Previziuni generale
Cele mai importante evenimente astrologice ale lunii iulie 2019 sunt eclipsa totală de Soare, care are loc în Rac la 2 iulie, și eclipsa parțială de Lună, care are loc în Capricorn la 17 iulie. Periodic, în viața fiecăruia dintre noi ceva trebuie să intre într-un con de umbră, pentru ca lumina că cadă pe situații, relații și evenimente pe care altfel nu avem cum să le înțelegem corect, în întregime. Adesea, momentul de revelație este dureros sau șocant, dar întotdeauna deschide posibilități de schimbare și de corectare, reparare sau desprindere și conduce la schimbări în bine, și nu în rău, așa cum se tem mulți dintre cititorii noștri. De asemenea, eastrolog.ro vă semnalează că efectele eclipselor se pot simți până la 6 luni de la momentul producerii lor.
Prin urmare, ne putem aștepta la o lună marcată de intensitate emoțională, în care devin foarte importante pentru noi securitatea, siguranța, grija pe care o primim și pe care o oferim celorlalți, casa, familia, rădăcinile.
Eclipsa de Soare ar putea marca momente de înnoire, noi începuturi și apariția unor oportunități total neașteptate, în vreme ce eclipsa de Lună ne oferă energia necesară pentru a elimina din viața noastră ceea ce nu mai este funcțional. În cazul de față, ar putea fi vorba despre structuri personale uzate, dar și despre structuri sociale ori politice care se conduc după doctrine învechite, abuzive, autoritare.
Eclipsa de Soare din 2 iulie 2019 face parte dintr-o familie de eclipse despre care se știe că generează transformări puternice, profunde, pe care cei mai mulți le receptează ca fiind traumatizante. Anumite relații, asocieri ori parteneriate se pot încheia abrupt, dar acest lucru deschide posibilități noi în viața noastră. Veștile, informațiile și datele care ne parvin ar putea fi cruciale, ar putea reprezenta factorul declanșator pentru evenimente de care să ne amintim toată viața. Pot avea loc evenimente definitorii în relațiile de familie, dar și în relația cu autoritățile. La nivel social, se pot naște mișcări populare care să aibă în centrul lor tinerii și problemele cu care aceștia se confruntă în drumul lor spre maturitate și spre realizare socio-profesională.
Energia Racului este puternică în luna iulie 2019, pentru că Racul este tranzitat de Soare până în data de 23, de Venus în perioada 3–28 iulie și de Mercur (în mers aparent retrograd) începând din 19 iulie. Prezența Nodului Nord în Rac cântărește, de asemenea, foarte mult.
Începând cu 13 iulie 2019, Soarele și Venus se vor afla în opoziție cu planetele retrograde din Capricorn: Saturn și Pluton. Prin urmare, am putea constata că ne ajung din urmă o serie de evenimente nerezolvate ori evitate, dar acest lucru se petrece tocmai pentru a ne ajuta să le rezolvăm. Conștientizarea unor traume din trecutul nostru ne deschide drumul spre vindecare, spre reîntregire, spre redobândirea forțelor proprii. Începerea acestui proces de vindecare poate avea loc atât la nivel personal, individual, cât și la nivel social, la nivel de popor. Se pot activa teme legate de feminitate, de ocrotirea femeilor și a copiilor, de politici sociale, dar și de reglementări ce vizează sectorul imobiliar.
Eclipsa de Lună are loc în preajma lui Pluton, ceea ce poate amplifica intensitatea momentului și a rezultatelor deciziilor și acțiunilor noastre. Unii vor încerca să se agațe mai abitir de trecut, dar acest lucru ar putea genera în viața lor tocmai situațiile de care se tem cel mai mult, pierzând tocmai acel sentiment de securitate după care aleargă.
