Dintotdeauna, undeva ascuns în cele mai ascunse cotloane ale sufletului am păstrat pasiunea pentru teatru. Poate din dorinţa de a trăi şi simţi „mai mult”. Mai multe vieţi, cele ale personajelor, mai multe emoţii, cele ale spectatorilor. Şi mai cred că oricine şi-a dorit măcar la un moment dat în viaţă să devină actor, să intre în lumea tainică de dincolo de cortină şi să fie cel care dă viaţă spectacolului, nu numai cel care îl priveşte.
Deşi nu mi-am urmat visul secret, am rămas aproape de teatru, ascunsă în umbra sălii de spectacol, între sutele de spectatori, ştergându-mi pe furiş lacrimile de emoţie atât în timpul pieselor, dar, mai ales, la final, când cu capetele plecate şi mâna pe inimă, umili, actorii îşi primesc răsplata în aplauze.
De curând (28 august – 4 septembrie) a avut loc la Teatrul Naţional Bucureşti Festivalul Internaţional de Teatru NETA 2015 care a reunit trupe de teatru din Albania, Bulgaria, Croaţia, Georgia, Grecia, Italia, Rusia, Macedonia, Muntenegru, Rusia, Slovenia şi România. Împreună au oferit un regal teatral inegalabil, cu viziuni regizorale inedite, unele criptice sau şocante. De aceea, nu aş vrea să pierd următorul eveniment similar al Teatrului Naţional Bucureşti, un festival de teatru de improvizaţie „pe întuneric” care se desfăşoară între 24 şi 27 septembrie, la Sala Media: IMPRO – Festivalul Naţional de Improvizaţie. Spectacole vor evolua, seară de seară, de la firesc, la incredibil.
Astfel, Festivalul debutează joi cu spectacolul “The Bat” care va avea loc pe întuneric, provocând spectatorii să îl „vadă” cu toate simţurile, în timp ce în a treia zi, actorul Ştefan Huluba va improviza şase personaje diferite, interpretând pe rând detectivul, criminalul şi suspecţii, în solo show-ul său „…ish”. Festivalul se închide duminică cu un spectacol unic, care va reuni pentru prima dată şase improvizatori din SUA, Belgia, Israel, Irlanda şi Finlanda, „The Secret Show”.
Dincolo de spectacolele propriu-zise se vor organiza şi ateliere de improvizaţie dedicate atât profesioniştilor, cât şi publicului larg, dar şi o masă rotundă cu actorii străini, ocazie cu care mi-aş putea răspunde la numeroase întrebări legate de arta actoriei şi diferenţa dintre jocul actorului într-o piesă clasică şi arta improvizaţiei, dar şi care sunt abilităţile necesare abordării acestui tip de teatru. În rolul moderatorului se va afla Monica Anastase, directoarea artistică a Festivalului, iar discuţiile se vor purta sâmbătă de la ora 16.30, la sala Media a Teatrului Naţional Bucureşti.
Detalii despre cea de-a ediţie IMPRO pot fi accesate aici, iar biletele și abonamentele valabile în perioada 24-27 septembrie pot fi achiziționate de pe www.bilet.ro și de la casa de bilete a TNB.
IMPRO este organizat de Asociația Tam-Tam și finanțat de ARCUB în cadrul Programului cultural „Ești București” 2015 (Centrul Cultural de proiecte al Primăriei).
Ne vedem acolo, da?
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Bătălia de la sfârșitul călătoriei: Eugene O’Neill și Carlotta Monterey O’Neill
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.