Înainte de a începe lectura poveștii trebuie să lăsați deoparte orice prejudecată și infatuare de corectitudine politică. Puneți-le pe cuier, aranjați-le frumos pe spătarul scaunului sau aruncați-le pe capota mașinii, dacă bodyguard-ul e mai interesat să vă salveze viața decât să vă scuture mătreața de pe umeri.
Bunica mea era de părere că trebuie să ai un nume dintr-o bucată sau care să poată fi redus la o alintătură dintr-o bucată. Dacă te chema, de exemplu, Mobutu Sese Seko Kuku Ngbendu wa za Banga puteai să sari în fântână, dar până chema frate-tău ajutoare, specificând pentru cine, erai deja înecat și nici vorbă să mai dai vreun autograf. Povestea care urmează e despre un pitic. Lipsita de simț artistic politică occidentală îmi cere să spun om mic de statură. Imaginația românească poate juca feste. Pentru a nu îngreuna narațiunea cu expresii care nu servesc umanitatea din noi, îmi voi descrie colegul de scenă ca fiind pitic pentru că mult mai importante, pe lumea asta, sunt respectul și buna înțelegere.
S-a întâmplat pe vremea când dintre schimbări și-au făcut mai întâi apariția cele mai nerușinate. Lucram pentru o firmă de consultanță. Biroul era amplasat central, între o casă de amanet și una de cultură. După decembrie 1989, un birou putea fi ce voia el: agenție imobiliară, agenție pentru locuri de muncă, agenție de detectivi particulari, firmă de secretariat etc. Ca în filmele noir, nu era nevoie decât de un birou, o mașină de scris, un aparat de radio, un ghiveci cu mușcate, o scrumieră, un borcan plin cu pixuri și o secretară fâșneață. Biroul nostru, consultând financiar, își câștigase dreptul la o anticameră aerisită, pereți decorați cu rafturi pline de cărți și un ghiveci enorm, de ceramică, care ținea un ficus de picioare, ca să nu-și ia zborul. Secretara zâmbea ca pentru aparatul de fotografiat, iar tânărul care asigura service-ul imprimantei și-ar fi dorit s-o ia de nevastă.
În acea zi ne pregăteam deja să plecăm acasă, folosind ultimul sfert de oră pentru dereticat și amabilități de bună seara. A întredeschis ușa de parcă căuta ceva de furat, iar când a dat cu ochii de noi a zâmbit de parcă se auzise strigat. Era scund de înălțime, un pitic. Foarte elegant și sigur pe timbrul vocal. S-a recomandat a fi instructor de dans. Își deschisese o școală pe trei categorii de vârste, care promitea să fie un succes, dar pe moment avea nevoie de ghidaj în oarece probleme financiare. Elena, secretara, i-a promis o programare pentru dimineața următoare. A declinat de parcă l-ar fi durut, nu prea avea timp liber pentru că pregătea un turneu prin câteva țări europene. I-am mulțumit Elenei și am acceptat să mai întârzii jumătate de oră pentru a vedea despre ce era vorba. Situația nu era foarte complicată, dar nu aș fi băgat mâna în foc că era întâmplătoare. Tangențial, i-am recomandat și o casă de avocatură, după ce am avut ocazia să studiez parte din documentele pe care mi le prezentase. Cărase după el o servietă diplomat din acelea duble, în care nu mă îndoiesc că ar fi încăput, dacă s-ar fi apucat de iluzionism.
Cei mai mulți dintre clienții mulțumiți trimiteau prin curier sau aduceau personal buchete de flori și cutii scumpe de bomboane de ciocolată. Domnul Eschivescu m-a invitat la o cafea. Părinții mei aduseseră pe lume o baschetbalistă. Nu cred să fi existat pereche, chiar și în lumea afacerilor, mai nelalocul ei. În același timp, dacă era să evaluez situația la rece, nu cred să-i fi fost acceptate prea multe invitații la cafea. Avea să îmbătrânească cu un aer trist. Făcusem deja o faptă bună, încă jumătate nu avea să supere pe nimeni!
Domnul Eschivescu s-a dovedit a fi un partener interesant de discuții, nu exagerase cu școala, dar își făcuse timp să citească. Mă felicitam în gând pentru că acceptasem invitația, cafeneaua aleasă fiind o altă dovadă de bun gust și rafinament cultural. Încă nu reușisem să mă desprind de ispititoarele păienjenișuri de jazz, când, brusc, m-a invitat la o partidă de biliard, pe undeva pe la marginea orașului. Hotelul la care făcuse referire avea într-adevăr o sală modernă de jocuri, personal discret și o reputație argumentată jurnalistic de mafaldă de jocuri amoroase cu paravan. Toți amanții de carieră sau de ocazie ai orașului semnaseră în cartea de onoare ferchezuită a stabilimentului. Am refuzat invitația domnului Eschivescu și nu s-a arătat deranjat. Mi-a propus să mă conducă acasă. I-am dat de înțeles că rolul meu în viața dumnealui profesională se încheiase și că nici măcar mulțumirile nu mai puteau întârzia. S-a scuzat rușinat, blamând neconvingător imaginația și circumspecția feminină. Înainte de a părăsi triumfătoare scena, mi-a mărturisit, ofticat, că erau șapte frați la părinți și niciunul nu avusese noroc de-o vorbă bună sau de o fată cumsecade. Schimbul de replici fusese atât de pitoresc că pentru o clipă am avut impresia că fusese scris de Goldoni.
În drum spre casă m-am furișat pe sub geamurile pregătite de noapte bună ale blocurilor, printre boscheți dați în floare, extenuându-mi ochiul de submarin și spaima de a nu fi urmărită. Un băiețel de vrei cinci, care se ușura, mi-a strigat indignat “Ocupat!”, de teamă să nu-mi ud pantofii. Nu reușisem să scap de povestea celor șapte pitici care renunțaseră la minerit pentru a se apuca de dans și de evaziune fiscală. Mai lipsea să dau nas în nas cu o vrăjitoare care culegea mere sau să mi se arate, de peste cine știe ce pervaz, o oglindă acoperită cu mileu și pește de sticlă! Am ajuns cu bine acasă, deși, la etajul patru, iar furase cineva becul de pe casa scării.
După o săptămână, odată cu cafeaua, Elena mi-a lăsat pe birou ziarul local, în care încercuise cu carioca roșie două titluri:
“Șapte frați mici de statură s-au căsătorit cu clanul Matrioșka.”
“Albumul celor de la R.A.C.L.A. a fost lansat fără participarea extraordinară a lui Michael Jackson, care se grăbise să plece pe urmele fostului socru, regele Elvis, plagiindu-i ultima suflare.”
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Cu ironie, fără filtre – Triangle of Sadness
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
