Măşti, zombie, mantii negre, vrăjitoare şi vrăjitorii, „trick or treat“, schelete, păianjeni, filme de groază şi sperieturi pe cinste.
Asta e Halloween acum. Odată, demult, în vremuri păgâne, era altfel. După adăpostirea recoltei, în aşteptarea iernii, celţii sărbătoreau spiritele celor dispăruţi, convinşi fiind că lumea aceasta şi „cealaltă“ sunt unite. Credeau că spiritele ne protejează şi le invocau pentru a reuşi să supravieţuiască frigului. Mai credeau că în această noapte, dintre 31 octombrie şi 1 noiembrie, spiritele îşi vizitează casele, locurile din care au plecat. Doar în această noapte se deschidea poarta dintre cele două tărâmuri.
Tradiţia s-a păstrat în Scoţia, Irlanda, Ţara Galilor…
„All Hallows’ Evening“ s-a transformat, s-a exportat, s-a modificat…
S-a globalizat dovleacul!
Mi-amintesc de bunica acum (dacă tot e Halloween!).
Pregătea Moşii!
Colivă, orez, sarmale… Scotea lumânările dintr-o pungă mare de hârtie (cumpăra mereu un pachet întreg), tămâia farfuriile. Îmi dicta lista cu „Morţii“! Eu scriam şi ea spunea încetişor, evlavios, atentă să nu uite vreunul: „Gheorghe şi Maria, Ion, iar Ion, Ilinca…“. O întrebam, fireşte… ba de unul, ba de altul. Se încurca, o lua de la capăt…
Era aşa… un miros de sfinţenie. De dragoste.
„Moşii“ noştri nu ne sperie, sunt blânzi şi… moi ca un norişor de tămâie…
Halloween! Pentru magazine e mană cerească… Oamenii cumpără chestii şi chestioare, nu ştiu bine de ce, dar e treabă occidentală.
S-a globalizat dovleacul!
Am să iau nişte lumânări!
Dacă în seara asta se va deschide poarta… o s-o aştept pe bunica cu lumină, nu cu abţibilduri.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Ziua în care am divorțat de mama
Să-ți iubești destinul, chiar și când îți pare un dezastru
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
