Se aşterne liniştea în această săptămână dar nu-i nicicum rost de odihnă: Soarele-i abia poposit în Berbec iar Marte îi face tonul muzicii. Despre dragoste e vorba în aceste zile cu Venus stârnită la dans, pe rând, de Neptun şi de marele benefic Jupiter: dragoste de sine, dragoste de viaţă. Mesaje vin marţi, pe căi surprinzătoare şi cu vestitori neaşteptaţi când Mercur are întrevederea anuală cu asteroidul Chiron. Miercuri, zi bună de schiţat planuri ori de verificat scheletul unui proiect aflat în construcţie, tot ne-a urcat eclipsa de Soare pe puntea începuturilor.
S-au isprăvit călimări cu cerneală scriindu-se despre zarva astrelor din ultimele săptămâni. Toate evenimentele – cuadratura Uranus-Pluton, eclipsa de Soare, ba chiar şi echinocţiul de primăvară – au vestit noul. Schimbarea. Despre schimbare şi despre “drum” am tot aflat, ba cu nedumerire, ba cu mirare. Acum, înainte să se aşeze praful peste noianul de “învăţăminte”, mai rămâne un singur lucru de spus: schimbarea-i simplă. Începe cu un pas. Nu inventăm roata, nu urcăm Everestul, un singur pas e necesar. Făcut, nu cu piciorul, ci cu mintea. Iar Soarele împreună cu Marte, acum călători prin Berbec, vor să ne înveţe despre două lucruri: iniţiativă şi autenticitate. Dacă în semnul ce face acum opoziţie Soarelui, Balanţa, ne străduim către relaţii armonioase acceptând mici sau mari compromisuri, Berbecul ne îndeamnă către adevăr. Fii tu! strigă acesta. Viaţa-i şi aşa scurtă şi presărată cu destule provocări, nu-i păcat să fii actor într-o piesă ce nu îţi aparţine?
Învăţătura ezoterică a cabalei spune că primele douăsprezece zile ale Soarelui în Berbec (21 martie – 1 aprilie) influenţează cele douăsprezece luni ale anului astrologic în care abia am intrat. Un soi “Babe” în versiune ezoterică. Întâmplările acestor zile, dar şi felul în care reacţionăm la acestea, pot influenţa parcursul personal în anul pe care-l avem înainte. Prima zi ne trimite la rândurile de mai sus: Fii tu! cu neînfricare, evitând conflictul, micşorând pe cât posibil dimensiunea ego-ului.
A doua zi a săptămânii vine cu iubire: de frumos, de oameni. Venus, fericită acasă la Tauri se întâlneşte într-un folositor sextil cu Neptun. Cuvinte şi gesturi fermecătoare acolo unde putem spune “doi”, inspiraţie, dacă vorbim de proiecte creative. Mai atenţi la frumuseţea din jurul nostru. Tot marţi e vremea pentru Mercur să stea la taifas cu Chiron. Înţelegerea intuitivă este darul acestui aspect, aşadar putem culege mesaje de oriunde. Un gând, un cuvânt, o imagine, un vis pot echivala cu un mesaj preţios. Însă pe tărâmul comunicării cu ceilalţi călcăm pe gheață subțire: Mercur e subiectiv şi extrem de sensibil în Peşti. Un cuvânt, aparent inofensiv, poate răni şi provoca o întreagă “tragedie” emoţională.
Gloria Swanson, 27 martie 1899, actriţă, Soare în Berbec, Saturn în Săgetător
Miercuri suntem făurari, mulţumită trigonului Soare-Saturn. Pasiunea nu e totul, întotdeauna e nevoie şi de un plan când vorbim de proiecte serioase. E un prilej bun de a schiţa planul unui proiect viitor ori de a aduce îmbunătăţiri unuia aflat în lucru. Singura piedică: graba.
Vineri ne întoarcem la iubire când cele două benefice îşi dau mâna. Cuadratura Venus-Jupiter e de bun augur câtă vreme reuşim să avem măsură. Cu declaraţiile, cu dulciurile, dar mai ales cu cheltuielile. Putem fi martorii unor gesturi pline de patos, pe alocuri cabotine. Cei singuri pot fi loviţi miraculos de săgeata lui Cupidon, cei ce se cheamă doi se pot lăsa pradă simţurilor. Căutarea plăcerii poate fi un scop în această săptămână. Venus în Taur este pasiune în cea pură formă posibilă. Dragostea poate începe (şi continua)… în bucătărie.
Semnele cardinale – Berbecii, Racii, Balanţele şi Capricornii – au parte de liniştea, probabil, îndelung aşteptată. Ceea ce nu înseamnă că se odihnesc, ci îşi continuă după bunul plac proiectele. Berbecii pot munci cu spor cu efect favorabil asupra puşculiţei. O cucerire sau vreme bună în doi la sfârşitul săptămânii. Racii pot avea susţinere în ceea ce fac cu rezultate bune asupra imaginii şi a carierei. Pot ieşi din zona de confort pentru a arăta lumii de ce sunt capabili. Grijă la cheltuieli. Bani ori daruri pentru Balanţe dar şi un posibil conflict într-un parteneriat. Au acum sansa să spună ce vor. Iubire alături de cei dragi pentru Capricorni dar şi succes în proiecte creative. Grijă la speculaţii financiare ori cumpărături ce nu sunt trebuincioase.
Semnele fixe – Taurii, Leii, Scorpionii şi Vărsătorii – primesc diferit vibraţia acestei săptămâni. Pentru Tauri este vorba despre ei şi ce le aduce bucurie şi plăcere. Înfrumuseţare, răsfăţ. Leii pot ieşi în lume pentru a ne arăta cât de extraordinari sunt. Dacă nu sunt leneşi, o izbândă în carieră. Scorpionii pot avea o reuşită în parteneriate cu efect asupra carierei. Ori, doar clipe frumoase alături de cei dragi după o zi istovitoare de muncă. De amânat investiţiile ar fi sugestia pentru Vărsători. Ori partajele sau contractele ce par prea avantajoase ca să fie adevărate. Înfrumuseţarea locuinţei pare o alegere mai potrivită.
Semnele mobile – Gemenii, Fecioarele, Săgetătorii şi Peştii – împart diferit bucuria acestei săptămâni. Gemenii întâlnesc realitatea în parteneriate sau prietenii. O posibilă despărţire îi poate învăţa să fie recunoscători pentru ceea ce au şi ceea ce sunt. Fecioarelor le sugerez să evite discuţiile în contradictoriu ce pot avea urmări nefaste. Împăcarea cu ei şi cu lumea înconjurătoare le poate da liniştea căutată. E vremea Săgetătorilor să se bucure de iubire. Ştiu ce vor şi cuceresc cu uşurinţă. Mulţumirea vine din dragoste ori de la copii. O izbândă într-un proiect la care lucrează individual. Peştii muncesc şi investesc în viitorul lor. Zile bune la serviciu şi mici bucurii de la prieteni.
Fii tu însuţi! Celelalte roluri sunt luate! spune autorul portretului lui Dorian Grey. Mă încumet să cred că acesta-i mesajul nou venitului Soare în semnul Berbecului, acum, după zarva petrecută în ultimele săptămâni. Autor şi erou al propriei capodopere. E vreo modalitate mai încântătoare de a-ţi petrece viața decât aceea de-a fi în rol principal?
“Be yourself; everyone else is already taken.” Oscar Wilde
© Copyright 2015 Ingrid Panaitiu – exclusiv pentru catchy.ro
Citiţi şi
Horoscopul ultimului Mercur retrograd din 2024 ( în Săgetător, 26 noiembrie – 15 decembrie)
Horoscopul Lunii Pline în Taur din 15 noiembrie 2024, ora 23:29
Horoscopul Lunii Noi în Scorpion din 1 noiembrie 2024, ora 14:47
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.