Din fericire, la 2 iulie 2019 Marte își începe tranzitul prin Leu, alăturându-se lui Mercur. La 23 iulie, în Leu intră și Soarele, urmat de Venus la 28 iulie. Prin urare, beneficiem de suficientă îndrăzneală, creativitate, voință și spirit de inițiativă pentru a face față situațiilor în care ne pune viața în decursul acestei luni. Este însă important să ne urmăm inima și nu orgoliile, mândria ori vanitatea. Sub influența planetelor din Leu, suntem capabili să vedem partea plină a paharului, să ne facem timp pentru joacă, distracție, relaxare. De asemenea, putem să ne facem vreme pentru gesturi romantice, pasionale, pentru a cuceri pe cineva sau pentru a ne recuceri perechea de viață.
Mercur retrogradează în Leu (8-19 iulie) și apoi în Rac (19 iulie – 1 august), marcând o perioadă în care comunicarea e mai dificilă, astfel încât eastrolog.ro recomandă să nu ne grăbim să tragem concluzii, să nu rostim vorbe încărcate de vanitate sau de subiectivism.
Retrogradarea lui Mercur prin Leu ar putea genera un exces de încredere în propriile idei. Pot apărea blocaje în comunicare și conflicte, din cauză că fiecare este tentat să își impună propriile idei, concepții și opinii, plecând de la premisa că sunt singurele adevărate.
Retrogradarea lui Mercur prin Rac poate marca o perioadă de conflicte cu părinții, generate de înțelegerea eronată a mesajelor transmise. Nu recomandăm ca în această perioadă să se ia decizii legate de domeniul imobiliar, în special în ceea ce privește tranzacțiile.
E bine să ținem cont și de faptul că în luna iulie 2019 este mai dificil să înregistrăm progrese notabile, din cauza multitudinii de planete retrograde: Mercur, Jupiter, Saturn, Neptun, Pluton. În această perioadă este de preferat să ne revizuim atitudinile, calculele și proiectele, pentru că acestea vor determina mai târziu pașii de urmat.
***
Citiți și cel mai bun horoscop pe 2019, aici.
***
Horoscop Rac iulie 2019
Dragoste și viața în doi
Marte se găsește deja în Rac, iar în luna iunie 2019 i se alătură Mercur (în perioada 4-27) și Soarele (începând cu 21 iunie). Strălucești, ești seducător, dar poate mai preocupat de propria persoană și de propășirea socio-profesională decât de amor. E drept, unii Raci sunt într-o pasă mai senzuală, dar nu neapărat și dornici să întemeieze relații pe termen lung, dacă sunt celibatari.
Dacă ești deja într-o relație dar preferi să te ocupi de dezvoltarea carierei, comunicarea deschisă și sinceră cu perechea de viață te poate scuti, măcar în prima jumătate a lunii, de probleme majore. Mercur te sprijină și ai putea găsi acele vorbe calde și pline de duh cu care să-ți convingi perechea că acum e momentul tău și ai nevoie de mai mult spațiu personal pentru a-ți decide direcția în viață. Eastrolog.ro te sfătuiește, însă, să eviți tendința către șantaj sentimental, pentru că orice încercare va fi sancționată.
Din păcate, începând cu a doua jumătate a lunii, relațiile tale se complică, se tensionează, pari a fi în totală opoziție cu persoana iubită. Dacă ești căsătorit sau într-o relație mai veche, stabilă, anumite realități mai puțin plăcute ar putea ieși la lumină și nu le mai poți evita. Se poate însă ca pur și simplu să nu mai știi ce vrei în plan amoros și să ai nevoie de mai mult timp de gândire. Acordă-ți-l!
Citiți mai multe despre Muncă și bani, Formă fizică și moral, aici.
Celelalte zodii, aici.
Mulțumim astrologului Ada Cocoș și eAstrolog.ro.
Citiţi şi
29 martie 2025 – Luna Nouă în Berbec și eclipsă parțială de soare (horoscop)
Lună Plină în Capricorn pe 22 iunie 2024, ora 04:07 (horoscop)
Alinierea celor șase planete din 3 și 4 iunie 2024 – eveniment astronomic și fenomen vizual
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.