiraţia adulterului v-a spălat şi conştiinţa! Voi, care nu beţi pentru că nu vă trebuie, nu pentru că nu trebuie, voi, care vă chinuţi perechea în meschinării, în trădări, în minciuni!
Voi, femei care rămâneţi alături de bărbaţii voştri pentru banii şi situaţia lor, dar îi urâţi, îi dispreţuiţi, îi îndepărtaţi ca apoi să urlaţi isterice că s-au dus la alte femei.
Voi, bărbaţi care vă uitaţi cu jind după glezna subţire a altor femei, bărbaţi neterminaţi care plângeţi, da, plângeţi cu lacrimi în braţele iubitei că nu mai suportaţi tona de acasă, că e rea, că e monstru, ca apoi să vă târâţi înapoi, să vă scurgeţi, umili şi de nimic, dând vina pe copii, pe statut… voi sunteţi morali, sunteţi familişti, biete marionete!
Ieşiţi în lume la braţ, cu putregaiul în voi, cu ura şi dispreţul bine ascunse, oooo, sunteţi perfecţi!
Da, am băut. Am băut ca să nu mai văd în oglindă cum îmi ţâşnesc firele albe de păr, cum îmbătrânesc cu 30 de ani în trei secunde, să nu cumva – Doamne -, să nu cumva chiar să conştientizez clar că bărbatul pe care l-am iubit mai mult decât viaţa tocmai a murit. Beau să uit că mi-am găsit mama moartă în casă când abia împlinise 40 de ani şi eu 19, să uit toţi morţii mei care nu s-au dus dincolo la timpul lor, o, da, beau pentru că mă doare că am găsit în grădină un porumbel omorât de o pisică… că aud maşina SMURD-ului cum trece zilnic pe lângă poarta mea, că la câţiva kilometri doi oameni au murit în accident, că Salvarea a ajuns prea târziu la destinaţie şi poate altă femeie îşi ţine bărbatul mort în braţe…
Beau, pentru că soţul meu tocmai a venit azi noapte la mine, înalt şi frumos cum era, râdea şi mă lua în braţe şi pletele lui gri cădeau peste ochii mei şi îi spuneam cum poţi fi atât de frumos, lungane, şi râdea şi nu ştiam de ce sunt atât de fericită, atât de bolnav de fericită, ca apoi iadul să se dezlănţuie şi să-i spun, dar tu ai murit, ai murit demult, şi să mă trezesc cu urma mâinilor sale pe faţă. O, sfinţilor, judecătorilor, vă e somnul liniştit când eu mai o singură dorinţă, aceea de a putea respira!
O, da, femeie, m-am culcat cu bărbatul tău, el a venit la mine, eu veneam de la mormânt… Aşa a început şi nu am nicio scuză, nu mai derapasem niciodată, m-a înlănţuit, era viaţa, era aerul, era zîmbetul, cântecul, agitaţia, era bărbat, dureros de bărbat, devenise motivaţia mea de a continua. Nu, ai dreptate, nu l-am dat afară, nu am avut când, ca secunda trăsnetului m-a lovit această interzisă iubire! M-a paralizat, m-a uimit, m-a drogat. Femeie, nu l-am ademenit, nu l-am sunat, nu l-am căutat, nu l-am violat. Nu a VENIT la mine, a ALERGAT la mine, nu am făcut decât să-l aştept, aşa cum tu nu l-ai aşteptat niciodată… Şi mica mea căsuţă dintre vii a fost mai generoasă decât palatele şi banii voştri.
Ce mult, ce mult l-am aşteptat! O, da, sunt vinovată, sunt curvă dacă aşa zici tu, dacă aşa e morala, aşa mă gândeşti şi ai dreptate! Această curvă a plâns în fiecare zi, ruptă de vinovăţia amintirii unui bărbat care a murit şi pe care nu l-a trădat nici măcar în gând, de vinovăţia de a se fi îndrăgostit fără cap de un bărbat însurat, eşuat în promisiuni şi cuvinte de dragoste. N-am crezut o iotă şi-am crezut tot. Nu am sperat nimic şi am sperat totul. Am ştiut că minte şi am crezut fiecare cuvânt. Am ştiut că va pleca şi am construit visuri ca şi cum ar rămâne.
Pe bărbatul tău din acte l-am purtat în micul oraş de munte ca pe un copac înflorit, uitând că pe amândoi ne cunoaşte lumea. Nu s-a ferit de nimeni, s-a lăudat cu mine, de parcă eram un trofeu. Iartă-mă, Sfântă Soţie, dar în anii aceştia, n-ai existat!
Acum exişti. Se pare că nu mai eşti nici rea, nici monstru, nici grasă şi nici hapsână după bani.
Eu am rămas, nu-i aşa, curva care s-a culcat cu un bărbat însurat, femeia care a băut la crâşmă…
Ei bine, această femeie s-a prăbuşit pentru că a putut, odată, să se înalţe! Pentru că valorile ei au rămas oamenii, iubirea, cărţile, răsăritul şi apusul de soare, muzica marilor clasici, cântecul păsării iarna, când ciuguleşte măceşele din curte, picătura de ploaie care cade pe geam, pentru toate acestea se înalţă din nou.
Pentru că această femeie a ridicat cu mâinile ei un cuib primitor, nu palatele voastre reci şi depersonalizate, a crescut un copil, a săpat o fântână, a sădit unul sau mai mulţi pomi şi o uluitoare grădină de flori, pentru că această femeie mai găseşte în resorturile ei puterea de a fi femeie cu braţele, cu inima şi cu gândul.
Am greşit şi trebuie, mai întâi de toate, să mă iert eu. Să mă iert, să accept mai întâi moartea şi apoi dezamăgirea, şi să re-trăiesc limpede! Iar singura mea vanitate să fie aceea că nu-mi pasă de judecata voastră!
Guest post by M.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Mesaj pentru prietenii și cunoscuții tăi de la… scumpa ta amantă
Îl aștept pe Moș Crăciun. Ca în fiecare an din ultimii treizeci
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
