Se apropie ameninţător sărbătorile. Oamenii se adună. Unii vin de departe, alţii pur şi simplu se rup din bucla existenţială şi zăbovesc o vreme la cald, printre cei dragi. Străzile vor clipoci colorat. La fel şi hipermarketurile, alimentarele, aprozarele, chioşcurile, geamurile de la bloc, ferestrele caselor, porţile lor, cuşca lui Grivei sau Lord cum îi cheamă în 2016. Totul va fi ornat, sclipicios. Copiii altora vor lăbărţa printre dinţi nişte colinde. Aceleaşi pe care le cântam cu frate-miu prin ’87. Dacă scăpam vreo notă, mă mustra tot drumul până la următoarea casă unde încercam să mă adun cu firea. Începeam în forţă şi cu pieptul bombat. Râdea de mine. Dar nu atunci. După. Mă lăsa mai mai întâi să termin. Pe drumul până la următoarea casă râdea, făcea fularul elice deasupra capului şi din cand în când mi-l scăpa şi mie pe cocoaşă: tuuu, soprană mică… Nu durea, geaca era groasă. Chiar să nu fi fost, tot n-ar fi durut, dar îmi plăcea să ripostez. Să-i dau şi eu una că mama ne-a învăţat să împărţim totul frăţeşte.
În 87 străzile nu sclipeau, nici aprozarele, nici alimentarele, nici Grivei. Era beznă şi tăcere. Auzeam doar scârţâitul zăpezii sub bocanci şi hârşâitul pantalonilor de fâş. Şi pe frati-miu: Hai, Carmen, hai, mişcă odată!! Nu prea puteam. Aveam picioare scurte de 6 ani, el le avea lungi de 10. Mă simţeam o focă cosmonaut. Hainele erau vidate pe mine şi cum mă trăgea de mână mai zburam paşii, pedalând aerul. Eram udă şi scoteam aburi pe nas. Mă enerva straşnic căciula de lână roşie vărgată cu dungi albe pe care mi-o lega mama strâns sub bărbie. Mi se făceau şireturile alea zăbală şi arătam fix ca un mânz cu moţ alb. Mereu alb şi mare. Când ajungeam la următorul bloc, număram ferestrele cu instalaţie de pom. La unii era stinsă. Ca să nu ne primească. Sigur. De aia nici nu le băteam la uşă. Calculam ce apartament e şi treceam razant pe lângă uşile alea. Odată cred că greşisem matematica. S-a deschis o uşă, dar nu vedeam cine. Era negru pâclă. Am auzit doar un „aşteptaţi, copii”. Tremurat, de bătrân. Am început să colindăm, dar mai mult de frică. Tura aia am scăpat multe note. Pe unele le-am zbierat, frati-miu mă acoperea gros. Asta până a apărut în tocul uşii o babă care-şi lumina de jos în sus, cu un cilindru afumat, cămaşa albă de noapte şi cele trei fire de păr scărmănate în direcţii cardinale. Atunci nu s-a auzit decât glasul lui, subţiat. După secunde ne-am revenit, am grăbit păstorii, s-au sfătuit ei doar cu raza soarelui, pe floarea soarelui o lăsasem, nici nu mai ştiu dacă-l născusem pe Iisus în noaptea aia, clar ştiu că am mătrăşit în sincron colinda. Baba ne-a întins nişte mâini ceroase pline cu mere şi vreo două nuci. Ne-a mulţumit că i-am bătut la uşă. Mi se părea că plânge, dar n-am reuşit să văd că a stins repede opaiţul. Până acasă am mâncat merele. Ni se făcuse foame. Am fi mâncat şi nucile, dacă nu le-am fi îngropat în zăpadă în încercarea zadarnică de a le sparge. Eu chiar credeam că le voi sparge cu dinţii mei din faţă, dar l-am crăpat şi pe dreptul. Până la 18 ani am zâmbit zdrenţuit.
Acum am un zâmbet plombat. Încă pot să am tot ce îmi doresc cu ochii închişi. În fiecare dimineaţă îmi pun o ordine firească în sânge şi încep să mă iau cu supravieţuirea. Şi frati-miu mă ajută, chiar dacă nu mă mai trage de mână, chiar dacă nu-l mai văd. Sunt zile în care mi-e greu. Tare. Ca acum. Se apropie sărbătorile. Ameninţător. Am picioare lungi de 35 şi îmi zic singură: Hai, Carmen, hai, mişcă odată! E frig afară, fără zăpadă e gri, dar pâlpâie luminiţe colorate de peste tot. Închid ochii, aud pantalonii de fâş, scârţâitul zăpezii şi pe tine colindând. Hipnotic. Hai de le-om împărţi pe toate cum ne-a învăţat mama.
Și tu poți scrie pe Catchy! ?
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Vin Sărbătorile, vin! Dar dacă ai cardul de tichete cadou Edenred, nu te doare capul
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
