În cadrul conferințelor Ateneului Român, Horia Roman Patapievici îl va avea ca invitat pe Cardinalul Gianfranco Ravasi, fost prefect al Bibliotecii Ambroziene din Milano, în prezent preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Cultură. Evenimentul, care va avea loc pe 11 octombrie, de la ora 18.00, este organizat de Institutul Cultural Român, Filarmonica „George Enescu“, Editura Humanitas, Ambasada României pe lângă Sfântul Scaun si Nunțiatura Apostolică din România. Biletele pentru acest eveniment s-au pus în vânzare la casa de bilete a Ateneului Român și costă 10 lei.
Vizita Cardinalului Cardinalului Gianfranco Ravasi la București, la invitația Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, este parte din programul „Curtea Neamurilor“, lansat de Consiliul Pontifical pentru Cultură în primăvara acestui an. Evenimentul de la Ateneu va debuta cu lansarea, în prezența autorului, a cărții “Întrebări privitoare la credință. 150 de răspunsuri la întrebările celor care cred și ale celor care nu cred”, publicată de editura Humanitas. De la ora 19.00, Cardinalul Gianfranco Ravasi și Horia-Roman Patapievici vor purta un dialog pornind de la tema “Întrebări esențiale”, încercând să definească relația dintre viziunea umanistă, raționalistă și laică, și spiritualitatea izvorâtă din credință. Demersul pornește de la premisa că respectul față de celălalt nu se reduce la acceptarea unui fapt, ci include dorința de a-i înțelege rațiunile, sensibilitatea, întrebările, dorința de a-l lua în serios. Considerând cultura ca posibilă punte între cei care cred și cei care nu cred, dezbaterea va urmări etica omului contemporan, neliniștea metafizică și conștiința misterului. La finalul întâlnirii, cardinalul își va întâlni cititorii.
Miercuri, 12 octombrie 2011, de la ora18.00, Cardinalul Gianfranco Ravasi va prezida, împreună cu Andrei Pleșu, colocviul „Rațiunea și antinomiile credinței. Dialogul dintre cei ce cred și cei ce nu cred”, la New Europe College. Printre invitați se numără Vlad Alexandrescu, Alexander Baumgarten, Francisca Băltăceanu, Andrei Cornea, Michel Kubler, Anca Manolescu și Dan C. Mihăilescu. Pentru acest colocviu se pot face rezervări, în limita locurilor disponibile, pe adresa lelia@nec.ro.
Citiţi şi
Andrei Pleșu – Țoapa de tip nou
“Curatorii de minuni și drame” la București
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.