M-ai făcut să mă simt ca o pagină goală. Îți mai aduci aminte prima oară?
Da, vreau să îmi amintesc de acea primă întâlnire. A venit după multe priviri lungite pe scările clubului de șah. Te-am observat că stăteai la o masă, cu ceasul abia pornit, și îți priveai adversarul pe sub gene, cu masca de poker. Eu am știut acolo și atunci, pe dată, că încerci să nu fii tu. Sau ești tu cel cultivat, cel plâns în pernă până ți s-a înăbușit orice durere. Atunci te-ai călit, te-ai tratat cu întrebări care nu își găseau răspunsul. „Cum de m-a înșelat?”, „Cum de am ajuns un divorțat?”, „Cum de sunt un gunoi?” Da, tu cel care ai fost înșelat!
Îți mai aduci aminte cum ne uitam unul spre celălalt și apoi cum ne uitam aproape la unison în jur să vedem cine ne-a văzut? Apoi ni se intersectau privirile și ne confirmam că drumul nostru e sigur, nu ne poate răni nimeni. Oare știai atunci că noi doi ne vom răni?
Egoismul meu, recunosc, pentru că te vreau doar pentru mine și refuzul tău, pentru că nu știi să alegi ce te atrage, nu știi pentru că mereu ai avut comoditatea de-a a avea. Poate ni s-au intersectat dorințele ascunse de copii. Poate Eliade a fost pentru noi amândoi prea mult. Poate ce vreau și ce vrei tu nici nu există și poate suntem amândoi veșnic în căutarea aceluiași lucru pe care vrem să punem mâna, să îl stăpânim, să îl punem într-un pahar pe care să îl întoarcem cu fundul în sus și să îl sechestrăm acolo, ca un licurici fosforescent care nouă ne dă speranță și viață, sau viață și elan, sau vreun sens ce duce la acea androginică stare. Oare privirea mea îți zicea asta?
Mai știi, când a auzit tot clubul obsesia ta pentru lumânări, cum mergeai la fiecare campionat de seară de șah, să aprinzi toate lumânările pe care le aduceai la kilogram cu ghiozdanele aproape rupte. Tu, trișorul prim, admirator de lumini ce pâlpâie lunatic prin încăperi. M-am îndrăgostit de puterea ta de a aprinde lumânări. Și până la prima întâlnire, primul meci dintre noi doi, eu vedeam un zâmbet ascuns și o speranță ce prindea puteri doar din întâlnirea ochilor mei. Uneori, se trimit gândurile pe care nici tu nu le știi încă, atunci când calea e deschisă pe aceeași vibrație, și astfel se întâlnesc oamenii.
Bun, și a început jocul de șah. Râdeam derutați amândoi, căci fiecare voia să joace cu negrele… până la urmă, eu am câștigat, pentru că m-am copilărit teribil și ți-am spus că eu nu văd albele pe tablă, dragul meu, pentru că, de copilă, joc cu negrele, iar regina neagră e pentru mine precum Venus in Furs. Îți aduci aminte de momentul când ai cedat? Când ai acceptat provocarea unei dispute cu mine? Eu, o ființă mică cu ochii prea negri, ce râde cu poftă și face glume nelalocul lor. Care vorbește uneori și fără vreun motiv în șoaptă, doar pentru că momentul cere să ne șoptim. Fata pe care ai întrebat-o „Tu ‘totdeauna vorbești așa?” / „Cum adică? Cum vorbesc?” / „Vorbești arhaic!” / „Serios?! Așa vorbesc eu, dintotdeauna!”
Eu fac întotdeauna a doua mutare cu pionul meu, pe care vezi clar cum îl țin între degete, cumva să nu îl strivesc. Și-ncepe! Totul în jur dispare, se rotește într-o viteză amețitoare și noi ne rupem de lume și mă vrei singură cu tine.
Închizi ușa și tot chipul îți stă într-o tensiune de adolescent, în timp ce mă inviți lângă tine pe scăunel, uitând amândoi de masa de șah. Aleg totuși să nu răstorn piesele de șah ce se lasă duse de mâna mea în timp ce o caută pe a ta. Se aud zgomotele lor pe mușama, și-mi închipui cum pionii se lovesc în cap și nebunii se năpustesc peste ture, caii își ridică copitele, poate doar catifeaua verde lipită pe talpa lor îi va feri de impact. Tu te împiedici, și mă cauți împiedicându-te, iar eu nu mai îmi simt corpul, plutesc undeva și mă mir că tu te mai ții pe picioare. „Parcă-s un adolescent! Nu știu ce mi-a venit!”, iar eu știu și mă simt ca la primul sărut.
Mă las lângă tine și aștept să văd, oare ridici pionii? Oare mă tragi înspre tine? Oare aștepți să mă arunc eu peste pieptul tău? Fă un pas mic în aer înspre mine ca să știu dacă să mă înclin în direcția ta… Sau nu? Se taie tot aerul dintre noi, se strivesc atomii și noi efectiv ne pocnim, hainele sfârâie a elasticitate și, în afara mea, nu am văzut niciodată un om la fel de grăbit ca mine. Trișorul cu chip amărât de poker?! Și iar simt că am câștigat, când îmi faci un semn că mi-ai dat șah. Nu, nu e mat! Am deci timp să mai gândesc încă șapte mutări înainte. Dar ce fac când nu văd decât cinci posibile? Mă muți tu însă de cinci ori până ajung să mă fâțâi goală, cu fiecare mișcare mă arunc în privirea ta care trece direct prin mine și stau goală în fața ta într-un loc unde nimeni nu a văzut oameni dezbrăcați, poate doar de propriile minți. Iată-mă, vreau să îți strig! Asta sunt eu și vezi că e încă puțin și ai mat pe tablă!
Iar sclipirea din ochi mă trădează și îmi vorbești cu multe semne de întrebare, acum detașat de joc. Și eu nu mai pricep nimic, dar știu că iar încerci să trișezi. Să te ascunzi în spatele rocadei, iar pe linia din față îți pui regina, cum eu îmi pun regele în colț. Pe moment pare a fi remiză. Mi-ai mâncat prea puține piese și te pufnește râsul că vorbesc ca într-un joc între copii. Râzi și eu văd mat-ul pe tablă. Iar sărutul tău se împinge pe buzele mele, nu mai știu dacă e dulce sau sărat și vreau doar mai mult din tine…
Guest post by IBM
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
Îl aștept pe Moș Crăciun. Ca în fiecare an din ultimii treizeci
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
