GreenTech Film Festival, ediția a III a

9 November 2019

  • În perioada 11-17 noiembrie se desfăşoară la Bucureşti şi pe 22 noiembrie la Cluj-Napoca, cea de-a treia ediţie a GreenTech Film Festival – platformă de educaţie care promovează stilul de viaţă sustenabil, grija faţă de mediu şi tehnologiile verzi existente, prin filme documentare, dezbateri, ateliere şi expoziţii;  

  • Ediţia din acest an se desfăşoară cu sprijinul ambasadelor ţărilor nordice – Suedia, Norvegia şi Finlanda – lideri europeni în materie de inovație, implementarea de politici privind sustenabilitatea, susținerea și finanțarea programelor care promovează tehnologiile inovatoare pentru combaterea schimbărilor climatice;
  • În premieră pentru România vor fi prezentate două filme documentare produse de Patagonia, unul dintre cele mai respectate branduri din lume pentru faptul că prin acţiunile sale reuşeşte să sensibilizeze publicul cu privire la problemele de mediu şi schimbările climatice;
  • Programul include activităţi pentru copii şi tineri: animaţii, ateliere privind siguranţa pe internet, reciclare creativă, robotică – unde cei prezenţi vor face cunoştinţă cu Alpha – roboţelul umanoid, cu Oh-Bot – robotul care vorbeşte, şi vor învăţa cum se programează cel mai mic robot programabil din lume;
  • Locaţiile unde se desfăşoară festivalul: ParkLake Shopping Center, ARCUB, Seneca Anticafe din Bucureşti şi Cinema Dacia, Cluj-Napoca;
  • Grafica prezentată în vizualul acestei ediţii aparţine lui Dan Perjovschi, cunoscut desenator, ilustrator şi scriitor;
  • Accesul la toate evenimentele este liber şi se face în baza unei rezervări la contact@greentechfilmfestival.ro;

GreenTech Film Festival – platforma de educaţie care promovează stilul de viaţă sustenabil, grija faţă de mediu şi tehnologiile verzi existente, prin filme documentare, dezbateri, ateliere şi expoziţii revine în luna noiembrie 2019 cu o nouă ediţie dedicată publicului din Bucureşti şi Cluj-Napoca. Evenimentele incluse în programul celei de-a treia ediţii de la Bucureşti se desfăşoară în perioada 11-17 noiembrie, în locaţiile ParkLake Shopping Center (zona Main Square şi Cinema), ARCUB (Sala Mare) şi Seneca Anticafe. Acestea vor fi urmate de o ediţie specială organizată în Cluj-Napoca, la Cinema Dacia, în ziua de vineri, 22 noiembrie.

Cu ocazia celei de-a treia ediţii, ţările nordice precum Suedia, Norvegia şi Finlanda, vor aduce în faţa publicului din România exemple de bune practici din experienţa de lideri europeni în materie de inovație, implementarea de politici privind sustenabilitatea, susținerea și finanțarea programelor care promovează tehnologiile inovatoare pentru combaterea schimbărilor climatice, transpuse de organizatorii festivalului în proiecţii de film şi dezbateri cu invitaţi speciali.

Tema sustenabilităţii va fi abordată în cadrul conferinţei „Strategic Sustainable Development”, eveniment care îl are ca invitat principal pe Profesorul Karl-Henrik Robèrt, MD, PhD – o figură importantă în mișcarea de sustenabilitate la nivel mondial, unul dintre pionierii acestei mișcări. Întrucât a încetat să mai călătorească, acesta va avea o intervenţie

LIVE prin Skype sub forma unei prezentări urmată de un Q&A, pe tema „Dezvoltarea Durabilă Strategică. Știința modernă ne-a oferit în sfârșit piesa care lipsește. Cum pui totul în acțiune?”. Evenimentul va fi completat de speakeri români care vor aborda tema sustenabilităţii din perspectiva de business şi ONG – Daniela Chifan – Director, Innovation Norway România, Mircea Ilie – Sustainability Leader, IKEA, Anastasia Staicu – Director, Editura Seneca, Roxana Puia – Director Marketing, Asociaţia Environ, Elena Gaşpar-Ion – Preşedinte, SNRB şi Nicoleta Talpeş – Fondator GreenTech Film Festival. Evenimentul va avea loc marţi, 12 noiembrie, ora 18.00, la Seneca Anticafe, cu acces gratuit în baza unei rezervări.

