Chiar aşa, suntem nu numai sensibili sau meteosensibili… ci şi cosmosensibili. 🙂 Mai cu seamă în perioada asta nebună, nebună, intraţi într-un sandvici care se compune din două eclipse şi o mare cruce cardinală în Ceruri.
Palpitaţii? Dureri prin locuri neştiute din corp, despre care nici nu bănuiai că există? Ameţeli? Somnolenţă? Toate sunt simptome ale tsunami-ului de energie care ne mătură începând cu luna plină de ieri şi până la finele lui aprilie. Ca să fie tacâmul complet, ne trezim cu un yo-yo emoţional, care ne aruncă de pe culmile entuziasmului direct în cutia cu şerveţele. Brusc, ne simţim copleşiţi, dărâmaţi, străini într-o realitate care a fost desenată de un proiectant neîndemânatic. Foame şi sete, aiurea, sau o nevoie organică pentru un pahar de suc de castraveţi: totul a luat-o razna. Cosmosensibilitate.
Chestiile tehnice sunt la îndemâna astrologilor, important e ce se întâmplă cu noi şi, mai ales, ce e de făcut. Ce se întâmplă e că suntem într-unul dintre momentele acelea de frână bruscă, acceleraţie bruscă. Un “ctrl+alt+del” al vieţii, uşor de recunoscut după tornada continuă care ne dă, succesiv, cu capul de toţi pereţii: fizic, emoţional, mental, social, energetic.
Păi, şi ce ne facem?
E simplu. Avem două direcţii majore, să începem cu cea de termen scurt. Cuvintele – cheie sunt ECHILIBRARE şi INTEGRARE. Să o luăm uşurel: echilibru. Un pic de privire la laturile noastre masculină şi feminină – ar trebui să coexiste armonios. Cu blândeţe, acţiunea şi contemplarea, puterea şi iubirea, raţiunea şi intuiţia, forţa şi blândeţea, cuvântul şi tăcerea. Cât echilibru poţi să faci între toate astea? Un bun exerciţiu pentru Vinerea Mare. Apoi, integrarea: e ca la mare, când stai la soare, ai nevoie să dozezi bine ce primeşti, şi să gestionezi supradoza. Metode super-potente: plimbare, zece minute, într-o zonă verde. Somn pe săturate. Mâncare uşoară şi multe, multe lichide (aici NU este vorba nici de cocktailuri, nici de carbogazoasele purtătoare de calorii sau aspartam). O vorbă blândă cu un prieten sau o prietenă, pe o canapea comodă. Să adormi la un film sau cu o carte în mână.
Cea de termen lung este SCOPUL. Scopul nostru personal. De ce sunt aici sau, cum frumos cântă un drag prieten, ce caut eu în viaţa mea? Urmează o săptămână numai bună pentru reflecţie, meditaţie şi un pic de introspecţie, chiar mai mult. Pune-ţi deoparte vreo trei secvenţe de cam oră, cu sau fără ajutoare (prieten, psiholog, terapeut, coach) şi începe să te gândeşti la cine eşti tu, de fapt, şi ce vrei tu, de fapt. Îmi place la nebunie fraza cu care, de obicei, prietenul meu deschide o asemenea sesiune de explorare personală: În visele tale cele mai sălbatice, ce ai vrea să fii?
Păi, de ce să facem aşa ceva, când trăim, binişor, din salariul care ne ajunge şi pentru rate, şi pentru pantofii ăia ascuţiţi, nude, pe care i-am ochit pentru Paşte?… Fiindcă trăim unul dintre cele mai favorabile momente pentru (re)proiectarea autentică, în care să ne dăm jos hainele de oiţă şi să le îmbrăcăm pe cele de panteră, dacă asta suntem. Sau invers. Regăsirea autenticităţii este, probabil, cel mai puternic remediu pentru confuzie, tristeţe, lipsă de direcţie: asta nu înseamnă să ne dăm demisia din funcţia de team leader pentru echipa de colectare venituri şi să ne facem, de azi, designer vestimentar. Dar a începe ceva aliniat cu ceea ce suntem, de-adevăratelea, este mai mult decât necesar. Îţi place să pictezi? Ia-ţi cadou din oficiu, de la Iepurele de Paşti, culori şi suport pentru desenat, schiţat, pictat. Vrei să lucrezi cu copiii? Deschide casa, o după amiază, pentru puştii tuturor prietenilor şi organizează ceva care să le placă. Vrei să călătoreşti? Ia-ţi un bilet dus-întors cu trenul, o zi, până la Constanţa sau Braşov sau alt loc frumos. Ceea ce vreau să spun este că, pentru a avea ceva ce nu ai, dar îţi doreşti, e bine să faci acel ceva. Vrei iubire? Oferă iubire celor care au cea mai mare nevoie de ea: oamenii trişti, furioşi, invidioşi. Vrei bani? Lasă o bancnotă pe un scaun de la metrou.
Te afli în faţa acelui buton mare, verde, de restart, care seamănă cu butonul mare, verde, care ridică bariera la parcarea din aeroport. Întrebarea este: ai curaj să îl apeşi? Pentru că acum a sosit timpul. Fereastra e deschisă până pe 30 aprilie.
Pe Andreea o găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
