Și politicienii iubesc. Ori nu le dați voie? Stați cu ochii pe ei și bârfiți de dimineața până seara! Habar nu aveți câte riscuri implică să ai o puiculiță de amantă! Știți doar să alegeți în ziua de vot! Vi se pare că asta vă dă dreptul să smulgeți inima omului, să o sfâșiați în mii de bucăți! Ce societate jalnică și neîndurătoare! Asumați-vă și voi viața expusă pe tarabă! Hm, așa își spunea, cu mâhnire, personajul nostru.
Domnul P. a fost cândva politician. Dar credeţi cumva că morbul politicii îţi iese uşor din sânge, credeţi cumva că te poţi opri vreodată din dorinţa de a răsturna lumea şi de a muta soarele de pe cer? Odinioară, P. îşi deschisese o afacere imobiliară care îi mergea scârţa-scârţa, dar care îi asigura bănuţul pentru covrigul de dimineaţa şi pentru cartofii uscaţi de la prânz (îngurgitaţi, ce-i drept, la restaurantul cu mese şchioape de pe colţ). Seara, he, he,he, prietenul nostru îşi permitea câte o amantă focoasă, cu care discuta despre iminenta căsătorie, bazată pe dragoste, încredere şi cămăşi albe, apretate.
Domnul P. era un om subţire, îmbrăcat mereu la patru ace, căci aşa trebuie să fie un politician, da, da, politica, spunea el, nu poate fi privată de mirosul de parfum, de servieta diplomat şi de pumnul dat în masă în momentele cruciale. Vedeţi, dumneavoastră, dragii mei, P. ştia ce vrea de la viaţă şi, în momentele de întâlnire cu metafizica personală (chiar așa!), omul nostru pierdea ceasuri la rând în cafeneaua din blocul turn, privind de sus, de sus, oraşul aflat la degetul lui mic. Era, mă înţelegeţi, consilier orăşenesc şi, în mintea lui, fiecare fir de praf care zbura împotriva vântului trebuia distrus, trebuia creată o nouă ordine în comunitate, străzile aveau nevoie de alte denumiri, linia ferată nu, nu-şi mai avea rostul. (Chiar şi luna, luna asta ar trebui poziţionată altfel, – îşi spunea el) Ei, ei, să fii parlamentar nu-i mare lucru – îşi zicea – căci în Parlament poţi dormi sau răsfoi ziarele, dar un consilier de rangul lui este supus oprobriului. Cu alegătorii… nu te poţi pune, mai ales când dai piept cu ei zi de zi şi când responsabilitatea e gata, gata să-ţi frângă coloana vertebrală.
De când se ştia pe lume, P. era un romantic, aşa că între o vânzare de apartament şi o întrunire politică, mai găsea vreme pentru însăilarea unor versuri, pe care nenorocitele de ziare ar fi trebuit să i le publice pe prima pagină, dar nu şi nu, pentru că, ştia el, fiţuicile astea au în spate o adevărată mafie. Când cineva vrea sa te lucreze, te lucrează oricum, călcând cu cizmele talentul tău inconfundabil… şi asta numai şi numai pentru că eşti politician. Ei, nişte scârbe şi ziariştii ăştia, repeta, cu conştiinţa că nu poţi să fii profet în satul tău, dar când ai valoare, (şi lui îi spuseseră atâţia că are, ce naiba!) istoria te recuperează!
Cât să fi trecut de la schimbarea guvernului? Un an ? Zece ani? Of, of, oamenii ăştia nu ştiu niciodată cine le vrea binele şi se lasă manipulaţi. Iacătă pe cine au pus în fruntea ţării! Iar P. s-a ales cu praful de pe tobă… Cine va mai lua decizii îndelung ronţăite? Cine va mai decide soarta omenirii?Cine? Cine?
Într-o zi, oraşul şi-a îmbrăcat mantaua de iarnă, rafalele de zăpadă au pornit într-un dans periculos, trecătorii prinşi de braţul gerului păreau că valsează într-o croazieră fără întoarcere. Bucăţi mari de gheaţă se prăbuşeau de pe acoperişuri şi, oricât de hain ai fi fost, niciun câine nu ai fi putut să trimiţi la plimbare. Măturătorii străzilor, îmbrăcaţi ca la poluri, hârşti, hârşti, se luptau cu troienele. Aveau şi ei o soartă de plâns, dar cineva trebuia să scape locuitorii de troiene şi făceau asta pentru nişte bănuţi, ce-i drept, puţini şi mişcările lor aveau o povară venită din străfunduri, agăţată de gândul la o ciorbă fierbinte sau la un păhăruţ de rachiu. Cine n-ar fi băut un rachiu pe o aşa vreme? Nebun să fii să refuzi, chiar dacă abia s-au ivit zorile! Amestecat printre măturători, cu faţa vineţie şi mâinile roşii din pricina gerului, P. învârtea o lopată imensă, făcând şanţuri în troienele duşmănoase, cărora nici prin cap nu le trecea că au de-a face cu un fost politician. Troienele nu gândesc. Sunt ca şi alegătorii, dau buzna acolo unde nu trebuie.
Aşa s-a încheiat o carieră de politician, acesta a fost locul de muncă oferit, atât a putut face administraţia pentru cel care va rămâne în istoria locală, nescrisă deocamdată, dar asta nu contează…
(fragment din cartea în lucru „Inocența în stare de sclavie” )
Pe Mălina o găsiți și aici.
Citiţi şi
Nu e deloc roz să fii soție înșelată…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