Din programul proiecţiilor de film fac parte două documentare prezentate în premieră pentru România, produse de Patagonia, unul dintre cele mai respectate branduri din lume pentru faptul că prin acţiunile sale reuşeşte să sensibilizeze publicul cu privire la problemele de mediu şi schimbările climatice:

„Blue Heart” documentează lupta pentru protejarea ultimelor râuri sălbatice ale Europei şi atrage atenţia asupra unui potenţial dezastru de mediu în Europa. Filmul este proiectat în întreaga lume ca o piesă centrală a campaniei Salvaţi Inima Albastră a Europei. Premiera în România va avea loc miercuri, 13 noiembrie, Cinema City, ParkLake Shopping Center, ora 19.30, şi va fi urmată de un Q & A.

„Artifishal”, produs de fondatorul companiei Patagonia, Yvon Chouinard, şi regizat de Josh “Bones” Murphy, urmăreşte impactul crescătoriilor şi al fermelor piscicole asupra rezervelor de somon sălbatic din întreaga lume. Filmul ne duce în crescătoriile din California, Washington, Oregon şi Idaho, unde asistăm la condiţiile fermelor piscicole din fabrică, precum şi somonul inferior genetic şi accesibil tuturor, pe care îl cresc excesiv. Documentarul va putea fi urmărit în premieră vineri, 15 noiembrie, la Cinema City, ParkLake Shopping Center şi sâmbătă, 16 noiembrie, la ARCUB (Sala Mare).

Programul proiecţiilor de film include şi documentarele „The Rise of Vertical Farming”, un film care ne oferă un tur captivant în cadrul unui sistem modern de agricultură urbană, care pare a fi pe punctul de a intra în mainstream, „In-Vitro Meat”, un documentar ce expune producţia de carne cultivată, produsă în laborator prin izolarea celulelor, folosirea AI și a roboților, dar şi beneficiile care pot fi obţinute în urma acceptării acesteia la scară largă, ca alternativă la producția industrială clasica, extrem de poluantă,  „The Breakthrough in Renewable Energy”,  un  film despre energia regenerabilă, care devine mai ieftină decât cea a combustibililor fosili, dar şi filmele „The Wave”, selectat la festivaluri importante precum Toronto IFF 2015, şi „Chaising Ice”, câştigător a peste 30 de premii la festivalurile internaţionale de film din întreaga lume. Totodată, în locaţia ARCUB din centrul capitalei, GreenTech Film Festival va include pentru prima dată în program un film experimental de ficţiune – „Realms”,  un scurtmetraj despre epoci geologice, regate ale vieţii şi extincţii în masă, realizat în Finlanda. Copiii şi părinţii sunt aşpteptaţi la animaţia norvegiană „In the Forest of Huckybucky”,  iar seria de filme din programul acestei ediţii va fi închisă de filmul „Demain”, produs și regizat de Cyril Dion alături de Mélanie Laurent, recompensat cu Premiul César pentru cel mai bun film documentar în anul 2016.

Pe parcursul celor şapte zile de festival din Bucureşti, publicul va avea parte de o experienţă vizuală şi de învăţare inedită, o expoziţie dedicată deşeurilor de electrice şi electronice, numită ZOO DEEE – Grădina Deșeurilor De Echipamente Electrice Și Electronice, prezentată de Asociaţia Environ. În plus, pentru a afla mai multe despre risipa de hrană, cumpărături inteligente, porţionare corectă a alimentelor şi depozitare, publicul din Bucureşti va putea interacţiona cu o expoziţia „Din Dragoste pentru Mâncare”, prezentată de FoodWaste România. Ambele expoziţii vor putea fi văzute în ParkLake Shopping Center.

