Încântare și cer senin ne așteaptă în săptămâna care pornește azi: străbatem o perioadă unică în peisajul astral al anului 2015, anume cerul ne oferă o binemeritată vacanță prin lipsa oricărui aspect de importanță majoră. Ceea ce lasă fără nicio restricție exprimarea liberului arbitru, iar cu gânduri pozitive putem avea rezultate asemenea. Mercur revine în mers firesc, înainte, joi și o mare parte din problemele ultimelor săptămâni se rezolvă în chip miraculos.
Adesea perceput ca limitat dar cu siguranță influențat de zestrea natală, liberul arbitru are în această săptămână ocazia de a fi locomotiva trenului în care ne urcăm luni dis-de-dimineață. Firește, acolo unde există zbateri, putem vorbi de consecințe ale unor acțiuni hotărâte anterior al căror efect se revarsă, foarte probabil, cu totul surprinzător. Însă pentru cei a căror existență curge armonios, în sensul că sunt sănătoși, nu sunt implicați în dispute și nu au probleme cu legea, săptămâna care începe azi le oferă pe de-o parte liniște, îndepărtând orice piedică în drumul pe care-l urmează, dar și șansa de a-și afirma pe deplin voința. Cei aflați în încurcături ce le dau bătăi de cap, liniștea ce se așază în ceruri le poate ameliora semnificativ problemele, ba chiar pot găsi și căi mulțumitoare de rezolvare.
Mercur hotărăște că-i vremea să meargă înainte, joi, după mai bine de trei săptămâni de pași înapoi în Vărsător. Am avut oportunitatea de a revizui idei și proiecte cu rezultat final succesul. Interesant este că Mercur a mers înapoi până la primul grad a semnului, același grad la care a avut loc momentul de Lună Nouă din 20 ianuarie. Eram îndemnați atunci la semănatul unui grăunte de geniu, anume un nou proiect de lungă durată care ne poate scoate la lumină unicitatea. Perioada de retrogradare a lui Mercur a fost un răstimp favorabil pentru a lămuri și rezolva probleme mai vechi, dar și vreme bună de a aduna idei și informații folositoare demersului în care dorim să ne implicăm. Acum că Mercur pornește repejor înainte ne putem înscrie la cursa succesului alături de acesta. Singura slăbiciune a lui Mercur pare să fie perioada de staționare (între retrogradare și mers direct), anume timpul când schimbă pasul îndărăt cu cel înainte, moment ce se întinde de marți seară până joi după-amiază. Comunicarea poate avea de suferit, așadar vă sugerez prudență în eventuale dispute verbale. Odată aspectul risipit se poate constata că a fost mult zgomot pentru nimic.
Valentine’s Day vine cu vreme frumoasă: Luna, călătoare prin Săgetător, pornește la dans cu Venus, Marte dar și cu Jupiter. Prilej de bucurie și de clipe petrecute alături de cei ce ne fac inima să tresalte. Declarații surprinzătoare sau cel puțin, gesturi de afecțiune ușor înflăcărate. Pentru cei singuri sau a căror relație de amor este fragilă, ziua de sâmbătă poate începe cu speranță și sfârși cu o mică decepție. Însă dacă așteptările sunt mărunte, dezamăgirile vin cu aceeași măsură. Încă o dată, liberul arbitru este cel care hotărăște.
Jennifer Aniston, 11 februarie 1969, Soare, Mercur în Vărsător, Luna în Săgetător.
Berbec – Atenția îndreptată către parteneriate, luni și chestiuni financiare către mijlocul săptămânii. Venus le recomandă odihnă iar Marte le spune că răbdarea îi ferește de accidente.
Taur – Evitarea disputelor poate fi o decizie înțeleaptă. Cariera rămâne o preocupare majoră, de joi pot opera schimbări la locul de muncă. Ajutorul poate veni de la prieteni.
Gemeni – Dragoste, călătorii (cu pasul sau doar cu gândul), studiu, iată un meniu frumos pentru drăgălașii zodiacului. Atenție la ce promisiuni fac în parteneriate.
Rac – Câștigurile, subiect sensibil și posibil dătător de migrene. Dacă încasările au întârziat, de joi lucrurile revin pe făgaș normal. Grijă la sănătate.
Leu – Posibile împăcări sau despărțiri definitive, decizia pare că le aparține. Dacă vorbim de o despărțire, aceasta poate aduce și ceva pierderi financiare. Chibzuința în cheltuieli e de aur.
Fecioară – Dragoste, dragoste și iar dragoste. Pot fi provocați să ia o decizie în parteneriate. Veștile pot veni de serviciu.
Balanță – Șansă de afirmare a independenței în relații. Poate fi vremea să spună “nu” ori să spună ce vor. Sfârșitul de săptămână poate aduce o călătorie de scurtă durată.
Scorpion – Fluturi în stomac și pasiune. Venus și Marte le promite în continuare zile fermecătoare. Bucuria vine din dragoste sau(și) de la copii.
Săgetător – Succes dacă este ascultată intuiția. Posibilitatea de a călători sau de a promova un examen. Probabil că e nevoie să își protejeze mai mult sănătatea.
Capricorn – Curaj în întreprinderi financiare cu rezultate bune începând de joi. Atenție la datorii bănești. Informații, vești, drumuri, agitație mentală.
Vărsător – Idei și planuri mărețe. Claritate în gândire. Au ocazia să strălucească și să dovedească lumii cât de minunați sunt.
Pești – Charismatici, pot cuceri și întoarce lucrurile spre avantajul lor. Timp frumos, dedicat îndeletnicirilor care le aduc bucurie.
Liberul arbitru, acest dar al ființei umane fără de care existența pe acest pământ ar fi searbădă și nefirească, vine în porții necântărite de ochiul omenesc, adesea mai largi și mai încăpătoare decât ne imaginăm. Rămâne în puterea noastră să hotărâm dacă vrem să fim precum Iuda sau precum Ioan.
Căci oricum ai acţiona, vei împlini de bună seamă ţelul lui Dumnezeu, numai că e important pentru tine dacă o faci ca Iuda sau ca loan. C.S.Lewis – Problema durerii.
© Copyright 2015 Ingrid Panaitiu – exclusiv pentru catchy.ro
Citiţi şi
Horoscopul Lunii Pline în Taur din 15 noiembrie 2024, ora 23:29
Horoscopul Lunii Noi în Scorpion din 1 noiembrie 2024, ora 14:47
17 octombrie 2024 – Lună Plină în Berbec (horoscop)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.