Acum 45 de ani, cum era dragostea? Am adunat toate piesele şi am construit puzzle-ul cu mare grijă.
Ion şi Maria, mama şi tata, tineri pe uliţa satului. Mergeau la strânsură, fete şi flăcăi. Copii cuminţi ce munceau de dimineaţă până seară, căutându-şi drum prin viaţă.
Tata, fără tată. Fiu de veteran de război. A venit bunicul din război cu piciorul flenduri. A luptat la Cotul Donului până schijele i-au luat avântul. Tatăl meu avea 19 ani când a murit bunicul. A rămas bunica de izbelişte, cu şase copii. Ea, sărmana, la rândul ei, orfană de mică, dar bună ca pâinea Lui Dumnezeu. Măcar odată dacă aş fi văzut-o nervoasă. Zâmbea trăind, muncea zâmbind. Micuţă, puţin aplecată de şale, negricioasă, mestecând la mămăligi pe plită. ”Cât fac eu scrobul, du-te copchilă hăi şi adună-ţi zmeură! Îţi dau zahăr să-ţi pui.” Ochii ei zâmbeau şi eu, mică şi blondă, zâmbeam la ea. Acum e în Împărăţia Cerurilor, sigur.
Mama, fără tată. Fiica nelegitimă a inginerului silvic Constantin. Iubită de bunica şi tratată ca un odor scump. Fetişcană pistruiată când s-a întâlnit cu tata, n-a făcut nimic să-l cucerească, doar a zâmbit. Ea avea 18 şi tata 21.
”Marie, bagă de samă că aista-i beţâuan!”, zicea Talpeanca, o vecină chizmatarnică. Adevărat era că tata îi iute la mânie, când apărea la horă musai se bătea şi bea samahoancă cu băieţii.
Deunăzi mă întreabă domnul Achiţei: ”Mai trăieşte tatăl tău?” Eu, ridicând sprânceana: ”Trăieşte, mulţumesc Lui Dumnezeu!” Zice: ”Ehehe, am fost în aceeaşi clasă şi mă apăra de toţi bătăuşii. Să-i spui de mine, de Achiţei să-i spui…”
Tata şi mama s-au întâlnit la strânsură. Or fi dansat, mama sigur a roşit. Au vorbit trei ani. ”Ho, boi, c’aici îi inima me’!”. Aşa oprea tata boii la poarta mamei.
Dochiţa, altă vecină, îi spunea tatii: ”N-o lua bre, nu ştii că-i copchil din flori!?”
Într-o noapte cu lună plină, mama s-a tupilat pe geam şi a fugit la Dorohoi cu tata. Împotriva tuturor, mânaţi de dragostea lor crudă. Bunica, scumpa de ea, când s-a trezit de dimineaţă, ia fata de unde nu-i… a căutat sub rogojină şi a văzut că nu-i nici buletinul mamei.
Anul ăsta părinţii mei fac 43 de ani de la ”Răpirea din Serai”, cum ne place nouă să spunem. Au trecut cu râs şi cu plâns, au crescut cinci copii cu drag. Eu am doar doi şi uneori, când mă umflă neputinţa, mă gândesc: ”Cum să nu pot, cum să nu am, oare mama cum ne-a crescut pe toţi?”
Acum sunt singuri, toţi am plecat. ”Ca potârnichile v-aţi împrăştiat, măi copchii”, spune tata la telefon.
Da, tată, ne-am dus şi noi tot aşa cum ai plecat mata de lângă bunica.
Nu v-am mulţumit pentru toţi Moşi Crăciunii şi Moşi Nicolaii, şi pentru vizitele la dentist din toiul nopţii, şi nu v-am mulţumit pentru toate mângâierile şi pupăturile când aveam genunchii juliţi şi mucii până la barbă, pentru lăzile de căpşuni şi de cireşe, pentru căţeii dalmaţieni şi brazii împodobiţi, pentru pască şi pentru ouăle roşii, pentru papuceii mereu din piele, pentru prăjiturile de la Cofetărie, pentru îngheţata polară, şi gumele Turbo.
Dacă m-ar întreba Dumnezeu ce-mi doresc, i-aş spune că vreau să nu vă mai doară oasele. Să trăiţi fără durere. Asta L-aş ruga pe Bunul Dumnezeu.
Melodia asta e pentru tine, tată, că ne-ai spus să te îngropăm în braţele mamei matale, aşa ne-ai dat de grijă.
Pe Luminiţa o găsiţi întreagă aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Christian Dior și WC-ul din fundul curții – Eleganța vieții pe trepte de contrast
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
Trimisul special al lui Dumnezeu la Băicoi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