Programul festivalului include şi activităţi pentru copii şi tineri: un joc interactiv „Climate Change Monopoly”, deschis în fiecare zi a festivalului, între orele 16.00-20.00, ateliere de reciclare creativă în zilele de miercuri, sâmbătă şi duminică, un atelier de robotica  în cadrul căruia cei prezenţi vor face cunoştinţă cu Alpha – roboţelul umanoid şi Oh-Bot – robotul care vorbeşte, şi vor învăţa cum se programează cel mai mic robot programabil din lume. Totodată, tinerii vor putea învăţa despre siguranţa pe internet în cadrul unui atelier prezentat de Ora de Net, dar şi despre noţiuni importante de educaţie ecologică.

Evenimentele din Bucureşti vor fi urmate de o ediţie specială organizată în Cluj-Napoca cu sprijinul Primăriei Cluj-Napoca şi al Centrului de Cultură Urbană – Cinema Dacia. Cu această ocazie, clujenii vor putea admira expoziţia „Din Dragoste pentru Mâncare”, prezentată de Food Waste România, vor urmări proiecţia filmelor „Blue Heart” şi „The Rise of Vertial Farming”, iar elevii sunt invitaţi să participe la atelierul „Edutecha” prezentat de Fundaţia Comunitară Cluj.

Programul complet al evenimentelor este disponibil pe site-ul www.greentechfilmfestival. Accesul la toate evenimentele incluse sub umbrela festivalului este gratuit şi se face în baza unei rezervări la contact@greentechfilmfestival.ro.

Grafica prezentată în vizualul acestei ediţii aparţine lui Dan Perjovschi, cunoscut desenator, ilustrator şi scriitor.

Declaraţii de presă:

  • „De prea multă vreme asistăm neputincioşi în faţa dezastrelor naturale, incendiilor de vegetaţie, topirea gheţarilor, inundaţiilor şi alunecărilor de teren soldate cu efecte economice majore şi chiar cu pierderea de vieţi omeneşti….acestea sunt doar câteva dintre efectele chimbărilor climatice. Anul acesta, mai mult decât oricând, am văzut şi reacţia oamenilor, protestele tinerei generaţii ieşită în stradă pentru a cere autorităţilor să aplice măsuri concrete şi rapide, în întreaga lume. Pe scurt, fiecare dintre noi se întreabă: „Eu ce pot face?”. GreenTech Film Festival prezintă soluţiile sustenabile existente în prezent pe care fiecare dintre noi le poate adopta în stilul de viaţă, solutii aplicabile în sistemul de educaţie, în afaceri și politicile publice. Schimbul de bune practici cu societăţi avansate, cum sunt ţările nordice, ne va ajuta să aflăm în mod concret cum pot fi schimbate lucrurile şi în România.” – a declarat Nicoleta Talpeş, fondator şi organizator GreenTech Film Festival.

 

  • „Suntem bucuroși că există și putem susține inițiative verzi precum GreenTech Film Festival, promovând împreună grija față de mediu și viața sustenabilă. Asociația Environ și Asociația SNRB se alătură acestui concept interactiv cu intenția de a prezenta reciclarea echipamentelor electrice vechi și a bateriilor uzate într-o manieră experiențială și educativă – prin jocuri, expoziții și ateliere.” – a declarat Roxana Puia, Director Marketing Environ și SNRB

 

  • „De zece ani, programulEuropean EveryCanCounts  promovează în România reciclarea dozelor şi vorbeşte despre sustenabilitate în toate formele pe care reciclarea le poate avea. Folosirea celor mai noi şi inovative tehnologii, începând de la producţia dozelor până la reciclarea lor în cele mai sigure condiţii pentru mediu, sprijinirea organizațiilor și angajaților să înțeleagă implicațiile strategice ale sustenabilității, folosind abordări inovatoare și creative au fost câteva dintre principalele noastre obiective. Ne bucurăm că acum avem ocazia să susţinem un eveniment care îşi propune să prezinte publicului larg nu doar acestei tehnologii, ci şi practici aplicabile în viaţa de zi cu zi.” – a declarat Adina Magsi, Director Asociaţia Alucro – Every Can Counts



Citiţi şi

Epoca oamenilor a trecut

Ieșirea din turmă – încă o pledoarie pentru o viață off-line.

Să ne bucurăm, mâine va fi mai rău

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro