Horoscop săptămânal 15 – 21 iunie 2015

15 June 2015

IngridTot înainte! e îndemnul pentru săptămâna ce începe azi: două evenimente importante se petrec în aceste zile şi absolut nicio piedică, anume astrele dănţuie în armonie spre bucuria noastră a tuturor. O promiţătoare Lună Nouă în Gemeni are loc marţi la orele amiezii, ca duminică să spunem că oficial, vara a sosit. Solstiţiul de vară ori începutul verii astronomice, moment ce coincide cu intrarea Soarelui în semnul Racului, are loc pe 21 iunie la ora 19:38.

După agitaţia şi dezordinea de care mulţi dintre semenii noştri au avut parte, agitaţie pricinuită de mersul înapoi al planetei Mercur, în această săptămână cerul se limpezeşte şi privim spre şanse bune în aproape orice întreprindere.

Începem luni cu Marte cazimi, termen medieval ce denumeşte apropierea foarte strânsă între Soare şi o altă planetă, la mai puţin de 17 minute distanţă. În inima Soarelui i se mai spune acestei conjuncţii, când planeta respectivă, în cazul de faţă Marte, câştigă putere şi se manifestă la întregul potenţial. Marte în conjuncţie cu Soarele este însăşi definiţia curajului. Cu susţinerea şi protecţia dată de Soare, ai spune că planeta acţiunii consumă kerosen şi “zboară” ca o pasăre metalică de mare viteză. Efervescenţă şi foarte multă energie, care, folosite raţional, pot genera rezultate foarte bune. Dar şi un semnificativ risc de accidentare, răbdarea nu pare să fie uşor de găsit în aceste zile. Mai mult de atât, Luna se bucură de o clipă de respiro ce pregăteşte momentul de Luna Nouă ce se întâmplă marţi, 16 iunie, ora 17:05 în Gemeni în conjuncţie cu Marte şi steaua fixă Betelgeuse. Este timp prielnic de a aplica acţiunilor aflate în desfăşurare ultimele tuşe iar odată duse la bun sfârşit, de marţi pot fi însămânţate grăunţe proaspete.

Gândire înflăcărată, dar constructivă poate fi definiţia acestui moment de Lună Nouă cu Soarele şi Luna alături de Marte: oricare ar fi planurile de viitor, inspiraţia şi curajul sunt ingrediente indispensabile. Iar comunicarea şi de ce nu, colaborarea cu ceilalţi, vor ajuta scopului propus. Timp excelent pentru exprimarea liberului arbitru: Luna alături de steaua fixă Betelgeuse aduce izbândă celor cu adevărat curajoşi. Marte este în aceste zile în afara benzii de declinaţie a zodiacului ceea ce îi oferă şi mai multă înflăcărare: voinţa se cere măsurată cu putinţa pentru a evita posibilele accidentări. Pot ieşi la lumina răni sufleteşti mai vechi iar prin acţiunile ce se vor întreprinde, o vindecare este posibilă. Beteşugurile sufleteşti pot fi lipsa curajului, anumite angoase ori dificultatea în a manifesta empatie. Stăpânul Lunii, Mercur, va ajuta în a alege adevărul de minciună. Luna e susţinută de marele benefic Jupiter şi de ingeniosul Uranus: idei noi ce pot contura dorinţe mai vechi. Lucrurile se pot derula rapid iar rezultatul poate veni cu aceeaşi repeziciune. Ideal ar fi totuşi ca primii paşi să fie făcuţi în a doua parte a săptămânii. Vântul bate în direcţia propusă, combustibil este, nu se anunţă furtuni, drum drept vă doresc!

horoscop

Nicole Kidman, actriţă, Soare în Gemeni, Venus şi Jupiter în Leu.

