O femeie bolnavă riscă totul pentru o a doua șansă de a fi mamă. An Audience of Chairs este un film emoționant despre puterea iubirii unei mame, care își redobândește dragostea copiilor ei.
De-a lungul timpului, s-au tot realizat pelicule despre tulburările minții, îndeobște la artiști. Colții fioroși ai bolii – care distruge relațiile familiale și cariere, modifică radical percepția asupra unui subiect des abordat în cinemaul contemporan. An Audience of Chairs prezintă un subiect familiar, ce poate fi revigorat printr-o abordare neobișnuită : o mamă bipolară, artistă de succes, aflată între cheile majore și cele minore ale depresiei. Maura Mackenzie (Carolina Bartczak) credea doar în forța ei de a cuceri. O imagine-cheie din film (o femeie tânără și frumoasă, tinându-și mâinile la ochi, plasată cu spatele către copilele sale, poziționate pe vârful unui deal) ar putea părea chiar pitorească, dacă nu e dureroasă.Abordarea regizorală urmărește să trezească empatie în rândul spectatorilor: experiențele Maurei pot avea efecte purificatoare pentru «privitorii din fotolii». Tinerețea și succesul nu pot dura veșnic, dar greșelile din trecut (uuneori) pot fi îndreptate.
An Audience Of Chairs funcționează eficient, deoarece ecranizarea romanului omonim, scris de autorul canadian Joan Clark, se concentrează pe momentele definitorii din viața eroinei: o «mică distragere» care se dovedește devastatoare, o conversație tensionată cu vecina ei (Edie Inksetter), o întâlnire întâmplătoare la un terminal de feribot cu un străin simpatic (Gord Rand) care, slavă Domnului, nu este o figură din închipuirea ei. Pe tot parcursul filmului, flashback-urile ritmează timpii poveștii de pe ecran.
Așadar, acțiunea este plasată în 1997, în Tors Cove, Newfoundland, și o aduce în prim-plan pe Maura Mackenzie. Aceasta, împreună cu cele două fiice ale sale, Bonnie și Brianna Fraser, ajung la casa lor de vară pentru o vacanță de două săptămâni. Soțul lui Maura, și tatăl fetelor, Duncan Fraser, este un reporter ambițios care călătorește prin Rusia, pe un aspect politic. Maura (fermecătoarea Carolina Bartczak), este o pianistă talentată, care plănuiește un turneu american. Când soțul ei, ambițiosul reporter, o sună să o anunțe că va rămâne în Rusia toată vara ca să-și scrie reportajele, Maura este forțată să rămână în Newfoundland pentru restul verii și să aibă grijă de fiicele ei. După ce ratează șansa de a merge la o audiție, Maura intră în depresie. Femeia cântă la pian noaptea, dar doarme toată ziua, lăsându-și singure fetele. Într-o zi, le duce pe o insulă din apropiere și le uită acolo. Singurul care bănuiește că tânăra femeie ar putea fi atinsă de o tulburare bipolară este chiar tatăl Maurei, care locuiește în apropiere. Mânia artistei care ratase șansa de a ajunge într-un turneu provoacă victime colaterale: Bonnie își rupe brațul și, în consecință, aproape se îneacă. Ca urmare, Duncan se întoarce și ia fetițele cu el, în Scoția, părăsind-o pe Maura. Aceasta se autoizolează, rupe orice legătură cu cei apropiați și refuză orice medicație după ce fusese diagnosticată cu tulburare bipolară. Doar Paula, vecina ei, o convinge să caute ajutor și să își regăsească, astfel, fetițele. Urmează tratamente într-un sanatoriu de boli psihice, apoi – după evaluarea medicală – este declarată vindecată. Urmărită de neșansă, din pricina emoției își răsucește o gleznă și întârzie la întâlnirea oficială cu fiicele sale, însoțite de Duncan. Ultima picătură care umple paharul cu amar al bietei femei este cererea de divorț și separarea de copii. Urmează spirală descendentă a Maurei. Durerea o aruncă în deznădejde și plănuiește o sinucidere, după același „scenariu” ca și cel pus în practică de mama sa, înecul. Providența poartă un nume în cazul Maurei: camionagiul Ben, un singuratic, capabil să o readucă pe „linia de plutire”. Se naște o profundă legătură între cei doi marginali (Ben e un veritabil «Man made of rain») și vor trăi împreună în Tors Cove.
Narațiunea cinematografică sare peste douăzeci de ani din viața Maurei și ne-o prezintă în deplină maturitate biologică, la vârsta celor „40+”, stabilă emoțional, protejată de loialul Ben. Întorsăturile scenaristice se armonizează cu «valurile vieții»: fiica ei, Bonnie Fraser, devenită profesor, se întoarcea în Newfoundland pentru a susține conferințe la Universitatea Memorial despre pericolele schimbărilor climatice. Reîntâlnirea devine pragul cel mai înalt, tensiunea dramatică atinge cote melodramatice, iar finalul emoționează profund. Distribuția a mizat pe charisma actriței Carolina Bartczak. Aceasta umple ecranul prin complexitatea abordării psihologice a unei eroine greu încercate. Fără nicio undă de isterie sau vreun tic actoricesc, Bartczak transmite clar starea psihologică a Maurei. Alegerile simple ale regizoarei Deanne Foley indică abilitatea regizorală: să știi „unde să pui camera de filmare” și să coordonezi acțiunile actorului. La fel de veridic și de profund în abordare este și veteranul Peter MacNeill, îndureratul (Ian) tată al Maurei. Coloana sonoră susține acțiunile interpreților, iar muzica lui Chopin, Mozart și Erik Satie îndulcește gustul adesea dulce-acrișor al imaginilor. An Audience Of Chairs rămâne o subtilă și sensibilă lecție despre înțelegere și toleranță, este o experiență care trebuie împărtășită.
Regia: Deanne Foley
Scenariul: Rosemary House
Imaginea: James Klopko
Montajul: Wiebke Von Carlsfeld
Muzica: Duane Andrews
Distribuția:
Carolina Bartczak – Maura
Peter Macneill – Ian
Gord Rand – Ben
Chris Jacot – Duncan
Kate Corbett – Adult Bonnie
Lauren Patten – Brianna (copilă)
Grace Keeping – Bonnie (copilă)
Edie Inksetter – Paula
Madeleine Hiscox – Gemma
Durata: 93 min
Citiţi şi
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
