Suntem cele mai bune prietene? Suntem! Pentru eternitate? Pentru! Ne tăiem venele să ne facem surori de sânge? Eh, nici chiar așa! Lasă că ne credem pe cuvânt, că arătăm mai bine cu pielea nebrăzdată.
Uite care e treaba, îi mărturisesc eu prietenei mele de suflet într-o zi. Eu nu-mi iubesc soțul și am pe altcineva pe care simt că și mor dacă nu-l aud, respir, simt. Iar el se perpelește tot de atâta dragoste, că mai avem puțin și facem implozie la unison.
Fluturii au trecut pe loc din stomacul meu în al ei și brusc i-a încolțit și ei pofta neortodoxă de un alt iubit pe lângă soț. Că parcă prea radiam, deci era clar că era un lucru bun. Și soțul ei oricum n-o mai aprecia, era cam misogin, nu știa s-o asculte când ea încerca să dezbată subiectul problemelor din cuplu… ce mai! Se umpluse de defecte ca de urticarie. Unde mai pui că nu se lega niciun copil după câțiva ani de încercări, așa că un al treilea suflu era binevenit în această căsnicie monotonă. În scurt timp a apărut și ispita, iar prietena mea s-a lăsat dusă de val. Doar că ispita nu se dădea prea tare în vânt după ea și ba avea chef, ba n-avea, ceea ce făcea ca amantlâcul să fie frustrant și incomplet. Calc strâmb, dar pentru ce, dacă nu simțim că și murim unul fără altul?!
După o vreme de zbateri sufletești care m-au măcinat mai fin decât cafeaua râșnită pentru espresso, am luat hotărârea că mai bine mă rup de toți ca să încep curat, de la zero. Și de soț, și de amant. Vă pup, mi-a părut bine de cunoștință!
Ești lângă mine?, o întreb pe sora mea de suflet. Sunt!, vine răspunsul prompt. Dar dau pe la prânz o fugă, pentru că diseară ieșim cu fostul tău soț și cu noua lui prietenă. Știi, soții noștri sunt prieteni. Păi parcă și noi eram… dar prietenii se împart la divorț, așa că iaca ies eu în câștig fără voi, că nu poți sta cu fundul în două luntrii. Vă pup, mi-a părut bine de cunoștință!
Într-un scandal monstru în care ținta principală eram eu, dar în urma căruia au picat și alte muște colaterale, soțul ei a aflat de aventura jumătății lui. M-a sunat să-i confirm, dar n-am fost capabilă de o asemenea trădare. Ea nu a recunoscut nici picurată cu ceară că a văzut alt mădular în acțiune, iar el probabil se minte până în ziua de azi că e cum susține ea. Deși sunt convinsă că știe că a avut exces de calciu și i-au crescut cornițe. Ca în vorba aceea „știe tot satul ce nu știe bărbatul”.
Și de unde nu puteau să facă aflăm că nu mai puteau să se desfacă, pentru că ea a devenit brusc fertilă și capabilă să procreeze. Și l-a revăzut pe el perfect și cu un singur defect: îi lipsea calul alb!
Și au trăit fericiți până în zilele noastre, iar eu și mai fericită fără ei.
Guest post by A.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Ziua în care am divorțat de mama
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