Cu arşiţă, bagaje şi vacanţă, a sosit vara! Pe nesimţite parcă, s-a isprăvit jumătate din acest an. Suntem la cumpăna calendarului, moment de bilanţ dar şi de planuri noi. Solstiţiul de vară vesteşte vara astronomică cu Soarele aflat la punctul cel mai înalt pe bolta cerească în emisfera nordică. În tradiţia populară, două zile mai târziu sărbătorim Sânzienele, zânele bune ale cerului ce coboară să farmece muritorii cu dansul lor nelumesc. Este ziua scăldatului într-o apă curgătoare ce spală necazurile adunate peste an şi ajută împlinirea dorinţelor viitoare. Solstiţiul de vară deschide Soarelui poarta către semnul Racului, această “mamă” a zodiacului. Regăsirea confortului, a siguranţei emoţionale alături de familie ori de oameni foarte apropiaţi poate fi câştigul următoarelor treizeci de zile. Vreme bună de vacanţă în preajma unei ape dar şi de petrecut acasă alături de cei cu un acelaşi sânge. Investiţiile pe termen îndelungat sunt avantajate, cu precădere cele imobiliare. Înfrumuseţarea cuibului, mai ales a bucătăriei, inima casei unui Rac. Subiectivism, emoţii fluctuante – micile neajunsuri ale semnului cu miez fragil îmbrăcat în armură tare. Dar şi simţire şi gingăşie fără seamăn. Să nu uităm că Racul, semn de apă, în voiajul său timid dar temerar, atinge paliere ale sensibilităţii inaccesibile altor semne. Inima vorbeşte Racului, o inimă făurită din simţăminte, acum şi noi, ceilalţi, putem învaţa mai mult despre verbul a simţi. Copiii născuţi duminică înainte de ora 19:38 sunt nativi Gemeni.

La sfârşitul săptămânii (vineri-duminică) Luna se va afla în Leu alături de cele două benefice, Venus şi Jupiter. Bucurie, imaginaţie creatoare, clipe de dragoste şi întâmplări norocoase, dar şi ocazia foarte frumoasă de a vedea cele trei planete cu ochiul liber, în direcţia unde apune Soarele. Va fi acolo şi Regulus, una din cele patru stele regale, cea mai strălucitoare stea din constelaţia Leului.

Informaţii, foarte multe informaţii vin către Berbeci. Pot urma un curs interesant, pot învăţa o disciplină nouă. Noi căi de câştiguri materiale pot afla Taurii. Comunicarea cu ceilalţi le poate da informaţii preţioase. Un nou capitol în viaţa Gemenilor, pot începe cu felul cum se prezintă în lume: piese noi în garderobă, o nouă frizură. Au ocazia să strălucească şi să fie în centrul atenţiei. Intuiţia le vorbeşte Racilor, mai mult ca niciodată ar fi înţelept să-şi asculte vocea inimii. Îi pot răsfăţa pe cei dragi lor cu grija şi compasiunea cu care sunt înzestraţi. Moment bun pentru reformularea dorinţelor pentru Lei. Ce îşi doresc, ce resurse creative au şi de unde primesc sprijin – pot fi posibile întrebări. Socializarea le poate aduce prieteni noi. O posibilă avansare în carieră pentru Fecioare. Ori un nou loc de muncă. Asumarea unor responsabilităţi este o faţetă a succesului. Balanţele pot călători ori au idei pentru o nouă aventură în viaţa lor. Zile fierbinţi în doi pentru Scorpion: a împărtăşi trăiri este unul din darurile cu care Scorpionii sunt binecuvântaţi. Limpezime în relaţii poate fi scopul Săgetătorilor. Şi găsirea echilibrului între ceea ce sunt, ce vor şi ce aşteptări au ceilalţi de la aceştia. Ordine pe masa de lucru, ordine în viaţa lor – un posibil ţel al Capricornilor. După curăţenie se pot gândi şi la o dietă sau un tratament de relaxare. Iubire în culori pot spera Vărsătorii. Ori pot impresiona audienţa cu talentul lor. Ca şi la Luna Plină de acum două săptămâni, Peştii îşi clădesc palatul de cleştar. În mod benefic, toată energia poate fi orientate către casa şi familia lor.

Și astfel, în zilele acelea însorite, urmărind explozia înfrunzirii copacilor, ca la cinematograf când filmul rulează repede, am fost pătruns de acea convingere, destul de răspândită, că viața avea să înceapă din nou odată cu vara.  F. Scott Fitzgerald, Marele Gatsby

© Copyright 2015 Ingrid Panaitiu – exclusiv pentru catchy.ro



Citiţi şi

Când iubești

Azi, ultima lună plină a lui 2024

1 decembrie 2024, ora 8:21, Lună Nouă în Săgetător (horoscop)

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro