– continuare de aici –
Domnul Kowalski se obișnuise poate mult prea repede cu noua lui secretară, de care se arăta foarte încântat. Rose era la fel de capabilă, de ordonată și de promptă ca și predecesoarea ei, însă mult mai drăguță și mai atentă cu el. Din cauza situației de acasă, mai nou, privea serviciul ca pe un fel de eliberare, deși înainte nu reprezentase decât o rutină, ceva ce trebuia făcut bine, riguros și la timp. Îi plăcea ceea ce făcea la birou, însă tânjea după ceva ce nu mai găsea de la o vreme acasă. Zâmbetul cald și plăcut cu care era întâmpinat în fiecare dimineață, parfumul suav purtat de Rose, formele ei pline și apetisante îl bine dispuneau pe domnul Kowalski, luminându-i fiecare zi. Între el și Rose se stabili foarte repede o legătură foarte strânsă. Rose, prin intuiția dată de meseria ei, parcă ghicea dinainte tot ce avea nevoie șeful ei, arătându-se mereu foarte îndatoritoare. Gesturi mici și neînsemnate inițial, ca atingerea întâmplătoare a mâinilor lor atunci când îi așeza ceașca de cafea pe birou sau îi înmâna câte un document, modul în care se așeza pe fotoliul din fața biroului lui, picior peste picior, pentru a lua notițe, respirația ei caldă și plăcută cu care-i gâdila urechile când se apleca… întâmplător deasupra biroului pentru a-i indica ceva anume într-un dosar, toate aceste mici… apropieri îi aduceau tot mai aproape.
Domnul Kowalski, care și așa obișnuia să se întoarcă destul de târziu de la slujbă, ajunsese să-și prelungească tot mai mult orele de lucru, firește, având neapărată nevoie și de asistența secretarei sale. Fiind cel mai responsabil și mai zelos dintre directorii lui Weber, nu atrase atenția nimănui prin acest comportament. Ba din contră, era și mai apreciat, ceilalți colegi simțindu-se chiar provocați și obligați să-i țină pasul, spre dezamăgirea și disperarea soțiilor lor. Însă, dintre toți, cel mai mulțumit se arăta însuși Weber, care sub zâmbetul lui tipic, păstra bine ascuns adevăratul motiv al acestei schimbări, arătându-se foarte mulțumit și apreciativ la adresa domnului Kowalski, dându-l de exemplu și încurajându-l să continue pe mai departe, răsplătindu-l totodată și printr-o primă consistentă.
Cum lucrurile mergeau pe făgașul pus la cale de Weber, conform planului bine ticluit de acesta, căuta de-acum o nouă modalitate prin care să aibă acces la soția lui Kowalski. Adept al provocării și nicidecum al lucrurilor simple, venite de la sine, Weber anunță o petrecere grandioasă, la care invită firește pe directori cu soțiile acestora, dar și mare parte din lumea bună și influentă a orașului, preferând să îmbine totodată utilul cu plăcutul. Cât despre plăcut, pe acesta avea să-l planifice în amănunțime, anticipându-l cu mare dorință.
La atare sindrofii nu se făcea ca lumea să se înfățișeze cu toalete „învechite”, drept pentru care, casele de modă și atelierele de croitorie roiau de clienți, care mai de care mai selecți, spre bucuria patronilor acestora.
*
Sâmbătă seara. Reședința de vară a unei foste prințese, obținută la licitație de trustul bancar al lui Weber, special pentru astfel de ocazii, dar nu numai. Șampanie din cea mai fină, băuturi alese și hors d’ oeuvre dintre cele mai deosebite. Lume bună, toalete strălucitoare și muzică clasică în surdină. Invitații făceau cunoștințe noi sau revedeau parteneri de afaceri și prieteni cu care schimbau banalități servite sub formă de noutăți, damele își evaluau rochiile, coafurile și bijuteriile, cântărindu-se una pe cealaltă pentru a putea aprecia larghețea soțului și a avea motiv să fie invidioase sau-și privească de sus și cu milă competiția, iar Weber plana deasupra tuturor, cântărindu-i pe toți de la înălțimea balconului sau amestecându-se printre ei, neobservat sau apărând dintr-odată și luându-și invitații prin surprindere.
Aștepta mulțumit ca atmosfera să se destindă și toți să se simtă cât mai la largul lor, urmărind din umbră, cu mare atenție, fiecare pas al Elinei. Cum la o așa sindrofie personalul inferior, adică secretarele și funcționărașii nu fuseseră invitați, domnul Kowalski se simțea obligat să-și secondeze soția, încercând parcă să compenseze lipsa totală de interes pe care i-o arăta acesteia în ultima vreme. Pe Weber, atitudinea lui Kowalski nu-l păcălea, chiar din contră, îi producea atât milă, cât și silă, dacă nu dispreț.
