Horoscop săptămânal 27 ianuarie – 2 februarie 2014

27 January 2014

”Există două feluri de iubire: iubirea neîmplinită, care te face odios, şi iubirea împlinită, care te face idiot.”

 „Când o femeie cunoaşte preferinţele unui bărbat (…) şi când un bărbat ştie ce-i place unei femei, se cheamă că cei doi sunt bine înarmaţi unul împotriva celuilalt”. 

„Faceţi prostii, dar faceţi-le cu entuziasm!” 

Colette (Vărsătoare, 28 ianuarie 1873)

Alături de Colette* (Vărsătoare, 28 ianuarie 1873) cel de-al doilea sărbătorit al săptămânii este Jean Picart Le Doux** (Vărsător, 31 ianuarie 1902), ale cărui lucrări ilustrează articolul de faţă.

1. Jean Picart Le Doux - Le soleil et l'oiseau.

Jean Picart Le Doux  – Noapte şi zi

Evenimentul săptămânii este reluarea mersului direct al lui Venus. Venus, care a intrat în mişcare retrogradă pe 21 decembrie, revine pe 31 ianuarie la sensul de deplasare normal. Cei născuţi în semnele pe care le stăpâneşte, Taur şi Balanţă, ar trebui să resimtă un fel de uşurare, o înviorare, eventual o reintrare în normalitate, dacă au fost cumva scoşi de pe făgaş în ultimele săptămâni. Ceva se mişcă din loc. Poate puţin mai smucit săptămâna asta, fiindcă schimbările de sens nu sunt tocmai comode de felul lor, dar important este ca sensul în care se mişcă este cel natural.

Reluarea mersului direct al lui Venus poate face ca ce-a mers de-a-ndoaselea să se îndrepte, dar poate face şi ca ceea ce a dormit să se redeştepte. În materie de dragoste, cuplu, asocieri, colaborări, parteneriate, alianţe şi, în general, de relaţii, revenim cam pe unde eram în noiembrie şi decembrie (până-n 21, când a început Venus să retrogradeze), dar mulţi dintre noi cu nişte experienţe în plus, cu nişte învăţăminte, concluzii sau clarificări suplimentare, pregătiţi, poate, să ia decizii, să treacă la acţiune.

2.Jean Picart Le Doux  - Les vignes

Jean Picart Le Doux  – Viţe de vie

Pentru Berbeci, evenimentele care însoţesc reluarea mersului direct al lui Venus pot avea de-a face cu cariera, obiectivele profesionale, statutul sau prestigiul, pentru Tauri cu toate cele, căci Venus este stăpâna lor, dar mai ales cu călătoriile, contactele la distanţă, studiile şi experienţele culturale sau spirituale, pentru Gemeni, cu banii care vin prin parteneri, cu moştenirile, împrumuturile, băncile, asigurările, fiscul sau taxele, pentru Raci, cu relaţiile amoroase, căsătoria sau colaborările, dar şi cu rivalităţile sau litigiile, pentru Lei, cu sănătatea, munca, subalternii sau obligaţiile curente, pentru Fecioare, cu copiii, dragostea sau creativitatea, pentru Balanţe, cu toate cele, căci Venus este stăpâna lor, dar mai ales cu casa, proprietăţile sau părinţii, pentru Scorpioni, cu informarea, comunicarea şi mişcarea, dar şi cu fraţii sau vecinii, pentru Săgetători, cu banii şi valorile mobile, pentru Capricorni, cu toate cele venusiene, căci Venus este în zodia lor (dragoste şi cuplu, colaborări, viaţă socială, arte, frumuseţe, lux, bijuterii sau bani lichizi), pentru Vărsători, cu inspiraţia şi intuiţia, cu restricţiile, însingurarea sau dependenţele şi, în anumite cazuri, cu sănătatea, iar pentru Peşti, cu activităţile de grup, popularitatea, prietenia, susţinerea şi protecţia.

