Nu o să te întreb dacă ești o persoană optimistă sau pesimistă, dacă ești sau nu cârcotaș, dacă-ți place să bârfești, dacă-ți place să te amuzi pe seama oamenilor; nu te voi întreba dacă ești o persoană caldă, bună, altruistă, nici măcar dacă ai făcut vreo faptă bună, în mod cu totul și cu totul necondiționat, în viața ta.
Îți voi spune însă că gândurile bune pe care le împărtășim cu ceilalți se întorc înmiit către noi. Poate nu atunci când ne dorim, dar se întorc.
Ai văzut cum zâmbește un copil dacă-l mângâi pe cap și-i spui cât e de draguț? Ai văzut cum se înveselește un bătrân pe care-l ajuți să traverseze strada? Sau căruia-i cedezi locul în mijlocul de transport? Ai văzut cum înflorește o femeie, dacă-i dăruiești un compliment sau o floare? Ai văzut cum se schimbă starea de spirit a unei persoane care suferă și plânge, dacă-i dedici câteva minute și-i spui câteva lucruri frumoase, de încurajare? Ai văzut cum îți zâmbesc colegii, dacă de dimineață îi saluți vesel și optimist? Ai văzut cât se înduioșează și se bucură părinții când le dai o veste bună sau când le duci o prăjitură? Ați văzut cum se înseninează bolnavii atunci când cineva le acordă atenție și le spune că totul va fi bine? Ați văzut roșeața din obrajii unei femei când îi spuneți că-i stă bine o bluză sau o culoare, că vă place cum și-a făcut părul sau faceți orice mic gest de prietenie?
Gesturile frumoase nu au nevoie de motiv pentru a fi făcute. Gândurile bune nu au nevoie de motiv pentru a fi împărtășite. Cuvintele sincere, duioase, nu au nevoie de motive pentru a fi spuse.
Suntem, de foarte multe ori, egoiști. Ne ferim să fim drăguți și amabili cu ceilalți din dorința de a nu părea vulnerabili și de a nu fi răniți sau luați în ridicol. Oamenii cărora le pasă cu adevărat de ceilalți nu așteaptă ca cei de lângă ei să aibă o cădere pentru a-i ridica. Oamenii buni, deschiși, prietenoși, sociabili sunt mereu așa, nu-și impun să fie altfel în funcție de momentul zilei sau de persoană, nu sunt falși, pentru simplul motiv că nu știu să fie altfel decât sunt. Cum îi poți cere unui om să nu mai zâmbească când zâmbetul lui îți încălzește inima? Cum îi poți cere unui copil să nu mai fie vesel, când el nu cunoaște decât joaca?
Oamenii sunt, fundamental, buni. Dar își ridică singuri bariere, ca să se protejeze. Sau ca să nu pară slabi în fața celorlalți. Urmând să afle mult prea târziu, uneori, ce pierd: momente frumoase, unice, de apropiere, de suflet, de iubire, de înțelegere. Pierdute. De suflete pustiite care nu știu să dăruiască sau nu mai știu să dăruiască și altora din multitudinea de gânduri bune pe care le pot dărui. Și care nu costă absolut nimic, dar care îi îmbogățesc pe cei care le primesc.
Nu faceți economie de gânduri bune. Dăruiți-le așa cum și vouă v-ar plăcea să le primiți. Și poate nu schimbați lumea, dar schimbați, cu siguranță, o stare de spirit. Care pentru omul respectiv contează enorm.
Și, cum frumos spunea Maica Tereza: „Hai să stabilim ceva, și anume că atunci când ne vom întâlni, vom zâmbi de fiecare dată, chiar dacă ne e greu. Să zâmbim unii la alții și să ne facem timp unii pentru alții.”
Pe Corina o găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