Pentru a pune capăt atitudinii de chaperone a lui Kowalski, Weber îi convocă pe toți angajații săi într-una dintre încăperi, sub pretextul unei discuții de principiu, în care îi angrenă pe toți astfel încât să creeze o polemică moderată și să le dea de lucru pentru ceva vreme. Când spiritele se încinseseră suficient, se făcu nevăzut, lăsându-i să găsească singuri soluții în ceea ce privește atât politica la zi, cât și cea a băncilor lor.
Se strecură cu abilitate printre ceilalți invitați care erau antrenați cu diverse divertismente anume aranjate și porni hotărât să dea de Elina. Ardea de nerăbdare să o strângă din nou în brațe, să-i adulmece mirosul acela specific, de femeie, care-l înnebunea, și să o facă din nou să fie a lui. Inspectă fiecare încăpere, fiecare colțișor, terasă, însă aceasta nu era de găsit. Dacă o fi plecat acasă?, se întrebă agasat. Nu, nu se poate! N-ar fi plecat singură, încercă el să se liniștească. Singurul loc unde nu o căutase era camera în care se retrăgeau doamnele pentru a-și rearanja machiajul, coafura sau…
Pe cele două săli de baie de la parter le găsi deschise și, prin urmare, goale. Urcă la etaj, sărind treptele două câte trei, se strecură printre cei câțiva invitați care se aventuraseră până acolo și, asigurându-se că nu este văzut de nimeni, încercă mânerul ușii toaletei, fără a face însă vreun zgomot. Acesta nu cedă. Ușa era încuiată pe dinăuntru. Aici trebuie să fie!, își spuse. Se retrase rapid, strecurându-se ca o felină până la bibliotecă. Intră, se asigură rapid că nu se afla nimeni în încăpere, încuie ușa de două ori în urma lui și porni țintă spre unul dintre corpurile bibliotecii. Ce noroc că Elina alesese tocmai acea sală de baie!, gândi el fericit. Prada în căzuse exact în plasă. Glisă ușor corpul bibliotecii, doar atât cât să poată privi înăuntru. Elina se afla chiar în fața oglinzii, ușor aplecată peste chiuvetă, gata să-și umezească fața cu puțină apă rece. Nu mai stătu pe gânduri. Împinse raftul suficient cât să se poată strecura rapid în încăpere și, dintr-un salt, se află în spatele acesteia, strângând-o brusc în brațe. Elina, îngrozită, scăpă un țipăt pe care nu reuși să și-l descifreze prea bine, și care nu reuși să se facă auzit mai departe de pereții încăperii. Să fi țipat de groază sau… anticipativ?
Weber o strângea din ce în ce mai tare în brațele lui vânjoase, pipăind-o peste tot, țintuindu-i privirea în oglindă și sărutând-o cu patimă pe gât și pe unde apuca. Cu mișcări febrile și abile, îi ridică rapid rochia, la fel de rapid se descheie la pantaloni și, până să se mai dumirească, Elina îl simți cum îi depărtează puțin picioarele și o pătrunde cu aceeași forță ca prima oară. Deci asta era!, apucă ea să mai gândească. Acesta fusese adevăratul motiv al recepției! Câtă neobrăzare și inconștiență! În orice clipă ar fi putut bate cineva la ușă și… Dar ce mai putea face de-acum…
Se apucă cu disperare de marginea chiuvetei masive, din marmură fină, până ce mâinile i se albiră de încordare. Weber îi șoptea în neștire tot felul de vorbe care pe o altă femeie, probabil, ar fi flatat-o și excitat-o, dar care pe ea o lăsau rece, care-i treceau pe lângă ureche fără de înțeles. Se simțea strânsă ca într-o menghină, încorsetată parcă de brațele unui păianjen care se pregătea s-o devoreze. Făcu doar câteva sforțări să-i reziste, după care îi cedă, simțindu-se înfrântă și de această dată de propriu-i trup. Fiecare penetrare era primită cu o contracție aproape spasmodică a vaginului ei care se arăta pe cât de hulpav, pe atât de umed și de primitor. Smucirile bruște ale lui Weber făceau să-i simtă penisul până-n cervix, determinând-o să scoată din nou acele gemete care lui îi plăceau atât de mult și care-l înnebuneau la maxim. Ca prin ceață, reuși să-l audă la un moment dat spunându-i ferm: Haide, iubito, de data asta chiar nu avem mult timp la dispoziție! Urmează-mă! Și, pentru a fi și mai convingător, o apucă cu ambele de mâini de șoldurile-i unduioase și începu să o tragă înspre el și mai cu forță, gemând în același ritm cu ea. După câteva minute bune începură să simtă amândoi apropierea climaxului. Weber era atât de încins, încât nu mai era în stare să-și facă griji pentru țipătul pe care știa că-l va scoate Elina la finele orgasmului. Înainte de final, chiar în timp ce Elina începuse să țipe de plăcere, auziră bătăi disperate în ușă. Îngrozit, Weber îi întoarse capul spre el, acoperindu-i gura cu un sărut, încercând să atenueze sunetele pe care le scoteau amândoi. Bătăile în ușă deveneau din ce în ce mai insistente, din spatele ușii auzindu-se mai multe voci agitate. Weber realiză că trebuie să se facă nevăzut pe dată. Mulțumit că reușiseră să termine, se retrase rapid dintre pulpele fierbinți ale Elinei și din câțiva pași dispăru la fel de iute precum apăruse, glisând la loc corpul de bibliotecă. Dacă i-aș fi dat întâlnire aici n-ar fi ieșit atât de bine!, își spuse exaltat de clipele pe care tocmai le petrecuse și de reușita planului său.
