Ne-am născut fără îndoială iubitori de frumos, iar mărturie pentru acest lucru este portul popular care împletește în el toată istoria poporului român de la începuturi, până în zilele noastre. Purtat de strămoșii noștri daci și până în secolul XXI, el spune povestea plină de sensuri ale unui neam adesea încercat de vremuri, devenind piesa fără de care istoria noastră nu s-ar putea spune. Ca semn de prețuire și apreciere, pe 16 mai serbăm Ziua Națională a Costumului Tradițional Românesc, act prin care ne mărturisim identitatea, nevoia de revenire la vechile tradiții, dar și dragostea față de valorile creației populare.
Deși din ce în ce mai multe branduri contemporane ne invadează existența, reușim să rămânem în bună tradiție românească și creștinească, căutând frumusețea de demult care hrănește privirea și sufletul. Astăzi, portul popular se folosește sporadic la diferite evenimente tradiționale și sărbători, însă în trecut el a fost portul de zi cu zi al omului, de la naștere până la moarte. Țăranul român nu s-a despărțit de aceste veșminte nici la muncile câmpului, nici în război, nici la sărbători. Deși trăiau modest, oamenii erau totuși fericiți, împăcați cu soarta și în strânsă legătură cu viață spirituală. Fără aparatură de ultimă generație, fără mașini și fără utilități, dar cu bucuria pentru împlinirea muncii lor. Război de țesut, fusul și fuiorul, mașina de tors, pe care le mai putem vedea doar în muzee, amintesc de o veche îndeletnicire care astăzi aproape că a dispărut.
Femeile aveau în principal ocupații casnice, țeseau și împleteau totul manual, vopsind firele în culori naturale. De la covoare, pături și până la haine, ele prelucrau borangicul, lâna, inul, cânepa. Lada de zestre din lemn sculptat și pictat, nelipsită din gospodărie, era seiful de valori al țăranului de acum câteva sute de ani. Toate evenimentele marcante din viață omului, nașterea, nunta, înmormântarea, au făcut însă ca veșmintele să capete diversitate, iar astfel s-a ajuns ca această îndeletnicire artizanală să ia amploare căpătând valoare artistică, originalitate, noblețe.
Piesa cea mai importantă a costumului popular este fără îndoială ia. Ia este o mărturie vizibilă a satului tradițional românesc, modelele putând fi precis fixate în istorie și atribuite pe zone. Ceea ce le diferențiază pe zone geografice sunt geometriile, armoniile cromatice, simbolurile folosite, care țesute de mâini dibace, spun poveștile locurilor, ale datinilor, ale ciclului nesfârșit al vieții și al morții. Ele sunt fructul meticulozității și al dăruirii, vorbesc despre oameni de ispravă, cu viețuire simplă, dar adâncă și cuprinzătoare, care au realizat tezaure veșnice din cânepă și borangic, inspirându-se din natură, învățând de la pământul pe care l-au lucrat pentru a-și câștiga pâinea. Oameni cu sufletele pline de virtuți au creat veșminte care de sute de ani încântă inima.
Tradiția spune că ia se cosea în tăcere, dar cu mintea cufundată în rugăciune, iar însemnele care o împodobesc ar fi protectoare de spirite rele și de farmece. Tehnicile și modelele fiind transmise din generație în generație, fetele tinere, înzestrate cu simț artistic, deprinzând lucrul sub privirile atente ale femeilor care de sub basma lasă să se întrevadă capetele ninse de anii vieții. Broderii de mare finețe rămân de-a lungul veacurilor ca veritabile opere de artă. De la sătencele autentice de la țară și până la personalități marcante ale istoriei noastre, nenumărate generații au purtat cu bucurie ia. Regina Maria a rămas în memoria poporului nostru ca o mare iubitoare de folclor. Iubea oamenii modești, în special țăranii, fiind cu totul absorbită de frumusețea satelor. Nota în însemnările ei: “Îmi plac obiceiurile lor vechi decând lumea și sper să nu le abandoneze niciodată.”
Deși nu era româncă, a îmbrățișat poporul român întru totul: cultură, tradiții, credința. Iubea arta populară pe care o considera de mare preț. Și astăzi fotografiile ei în costum popular stârnesc invidii. Ținutele ei demne de marile podiumuri ale modei au făcut înconjurul lumii și-i inspiră și astăzi pe marii designeri vestimentari. Suverana îmbrăca portul popular cu eleganță și demnitate, rămânând feminină și puternică în același timp. Este uimitor cum o regină s-a aplecat cu atâta admirație asupra costumului tradițional românesc, incluzându-l în garderoba personală ca pe o podoabă de mare rafinament. „The Romanian Blouse”, așa cum o știu străinii a ajuns să fie purtată și îndrăgită în toate colțurile lumii. Și chiar a făcut înconjurul lumii la propriu, grație inițiativei avută de patru români temerari.
Dacă suntem români și vom cunoaște lumea, atunci să cunoască și lumea românii! ”Vom purta tot timpul opinci și costum popular” – cu aceste cuvinte, la începutul secolului XX, cei patru studenți în Paris au dat lumii întregi o lecție de neegalat despre ceea ce înseamnă determinarea, voința și mândria de a fi român. Alexandru Păscu, Gheorghe Negreanu, Dumitru Dan și Paul Pârvu au răspuns afirmativ provocării de a ocoli Pământul pe jos și din resurse proprii. Înconjurul lumii în opinci și costume populare. Să-ți pui nădejdea în portul, cântecul și dansul popular și să te aventurezi în toată lumea, propovăduind despre cultura neamului tău, este un act de mare curaj și de respect pentru țara în care te-ai născut. Numai cei ce înțeleg și apreciază la adevărata valoare bogăția noastră strămoșească pot fi capabili de o astfel de aventură. Pentru această călătorie s-au rupt 497 perechi de opinci și 28 de costume populare. Nu știu dacă sunt multe sau puține, însă acestea au făcut înconjurul lumii, pentru ca toți să cunoască și să se bucure de frumusețea, simplitatea și istoria lor.
Chiar și artiști s-au inspirat din bogăția acestui tezaur etern. Nicolae Grigorescu, Theodor Aman sau Constantin Daniel Rosenthal fiind doar câțiva pictori de seamă care au imortalizat în operele lor de artă grația și puritatea spiritului autentic românesc, valorificând în culori discreția și decența caracteristică portului tradițional. Viața de la țara cu toate ale sale a stârnit întotdeauna interesul artiștilor și al scriitorilor care au găsit aici resurse inepuizabile pentru activitatea lor. Țăranii simpli sunt regăsiți adesea în pictură și literatură că fiind personaje principale și modele de viețuire demne de toată lăuda. Astăzi, ambasadori mărturisitori ai creației folclorice sunt cântăreții de muzică populară și ansamblurile de dansatori, care duc valorile nostre tradiționale pe marile scene ale lumii. Este importantă păstrarea nealterată a acestor comori atât pentru noi cât și pentru generațiile viitoare.
Prețuirea costumelor populare este o mare responsabilitate prin care ne ținem înrădăcinați în acest pământ din care ne tragem seva de 2000 de ani, lângă străbunii noștri de la care am moștenit podoabele sufletului și ale trupului. Cultivarea virtuțiilor artistice trebuie să devină o preocupare statornică, deoarece aceste lucruri constituie un izvor nesecat de valori și inspirație, care are ecou în suflet și-l înnobilează.
Pe Bianca o găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
Despre dragoste și bărbați, fără crize de emancipare
Avem prea mulți arici și prea puține vulpi
O durere profundă și ascunderea lacrimilor
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
