– Hai, frumoaso, să-ți ghicesc soarta și norocul, insista țiganca cu ochi albaștri, arătându-mi, ca pe un obiect de mare preț, ghiocul lustruit temeinic cu poalele fustelor ei crețe și înflorate.
Era luna mai, aveam 19 ani și mă duceam să mă înscriu la facultate. Așa se făceau înscrierile la Drept pe atunci, cu mult timp înainte de examenul de admitere, ca să aibă băieții timp să-ți verifice dosarul. Dacă îți descopereau vreo rudă în străinătate sau cu antecedente penale, puteai să-ți iei adio de la facultate, oricât te-ai fi pregătit.
Nu credeam nici atunci, cum nu cred nici acum, în ghicitul sorții în ghioc, cafea sau cărți de joc, nici în horoscop sau în chiromanție. Poate un pic în vise, după ce am avut câteva premonitorii. Și nici bani n-aveam să-i dau, așa că i-am spus pe șleau să mă lase în pace.
Dar ea nu și nu, că se mulțumește cu cât de puțin, numai să o ascult, că are vești bune pentru mine. Și uite-așa a început să debiteze :
– O să te aștepte în gară unu’ cu mustață, necăjit că a murit cineva din familie… La bărbați ții ca nuca în perete, pentru tine contează cinstea și onoarea ta… O să ai o facultate și o să reușești, și tare au să se bucure tata-tău și mamă-ta…
Mi-a plăcut atât de mult prezicerea cu facultatea, că i-am dat niște mărunțiș și am plecat. Oricum, se vedea trenul intrând în gară.
În compartiment, un bărbat și o femeie cam pe la 50 de ani, pe care îi remarcasem și pe peron. Îi văzusem ținându-se de mână și m-am gândit că nu le stă rău, chiar și așa, “bătrâni”, cum erau.
– V-a plăcut, domnișoară, ce v-a ghicit țiganca? m-a întrebat din prima domnul, sub privirea aprobatoare a soției.
– Da, unele lucruri mi-au cam plăcut, atâta doar că nu cred ce-mi spune mie o analfabetă cu ghioc, am spus cu un ușor aer de superioritate, că doar mă considerăm expertă în materialism dialectic. Și le-am povestit, amuzata, prezicerile femeii.
– Ghicitoarele sunt inofensive, a adăugat doamna. Vrăjitoarele, în schimb, sunt periculoase. Sub nicio formă să nu aveți de-a face cu vreuna.
Apoi, întorcându-se către soțul ei:
– Îți mai amintești, dragă, de Petruța?
– Cum să nu? Săraca Petruta! Vreți să știți, domnișoară, povestea Petruței?
“Vrei, calule, ovăz?”, am gândit eu, dar am răspuns politicos, punând înapoi în geantă manualul de filozofie:
– Vă ascult cu plăcere.
– Eram profesori stagiari, eu și soția mea, la o școală dintr-un sat de pe lângă Bacău. Primarul, cel mai avut om din sat, ne invita, uneori la masă, la el acasă, iar noi acceptam bucuroși, că nu prea aveam condiții să gătim în camera închiriată, iar nevasta lui ne punea pe masă cele mai grozave supe de găină, fripturi și poale-n-brâu.
Primarul avea o singură fată, Petruța, care se născuse, săraca, cu o diformitate, o cocoașa care, la vremea aceea, se pare că nu putea fi operată. Fata avea 25 de ani, era tare micuță și plăpândă, și suferea teribil din dragoste. Se îndrăgostise de Stelică, agronomul stagiar, dar el n-avea ochi pentru ea, ci doar pentru învățătoarea Tincuța. Stelică evita să vina la mesele primarului, deși îi ploua în gură când îi povesteam de plăcintele făcute de tanti Leana, nevasta primarului.
Petruța plângea cu sughițuri, nu mânca și le tot spunea părinților că ea fără Stelică nu poate să trăiască.
Așa că într-o zi, tanti Leana, sfătuită de o vecină, s-a dus la o vrăjitoare din alt sat, să-l facă ea pe Stelică să o ceară de nevastă pe Petruța. Vrăjitoarea le-a cerut găini, cocoși, câteva lucruri de-ale lui Stelică și bani, mulți bani, după care s-a pus pe treabă.
În timpul ăsta, neamurile Petruței erau în pelerinaj la Stelică, promițându-i câte în lună și stele, dacă el se însoară cu fata. Mașină, bani și tot ce vrea. Trai pe vătrai.
Și uite că, într-o bună zi, Stelică o cere de nevastă pe Petruța. Fata, în al nouălea cer. Primarul și-a ținut promisiunea, le-a dăruit tinerilor însurăței bani și o mașină nou-nouță.
Tanti Leana, văzându-se cu sacii în căruță, nu s-a mai dus la vrăjitoare, deși mai avea să-i dea vreo 5000 de lei. Și-așa lichidase un cec de 10.000, iar orătăniile din curte i se împuținaseră văzând cu ochii. Nu i-a mai păsat nici când vrăjitoarea i-a transmis prin aceeași vecină că, dacă nu-i trimite banii, îl face pe Stelică să plece de lângă Petruța.
Numai că, după scurt timp de la nuntă, Stelică a început să plece de acasă. Toată lumea știa că e la învățătoarea Tincuța. Petruța plângea cât era ziua de lungă și o învinovățea pe maica-să, că s-a zgârcit și nu i-a plătit datoria vrăjitoarei.
Disperată, tanti Leana s-a dus cu banii la vrăjitoare. Asta nu, că nu mai poate face nimic, poate doar dacă dublează suma. A vândut biată tanti Leana o vacă din curte, să-i dea banii vrăjitoarei, dar Stelica nici că s-a mai întors. A luat mașina, banii de la nuntă, pe Tincuța și duși au fost.
– Prostia se plătește, zic eu, înțeleaptă.
Dar parcă tot îmi pare rău de Petruța și, mai ales, de părinții ei.
– Mai știți ce s-a întâmplat cu ei? întreb eu, cu speranță. Întotdeauna mi-au plăcut finalurile fericite.
Doamna zâmbește și completează povestea soțului ei:
– Norocul Petruței a fost că în locul lui Stelică a venit alt stagiar care a plăcut-o și fără ajutor de la vrăjitoare și s-a instalat rapid în casa lor. Ce rost avea să mai închirieze camere reci și sărăcăcioase prin sat, când îi era atât de bine în casa primarului?
Și, uite așa, am primit happy end-ul așteptat.
M-am despărțit cu oarecare părere de rău de cuplul din tren. Îmi plăcea cum se completau ei reciproc și cum se țineau ei de mână chiar și la vârsta lor. (Doamne, ce bătrâni mi se păreau la 19 ani oamenii de vârsta părinților mei!)
În gară, la București, mă aștepta prietenul meu. Își lăsase barbă, spunea că i-a murit bunica. Coincidența asta m-a făcut să mă gândesc la țiganca cu ochi albaștri și să fiu aproape sigură că voi fi admisă la facultate. Și așa a fost, că doar învățasem pe de rost cărțile de filosofie și economie politică.
Citiţi şi
Femei bolnave – diagnostic greșit și mit într-o lume făcută de bărbați
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
