Din start: cât timp Guvernul Cioloș nu renunță la Tobă de la Interne, orice urmă de încredere în acesta trebuie, din decență, avortată.
De ce? Avem următoarea ipoteză: Tobă și-a plagiat – și el – doctoratul (detalii aici). În acest caz, dl. Tobă este un hoț. Așadar, avem un hoț șef peste Interne. Internele se ocupă îndeobște cu combaterea hoților. Cum poate domnul Cioloș, tehnocratul nostru suav, care pozează fără cravată în înger salvator al națiunii noastre blege, să stea la masă cu un hoț? Cum poate un hoț să conducă Ministerul care se ocupă cu eradicarea hoților înșiși? Facem reformă sau caterincă?
Apoi, aștept cu interes prima mărturisire a unui sclav scriitor de doctorate: da, domnule, eu am furat în numele angajatorului la costum. O aștept degeaba – nu va veni.
Și dacă dl. Tobă nu și-a plagiat teza de doctorat, și comisii (aici, dați-mi voie la un hohot binefăcător de râs amar) abilitate vor decide asta, domnia sa tot ar trebui să plece de urgență din Guvernul României. S-ar putea întoarce după ce își va fi dovedit nevinovăția și, eventual, va aprofunda puțin folosirea academică a nărăvașului „apud”.
După cum vedem, doctoratita aceasta funcționează ca o boală venerică. O iau acești domni, plouați cu stele pe umeri, unii de la alții, o dau și bietelor secretare însetate de atâta cunoaștere, e o epidemie, e prăpăd! Sindromul Elena Ceaușescu, în toată splendoarea rușinii sale.
Politica o fi ea arta compromisurilor, dar nu vi se pare puțin cam mare acest compromis, totuși? Apoi, Guvernul Cioloș nu a fost cerut de stradă. Nu am strigat niciunul dintre noi: Cioloș, premier! Am ieșit și eu să îmi strig furia, după #colectiv, și n-am auzit numele mesianic. Desigur, poate n-am stat în anturajul adecvat.
Văd, pe de altă parte, cum tot felul de exaltați recrutați din poporul virtual și-au găsit, cu această ocazie, job-uri la stat, fotolii moi în care să-și odihnească expertiza, ei se încântă, iată, de ocazia să-și dea check-in din interiorul Guvernului. Bun-venit, generație viitoare! Ești minunată și tu, te invidiez pentru rapiditatea cu care arzi toate etapele unei creșteri normale.
Haideți, totuși, de dragul adevărului să consemnăm că ne aflăm în fața unui hei-rup de speriat în selecția cadrelor pentru înalta adminsitrație direct din stradă. E atât de teribil, încât te aștepți – din clipă în clipă – să te ridice o mașină neagră plină de tehnocrați și să te numească, dacă nu secretar de stat, măcar un consilier sau un consilier al unui consilier al unui consilier.
Tehnocrația! Ce cuvânt frumos, magic aproape. Mă simt înălțat rostindu-l, simt deja cum mi se umplu buzunarele, aud duduitul economiei, parcă îmi vine, sărac cum sunt, să muncesc chiar și pe doi lei, să nu supăr ministresa de resort.
Totuși, îndrăznesc, în contra valului: nu ar fi mai bine să rămânem în logica democrațiilor funcționale? Nu ar fi mai bine să avem și noi politicieni care să își reprezinte cetățenii? Nu ar fi mai util ca partidele, deparazitate integral de borfași (chiar și cu riscul să rămână fără prea mulți membri), să-și asume guvernările, eșecul și succesul lor? Nu ar fi minunat să avem cetățeni care să nu mai fie analfabeți politic? Desigur, pentru așa ceva, cea mai scurtă metodă rămâne totuși emigrarea. Altfel, mai durează câteva decenii. Asta în condițiile – puțin probabile – în care s-ar investi în Educație, nu în fosta Securitate.
Soluția, dragi cititori, nu este, deci, acest guvern de avarie, ci o intrare masivă, fără precedent, a oamenilor competenți în jocul politic. Politica nu e o troacă! Politica rămâne singura soluție pe termen scurt, mediu și chiar lung ca să ieșim, mă iertați, din căcat. Desigur, așa ceva nu se poate fără trezirea unei societăți care de prea mult timp împarte lumea în noi și ei, într-un război infinit, stupid, care face milioane de victime.
Ce să fac, deci, cu un guvern de tehnocrați care mărește bugetul Serviciilor ca și cum ar face sluj la stăpân? Acestea sunt prioritățile României, în condițiile extreme de sărăcie în care trăiesc procente masive din populația acestei țări? Suntem, ca societate, bolnavi și proști, folosim și cel mai puțin săpun, și cea mai puțină carte. Și suntem săraci tocmai pentru că suntem, ca societate, bolnavi și proști. De ce ascundem această realitate? Cum ne putem vindeca dacă ne prefacem că suntem, ca societate, sănătoși și deștepți? Ce facem cu toate resursele umane care se risipesc, mai ales în mediul rural? Ce facem cu toate celelalte resurse, care se fură zilnic pe întreg cuprinsul țării?
Asta e soluția? Cât mai mult serviciilor secrete ale patriei! Păi, nu există jaf în țara asta în care să nu fi fost implicat cel puțin un mândru descendent al fostei Securități. Desigur, contextul geopolitic e complicat, dar când nu a fost așa? Nu mai bine investești într-o societate care să fie zdravănă la cap și la trup, perfect autonomă?
Ați văzut parada de 1 Decembrie? Ar fi trebuit să o priviți cu mare atenție. E exact ca o oglindă a ceea ce contează pentru autorități. Aceasta – țara tehnicii militare la mâna a doua, dar plină de generali precum în Coreea de Nord – este țara în care vreți să trăiți în continuare? Atunci, să nu vă mirați că intrați în spitalele ei direct ca în morgă, atunci să nu vă mirați că atunci când vă duceți copiii la școală îi duceți înapoi în secolul XIX. Atunci, să tăcem și să aplaudăm, ca focile, salvatorii care mai sunt azvârliți, când și când, poporului, salvatorii ambalați atractiv, conform mileniului curent, în care se crede în imagine, nu în fapte.
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
România eternă și deloc fascinantă. Cum se încheie războiul proștilor cu lumea
Prostia omenească și prostia românească
De ce și-ar face cineva implant de păr – convingeri, pe bune!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
