Nu știu cum să îmi iau rămas bun ultima dată. Nu știu ce aș putea să îți mai spun ca să înțelegi că ai fost singura mea șansă la fericire. Nu mă așteaptă nimeni și nimic dincolo de tine.
Mi-ai oferit cei mai frumoși ani din viața mea. Am crescut împreună, am mușcat unul din celălalt și ne-am maturizat. Te-am văzut încărunțind, plângând, râzând cu poftă și iubind. Te-am văzut copil, te-am văzut bărbat în toată firea. M-am topit în ochii tăi întotdeauna. Te-am admirat pentru cine ești și cine ai fost. Și-o să te admir mereu. Pentru că nimic nu se compară cu privirea ta. Nimic nu se compară cu mâinile tale, cu mirosul tău și pielea ta.
Am văzut lumea, cât am putut noi. Ne-am blocat în telescaun, am plătit bani buni pentru un shot în Stockholm. Am urlat după vikingi și ne-am imaginat fetița noastră. Eu nu ți-am promis că vom fi împreună mereu, dar am sperat să nu mă rup de tine niciodată. Am sperat că în lumea asta este loc și pentru noi doi.
© Fred Martin
Nu vreau să te las în urmă. Nu vreau să mai trec prin disperarea singurătății din nou. Dar nu am altă soluție. Nu am posibilitatea să mă vindec aici. Și nu am posibilitatea să te las întreg la suflet după ce voi fi plecat. Și te iubesc. Ca o nebună. Te ador și vreau să te aud râzând. Vreau să îți văd ochii. Cum te luminezi. Cum zâmbetul tău te întregește.
Îți iubesc chichițele. Alea mărunte. Zecile de perechi de papuci și hainele nenumărate. Îți iubesc parfumurile. Cum se îmbină cu mirosul pielii tale. Iubesc să mă iei în brațe și să simt că ți-a fost dor. Îți iubesc cicatricile. Îți iubesc hachițele. Nervii, înjurăturile. Îți iubesc fățuca boțită de dimineață. Îți iubesc palatul. Creierul tău minunat. Răbdarea părintească. Aia cu care îmi explici chestii pe care femeile nu le înțeleg. Îți iubesc glumele misogine, momentele de romantism spontan și cum le potențezi cu adevăratul tu, necioplit, necopt, «raw și dulce». Da, am înțeles la ce te-ai referit. De momentele alea o să îmi fie cel mai dor pentru că nu voi mai simți și cunoaște vreodată un om cu atâta iubire de dat, atâta haz și atâta nevoie să fie iubit.
O să îmi lipsești. O să îmi fie dor de tine. O să îmi lipsească imaginea întreagă a unei familii fericite cu tine. O să îmi lipsească drama dintre noi și cum mă săruți pe frunte înainte să pleci la serviciu.
O să mă gândesc mereu la noi, la ceea ce ar fi putut să fie. O să adorm cu tine în gând, ținând în brațe amintirea noastră. O să mă gândesc mult timp la familia noastră, la cum așteptam să îmi ceri să îți fiu femeie o viață. O să zâmbesc în lacrimi și o să te rog să mă ierți, căci eu nu cred în destine care se regăsesc. Eu nu cred că ne vom mai revedea. Nu față în față. Iar eu, fericirea nu ți-o voi fura din nou.
Așadar, iartă-mă pentru abandonul forțat. Iartă-mă pentru tot ce ți-am făcut. Iartă-mă că nu am putut înțelege și nu am putut să fiu așa cum ai fi vrut, iartă-mă că fug și că nu știu cum să mai rămân. Iartă-mă că te-am iubit prea mult, așa cum știu doar eu. Și, te rog, să nu mă uiți. Te rog să fii fericit. Te rog să accepți iubirea altora. Pentru că o meriți. Pentru că ești minunat. Pentru că știi, la rândul tău, să iubești în moduri neomenești. În moduri greu de înțeles și frumoase.
Guest post by Mădălina
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Vedere din trafic: cum arată o societate cu nervii la pământ
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
