Lungul drum al celor două orfeline
(Melodramă de tip road-movie)
Când ai crescut în lipsuri și cu multe greutăți, viața liberă ți se pare cel mai frumos dar. Cam asta ne sugerează la început I Won’t Come Back, în regia lui Ilmar Raag.
Filmul se deschide puternic: în prima scenă (festivitatea de încheiere a studiilor liceale), o întâlnim pe sfioasa și introvertita Anya Morozova (Polina Pushkaruk).Tânăra a crescut într-un orfelinat, iar acum primește felicitările și onorurile dascălilor de la clasa ei. Strădania ei la învățătură a fost răspălită cu medalia de aur, iar drumul pare deschis către succes. Timida fată respinge avansurile unui june insolent (poartă același nume de familie, dar nu sunt rude) care o curtase asiduu.
Suntem pe deplin încântați să o revedem, apoi, pe merituoasa Anya predând literatură comparată la o universitate (Minsk), aspirând la un doctorat în literatură. Tânăra asistentă se simte, totuși, stânjenită de relația amoroasă clandestină cu profesorul coordonator, Andrey (Andrey Astrakhantsev) – bărbat matur, căsătorit și tatăl unei fetițe.Tulburată de legătura cu Andrey, sensibila fată acceptă, nu fără unele ezitări, să-l ajute pe fostul ei coleg de la orfelinat – Dima Morozov (Sergey Yatsenyuk) – păstrând în camera sa un pachet al acestuia. Desigur, era o capcană. Imediat, poliția intră în acțiune și o reține pe fată pentru posesie de substanțe interzise. Viața Anyei intră într-o spirală periculoasă, iar acțiunea (Scenariul: Yaroslava Pulinovich) capătă ritm alert. Hăituită de poliție, speriată, Anya acționează bezmetic, își petrece timpul pe străzi, până se lasă dusă într-un adăpost pentru adolescente. Aici, printre tineri violenți, dar vulnerabili ca și ea, o întâlnește pe Kristina (Victoria/Vika Lobacheva). Fetița – abia ieșită din copilărie – se precipită către o adolescență furtunoasă; ea o va ajuta să scape din adăpostul temporar.
Ca în orice orfelinat, relațiile se leagă și se destramă rapid. Totuși, copila taciturnă, cu codițe împletite, care părea că mai mult strigă decât vorbește, se va atașa de Anya. Asperitățile celor două tinere se vor netezi pe tot parcusrul părții a doua a filmului, devenit un adevărat road-movie. Kristina dorește cu ardoare să ajungă în Kazahstan, acolo unde trăia bunica ei. Ca o Dorothy, încrâncenata orfelină vrea să taie Rusia pentru a ajunge “dincolo de curcubeu”.
Atât Pushkaruk și Lobacheva vor transforma în spectacole dramatice niște roluri dificile. Lăsând în urmă agresivitatea din mediul orfelinatelor, dar și idila cvasi-imposibilă cu univesitarul matur, Anya și Kristina vor parcurge un drum sinuos și lung. Legate de un trist destin, cele două orfeline rusoaice se luptă cu dușmanii iviți la tot pasul, dar, mai ales cu propriile lor neputințe. Rănită de lipsa de reacție și de ajutor din partea lui Andrey, juna asistentă universitar devine suport pentru mica ei companioană și încearcă să găsească… afecțiune. Cam necoapte, imature pentru un traseu lung și periculos, orfanele se vor căli în lungul lor drum. Destul de greu poți să uiți – ca spectator – scenele cu țipetele și tânguirile copilei de numai treisprezece ani. Situațiile dramatice se vor succeda cu repeziciune (răpirea temporară a Kristinei de către un vârstnic pervers, noaptea stranie din cimitirul înghețat, mesele frugale, furtișagurile pentru hrană) vor deveni lecții de viață. Caracterele cresc în complexitate. Mai disperată ca oricând să găsească pe cineva care să o iubească, Anya își dă seama că fetița naivă, dar sinceră, care mai mult mârâia, poate deveni punctul ei de echilibru. Încăpățânată și, uneori, violentă, Kristina pare, mai degrabă, un adult tânăr, cu dese accese de furie. Traiul greu ar putea să justifice comportamentul copilei, care este mereu salvată de mai experimentata Anya. Încărcătura de sentimentalism este absolut necesară pentru o asemenea poveste, în care eroinele sunt foarte tinere, iar drumul lor (inițiatic) este presărat cu multiple obstacole. Coloana sonoră (Panu Aaltio) pune accentele și subliniază, acolo unde este cazul, tragismul.
Raag împinge în fața camerei nu numai două actrițe prea fragede, dar și peisaje virgine din fostele republici sovietice. Din mașină, din tren sau din mers, imaginile infuzează întreaga poveste și imprimă o notă de melancolie și duioșie, care să rimeze cu sentimentalismul dulceag. Pe măsură ce acțiunea avansează, determinarea fetelor crește, iar relația dintre ele se sudează. Nota de tragism, ivită către final, invită la moderație și reflecție. Pierderea Kristinei devine absurdă, așa cum pare să fie – uneori – însăși viața. Permanenta căutare pentru acceptare și dragoste devine scopul lungii sale călătorii. Ultima haltă, orașul bunicii Kristinei, din Kazahstan rezolvă lupta înverșunată a eroinei pe drumul către sine și către o lume mai bună.
Regizorul a orchestrat întâlnirea din final, iar aerul de poveste tipic rusească este perturbat doar de apariția acelui ou Kinder, marcă a lumii moderne, cosmopolite, care-a invadat și cel mai îndepărtat locușor din “mama Rusie”. Este lăudabil efortul regizorului de-a fi dirijat munca destul de dificilă (una dintre actrițe are chiar treisprezece ani) și că a îndreptat atenția publicului, saturat de imagini-șablon cu adolescenți rebeli, către o categorie de eroine din zona “marginalilor”. Finalul peliculei explică hotărârea expusă încă din titlu. I Won’t Come Back devine o alternativă pentru o cinematografie obişnuită să ofere doar imagini frumoase.
Regizor: Ilmar Raag
Scenarist: Yaroslava Pulinovich
Operator: Tuomo Hutri
Muzica: Panu Aaltio
Monteur: Tambet Tasuja
Durata: 109 minute
O producție: Finlanda, Rusia, Estonia, Belarus, Kazahstan
Distribuţia:
Polina Pushkaruk
Victoria/Vika Lobacheva
Andrey Astrakhantsev
Olga Belinskaya
Alla Emintseva
Galina Mochalova
Citiţi şi
Ești gata să devii o super femeie la job? Iată secretul eficienței
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
