Previziuni generale
Cele mai importante schimbări de vibrație din decembrie 2020 au loc în a doua jumătate a lunii, pentru că Saturn și Jupiter se mută din Capricorn în Vărsător, la 17 și, respectiv, 19 decembrie. La câteva zile după ce încep să tranziteze Vărsătorul, Jupiter și Saturn formează o conjuncție; aspectul exact are loc în data de 21, iar efectele sale se simt mai puternic în perioada 12-30 decembrie.
Vărsătorul este o zodie a solidarității și a altruismului, a individualismului pus în slujba celorlalți – ceea ce, la prima vedere, sună contradictoriu. Acesta este unul dintre paradoxurile Vărsătorului, de care trebuie să ținem cont și la nivel personal, și în plan social. Pentru că Vărsătorul este o zodie a intereselor de grup, tranzitele planetelor Jupiter și Saturn pot activa ambiții sociale și, în același timp, pot declanșa schimbarea unor structuri de grup. Prin urmare, eastrolog.ro semnalează că luna decembrie 2020 marchează debutul unei etape în care putem construi o lume nouă numai dacă acționăm ca o imensă colectivitate, cu interese comune, în care diferențele culturale și ideologice contribuie la unitate, nu la dezbinare. Capitalul uman ar trebui și el privit din altă perspectivă.
După o perioadă îndelungată în care Jupiter și Saturn au activat Capricornul – o zodie a tradiționalismului și a conservatorismului – acum vine vremea tehnologiei, a inovațiilor și a descoperirilor, pe care Saturn le stimulează și le favorizează. În plus, toate acestea au șanse să se petreacă la scară mare, chiar la nivel global, după cum ne sugerează prezența lui Jupiter în Vărsător. Începând din decembrie 2020, cu ajutorul tehnologiei se pot face descoperiri importante în medicină, robotică, IT, matematică etc.
Un alt efect al acestei conjuncturi astrale ar putea fi apariția unei tendințe de a reformula multe dintre vechile tradiții și concepții într-o variantă modernă, astfel încât să se potrivească vremurilor în care trăim și să ne permită o viziune nouă, realistă și eficientă, care să ne pregătească mai bine pentru viitor. De asemenea, multe legi ar putea fi revizuite și actualizate, astfel încât să servească mai bine interesele legitime ale omului de rând.
Tranzitul lui Saturn în Vărsător ne arată că a devenit necesar să învățăm să tratăm cu mai multă responsabilitate relațiile sociale și să luăm în considerare binele general, nu doar binele propriu. Pentru mulți dintre noi ar putea fi destul de dificil să acceptăm că lucrurile nu mai pot funcționa după aceleași vechi tipare, dar experiența acumulată ne poate ajuta să înțelegem cum putem construi un viitor mai bun.
Energia de Aer a Vărsătorului ne îndeamnă să ne reorientăm energia dinspre lumea materială, consumerism, putere și ierarhii, spre lumea interioară și proiecțiile mentale, dar și spre o colaborare mai mult fraternă decât ierarhizată.
Pe de altă parte, tranzitele lui Jupiter și Saturn în Vărsător au și efecte mai puțin benefice, cum ar fi accentuarea spiritului de turmă și predispoziția către un comportament egoist; de exemplu, tendința de a aștepta totul de la societate, uitând că societatea suntem noi și că este necesar să contribuim cu toții la buna sa funcționare.
Un alt eveniment astrologic important al lunii decembrie 2020 este eclipsa de Soare care are loc în Săgetător în data de 14 și care face parte dintr-o familie de eclipse cu puternic impact relațional și/sau financiar. Pentru că are loc aproape de Nodul Sud, această eclipsă poate deștepta pasiuni mai vechi și frustări ori dorințe financiare periculoase. În această conjunctură delicată, eastrolog.ro recomandă tuturor să se abțină de la decizii impulsive, de la izbucniri temperamentale și de la hotărâri pripite în plan relațional.
Privind către astrele mai rapide, sunt de remarcat câteva tranzite importante prin Săgetător: Soarele (până la 21 decembrie), Mercur (în intervalul 1-20 decembrie) și Venus (începând din data de 15). Pe de altă parte, Marte petrece toată luna decembrie 2020 în Berbec – zodie de Foc, ca și Săgetătorul. Ținând cont de aceste tranzite prin zodii de Foc este de așteptat să apară o dorință de libertate, de a descoperi și de a încerca lucruri noi, de a călători, de a studia, de a ne lărgi orizontul cunoașterii. Dorința de aventură este puternică și poate genera o tendință de a experimenta în plan relațional sau financiar.
În paralel, prezența Nodului Sud în Săgetător poate avea ca efect manifestarea unor convingeri sau credințe fie învechite, fie dăunătoare prin obtuzitate ori fanatism. Nu este exclus ca această perioadă să ne conducă la concluzia că acumularea de cunoștințe este utilă numai dacă este asociată cu o gândire progresistă și pragmatică, neîngrădită de prejudecăți sau tabuuri.
Citiți și horoscopul anual 2020, ce mai an!
Horoscop Săgetător decembrie 2020
Dragoste și viața în doi
În luna decembrie 2020 zodia Săgetătorului este activată de câteva tranzite importante și de o eclipsă de Soare, ceea ce sugerează că ai tendința să fii preocupat în primul rând de propria persoană și că ai anumite lucruri de rezolvat cu tine însuți, înainte de a te putea ocupa de viața de cuplu – sau de noi cuceriri, în cazul în care nu ești implicat în altă relație sentimentală.
Pe parcursul lunii, Săgetătorul este tranzitat de Soare (până la 21 decembrie), de Venus (începând din 15 decembrie) și de Mercur (1-20 decembrie), planeta care guvernează casa relațiilor și a căsătoriei Săgetătorului. Prezența lui Mercur în propria ta zodie te ajută să găsești un echilibru între nevoile tale și nevoile perechii tale de viață sau ale celorlalți, în general. Dacă vrei cu adevărat să ajungi la acest echilibru, ar trebui să dai dovadă de flexibilitate și să îți revizuiești anumite convingeri legate de parteneriate, pentru că în această perioadă se întrevede o tendință de a-ți impune punctul de vedere în relațiile sentimentale.
Pentru Săgetătorii celibatari, vestea bună este că după 15 decembrie au posibilitatea să iasă mai mult în lume și sunt mai dornici să își facă prieteni noi, ceea ce înseamnă că pot face cunoștință cu persoane de interes romantic. Probabil că eventualele relații noi care se leagă în această perioadă vor rămâne platonice o vreme, dar tot mai bine decât nimic, până te lămurești ce anume îți dorești cu adevărat.
Citiți mai multe despre Muncă și bani, Formă fizică și moral, aici.
Celelalte zodii, aici.
Mulțumim astrologului Ada Cocoș și eAstrolog.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Horoscopul Lunii Pline în Taur din 15 noiembrie 2024, ora 23:29
Horoscopul Lunii Noi în Scorpion din 1 noiembrie 2024, ora 14:47
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.