Bătăile în ușă se transformară în bubuieli de-acum, iar o voce de bărbat amenința să spargă ușa. Printr-o sforțare, Elina își aranjă rapid rochia și ținuta, își aruncă puțină apă pe față și merse cu pași nesiguri să descuie ușa. Soțul ei, împreună cu încă doi dintre directori și soțiile acestora o priveau îngrijorați. Pentru a putea face față momentului, dar și pentru ca abia se mai putea ține pe picioare din cauza emoțiilor, căzu ca o cârpă în brațele soțului ei. Acesta îi preluă toată greutatea, sprijinind-o de pieptul său.
– Ce s-a întâmplat?, întrebă el cu adevărat îngrijorat.
– M-am simțit puțin rău, răspunse Elina, aproape fără glas. Puțină amețeală…, mai îngână ea.
Inima îi zvâcnea încă, gata să-i spargă pieptul, respirând încă cu greu. Slavă Domnului că de data asta nu și-a dat cu after-shave, își spuse ea, cu gândul la Weber. Văzând că nu se întâmplase nimic grav, ceilalți se retrăseseră, lăsându-i pe cei doi Kowalski să se adune în liniște.
– Vrei să te duc acasă?, întrebă Kowalski într-un final, cu o mină preocupată.
– Aș sta puțin aici, pe canapea, până îmi mai revin. N-aș vrea să atragem atenția asupra noastră.
– Da, ai dreptate, fu de acord Kowalski, sprijinind-o de braț și după umeri, însoțind-o către canapeaua de pe hol.
Cu fiecare pas pe care-l făcea, Elina simțea cum i se prelinge pe interiorul pulpelor lichidul acela cald și păstos, care o mângâia parcă, amintindu-i de Weber. Se felicită în gând că alesese pentru seara aceea o rochie empire, largă, în mai multe rânduri de mătase, care o ajutau să păstreze ascuns privirii un secret ca acesta.
După ce își mai reveni puțin, îi spuse soțului ei, care o privea în continuare îngrijorat, cu o mină gravă:
– Vreau să te rog ceva…
– Orice, se arătă el îndatoritor.
– Aș vrea să mă conduci acasă, dar…
– Desigur. Dacă te simți în stare să mergi, plecăm chiar acum.
– Doar cu condiția, continuă Elina, să te întorci la recepție.
– Ești sigură?, întrebă el privind-o îngrijorat.
– Da. Cred că toată agitația serii acesteia m-a dat peste cap. Simt doar nevoia să mă întind și să mă odihnesc. Dar asta nu înseamnă ca tu să pierzi ocazia acestei petreceri. Și, de altfel, n-ar da bine în fața lui Weber. Te asigur că ți-ar observa lipsa. Știi cât de mult contează pe tine în ultima vreme.
Elina se străduise să rostească ultimele cuvinte cu convingere, pentru a-l putea determina pe Kowalski doar să o ducă până acasă, iar el să se întoarcă la petrecere. Simțea nevoia să fie singură. Să facă o baie fierbinte, să se bage în pat și să se adune. Sau să se culce și să uite tot. Cel puțin până a doua zi.
Kowalski își conduse soția acasă și înainte de a pleca se asigură că e bine și are la îndemână tot ce trebuie. La întoarcere, în mașină, îl săgetă un gând: Dacă Elina e însărcinată?! Speriat, alungă gândul cu mâna ca pe o muscă nesuferită, încercând să se liniștească singur: Nu, n-ar fi posibil! Nu m-am mai culcat cu ea de atâta vreme…
– citește continuarea aici –
Guest post by Anna Marinescu
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Să ne mai lăsăm și duși de val…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