Asta este partea roz/digerabilă a lucrurilor…

3.Jean Picart Le Doux  - Toamna Iarna

Jean Picart Le Doux  – Toamnă şi iarnă

 Căci crucea cardinală formată de Uranus în Berbec, Jupiter în Rac, Marte în Balanţă şi Pluto în Capricorn continuă să ne ameninţe… A lovit năpraznic săptămâna trecută, tocmai când speram că plecarea Soarelui din Capricorn, de pe unul dintre braţele ei, ne va aduce o mică, măruntă, relaxare. Ne-a avertizat dureros, să înţelegem bine că nu trebuie să pierdem din vedere niciun moment puterea ei distructivă, care se menţine până în a doua parte a lui iulie.

4.Jean Picart Le Doux  - Dieu marin

Jean Picart Le Doux  – Zeul mării

Accidentul din Apuseni a fost efectul crucii cardinale. Nu ştiu datele de naştere ale tuturor pasagerilor, dar pilotul Adrian Iovan era Rac, studenta Aura Ion era Berbec, iar doi dintre medicii aflaţi la bord, Radu Zamfir şi Valentin Calu sunt şi ei Berbeci. Deja 4 din cei 7 oameni implicaţi în accident aparţin unor semne cardinale – şi s-ar putea să mai fie vreunul din restul de 3. Până şi avionul are de-a face cu semnele cardinale: a fost fabricat pe 13 ianuarie 1977, în Capricorn şi înmatriculat pe 1 ianuarie 1978 , tot în Capricorn! Mă întreb cum ar putea justifica detractorii astrologiei atâtea coincidenţe…

5.Jean Picart Le Doux  - Astronomie

Jean Picart Le Doux  – Astronomie

Aşadar, atenţie, în continuare, mai ales Berbecii, Racii, Balanţele şi Capricornii şi nu doar ei, căci şi cei din alte zodii pot avea puncte sensibile în horoscopul personal în semnele cardinale. Atenţie mărită, fiindcă săptămâna asta se perfectează opoziţia dintre Jupiter, aflat în Rac, şi Pluto, aflat în Capricorn, două forţe redutabile de pe crucea cardinală. Şi fiindcă Venus este şi ea în Capricorn, iar efortul de reluare a mersului direct poate să aducă surprize…

6. Jean Picart Le Doux - Poissons

Jean Picart Le Doux  – Peşti şi scoici

***

*Sidonie-Gabrielle Colette (28 ianuarie 1873 – 3 august 1954) a fost o celebră scriitoare franceză. A debutat cu seria de romane cu tentă autobiografică „Claudine” („Claudine la şcoală”, “Claudine la Paris”, „Claudine măritată”, „Claudine pleacă”). Capodoperele ei sunt însă „Cheri” şi „Gigi”. „Gigi” a dat naştere unei dramatizări care s-a jucat pe Brodway, cu Audrey Hepburn în rolul principal, şi a inspirat musical-ul cu acelaşi nume, regizat de Vincente Minnelli. Pline de senzualitate, romanele lui Colette au stârnit rumoare în epocă. La fel şi tumultoasa viaţă erotică a autoarei, care a avut trei căsătorii, numeroase legături amoroase, atât cu bărbaţi, cât şi cu femei şi o relaţie scandaloasă cu fiul ei vitreg, care a durat 4 ani şi care a început pe când ea avea 47 de ani şi el 16! Şi-a găsit fericirea în cea de-a treia şi ultima căsnicie, contractată la 62 de ani cu un bărbat mai tânăr decât ea cu 17 ani, alături de care a trăit până la moarte. Colette , a fost membră a Academiei Regale Belgiene, preşedintă a Academiei Goncourt (a fost prima femeie admisă în Academia Goncourt), Cavaler şi, mai apoi, Mare Ofiţer al Legiunii de Onoare.

** Jean Picart Le Doux (31 ianuarie 1902 – 1985), a fost un artist plastic francez, pictor, grafician şi mare maestru în designul de tapiţerie. A creat de-a lungul vieţii peste 400 de tapiţerii. Unele dintre lucrările sale au teme alegorice (timpul, universul), altele sunt concepute doar în scop decorativ, înfăţişând păsări, peşti, plante, fluturi, fructe sau… stele! Deşi foarte elaborate, caută adesea contururile nete şi contrastele.



Citiţi şi

Horoscopul Lunii Pline în Taur din 15 noiembrie 2024, ora 23:29

Horoscopul Lunii Noi în Scorpion din 1 noiembrie 2024, ora 14:47

17 octombrie 2024 – Lună Plină în Berbec (horoscop)

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro