I-am spus să mă aștepte, însă până acum nu m-am întors. Știu că nu este timpul pierdut, deși anii trec mai repede decât clipele. Ceva mă ține în loc, ceva mă împinge, din nou, spre el. Nici măcar nu știu dacă ar fi dispus să-și respecte promisiunea pe care și el mi-a făcut-o atunci, demult. Eram amândoi prea tineri, prea naivi, la vremea în care „știam” că bătrânețea e doar o poveste de speriat copiii, căci noi urma să fim veșnic tineri, cu aceeași ochi strălucitori și zâmbete fără griji.
Ne simțeam amândoi cuprinși de fiorii primei iubiri – cea care se termină mai mereu prea repede – iubire pe care noi am vrut s-o păstrăm… altfel. Când am vrut să ne trăim plenar tinerețea, am hotărât să o facem fără să ne rănim, apucând pe drumuri separate. Am decis să rupem legătura, să ne lăsăm în voia senzațiilor ce se cereau trăite și doar după ce le vom fi epuizat, chiar și de ne vom afla la vremea când crema antivergeturi e mai importantă decât masca pentru tratare puncte negre a primei tinereți…, ei bine, chiar și atunci, îl voi căuta. Eu… „Să mă aștepți, căci mă voi întoarce cândva, simt asta în fiecare fibră, însă acum, trebuie să zburăm. Amândoi” i-am mai spus și i-am pus degetul pe buze, ca nu cumva să mai adauge ceva, ca nu cumva să mă facă să mă răzgândesc… Știam amândoi că doare, dar că e mai bine să spunem stop atunci, decât să trăim destrămarea pe propria piele nu cu mult mai târziu, atunci când lucrurile, inevitabil, se vor fi complicat…
Așa ne rămâne posibilitatea intactă. Așa, ne rămânea un viitor curat pe care nu apucasem să-l stricăm cu neștiința și lipsa noastră de experiență, cu nerăbdarea vârstei.
I-am spus că mă voi întoarce coaptă, pregătită să-l iubesc doar pe el, până la capăt și dacă el încă va mai fi acolo… ce fericire neîncepută ne așteaptă! Și mi-a promis că va fi…
Iar azi, ceva mă împinge spre el, ceva mă ține pe loc. Cu siguranță, acum suntem doi străini care de-abia își mai amintesc (dacă își amintesc) de promisiunile copilărești ale primei iubiri puse pe „pauză”. Oare pentru adultul care a devenit el azi mai contează ceva de atunci? Sau privește totul ca pe niște naivități firești din muzeul unui trecut închis? Eu am trăit știind că mă voi întoarce… dar acum, mă întreb cu teamă, oare mai am la cine? Să risc să cad în ridicol? Și aș face-o nu doar pentru a-mi respecta cuvântul, ci pentru că, până acum, gândul că vom închide cercul a fost cel care mi-a călăuzit pașii. Poate că el și-a găsit, între timp, iubirea. Poate că el, între timp, a trăit ca și când nimic nu-l mai lega de mine și de povestea noastră veche.
I-am spus să mă aștepte și acum mi-e frică că am făcut o mare greșeală…
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Țara în care nu te poți compromite
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
