Gore Vidal (3 octombrie 1925 – 31 iulie 2012) scriitor, eseist, autor de piese de teatru și de scenarii de film, gânditor politic, a fost considerat unul dintre cei mai importanți intelectuali ai secolului XX. A fost un maestru al dezbaterilor televizate care a captivat publicul cu forța argumentelor și elocvența sa. El este autorul celebrei și prea adevăratei vorbe: “nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită“.
Gore Vidal susținea, șocând la vremea aceea, că ne naștem bisexuali.”Nu există așa ceva – o persoană homosexuală sau heterosexuală. Există doar acte homo- sau heterosexuale. Majoritatea oamenilor sunt un amestec de impulsuri, dacă nu de practici. A iubit familia Kennedy, l-a urât pe Truman Capote și a pretins că s-a culcat cu 1.000 de bărbați și femei până la vârsta de 25 de ani.
Să sărbătorim viața lui Gore Vidal!
A de la America
Vidal își descria țara natală ca Statele Unite ale Amneziei. De-a lungul vieții sale s-a arătat împotriva felului în care simțea că patria și-ar fi trădat principiile sale fondatoare. „Statele Unite au fost fondate de către cei mai străluciți oameni ai țării – pe care nu i-am mai avut de atunci”, spunea el cândva. „Congresul nu mai declară războaie și nici nu mai face bugetele. Acesta este așadar sfârșitul Constituției ca mașinărie care funcționează”. A lucrat puțin timp și pentru biroul prezidențial, cel puțin atunci când funcția nu era ocupată de un Kennedy, spunând: „Orice american care este pregătit să candideze pentru președinție ar trebui să fie descalificat în mod automat, prin definiție, de la a face acest lucru”.
Vidal a declarat pentru Times cu trei ani înainte ca Statele Unite să „putrezească în pas funebru”: Vom avea o dictatură militară cât de curând, nimeni altcineva nu poate ține totul împreună”. Exista o veselie în condamnările publice sarcastice ale lui Vidal la adresa Statelor Unite: în necrologul din New York Times a fost acuzat că „a făcut cu o oarecare bucurie declarațiile referitoare la sfârșitul civilizației americane”.
B de la Bush
Nu este nicio surpriză faptul că Gore Vidal l-a detestat pe George W. Bush. El a susținut că atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 au avut loc deoarece administrația Bush era „incompetentă”, iar Bush însuși a fost „inactiv și inoportun”. Vanity Fair a refuzat să publice un eseu scris de Vidal, în care acesta făcea reflecții despre atacuri. Într-un alt eseu, publicat de The Independent, Vidal compara atacurile cu raidul japonez asupra Pearl Harbor, susținând că atât președintele Franklin D. Roosevelt, cât și Bush, aveau cunoștință despre acestea încă dinainte să aibă loc și că au folosit dezastrele pentru a-și continua agendele politice. „Ar trebui să ne oprim din a discuta despre cum reprezentăm cea mai puternică democrație de pe fața pământului, când nici măcar nu avem o democrație. Suntem un fel de republică militarizată”.
C de la Capote
Nu toate țintele lui Vidal au fost din politică. El a avut o rivalitate de durată și cu colegul de breaslă Truman Capote. Cel care a început-o a fost, probabil, Capote. Acesta a acordat un interviu în care spunea că Vidal a fost alungat de la Casa Albă pentru beție și certurile cu mama lui Jackie Onassis. Vidal l-a dat în judecată pe Capote pentru calomnie, ocazie cu care ambii au făcut schimb de insulte. Vidal a insinuat că Truman Capote „a ridicat minciuna la rang de artă – o artă minoră”. Capote a replicat: „Desigur, sunt mereu trist cu privire la Gore. Foarte trist că trebuie să respire în fiecare zi”. După ce amândoi și-au reglat conturile în afara Instanței, disputa lor a continuat – chiar și după moartea lui Capote. După dispariția rivalului său, în 1984, Vidal l-a insultat pe Capote încă o dată, spunând că moartea sa „a fost o mișcare bună în carieră”.
D de la Democrație
Vidal era sceptic cu privire la democrație în general („Aparent, o democrație este un loc unde sunt ținute fără probleme multe alegeri cu un cost enorm și cu candidați interșanjabili”), dar și cu „încarnarea” americană a acesteia în special („La fiecare patru ani, jumătatea naivă care votează este încurajată să creadă că dacă putem alege un președinte bărbat sau femeie cu adevărat cumsecade, totul va fi în regulă. Dar nu va fi”).
Cu Anais Nin
E de la Eseuri
Gore Vidal a fost mai bun ca eseist decât ca scriitor de romane. Acest lucru este un fapt în cercurile de critică literară contemporane și ar fi nevoie de un revizionist prodigios pentru a susține cauza romanelor supradimensionate și a inversa orânduirea. Martin Amis, care nu acordă prea mult timp pentru Vidal ca romancier, recunoștea gloria eseurilor sale înțelepte, învățate și aforistice. „Eseurile sunt lucrul la care el se pricepe. Este învățat, amuzant și excepțional de clarvăzător. Chiar și punctele sale oarbe sunt iluminatoare”, spunea Amis. Scenaristul David Harre spunea la rândul său că Vidal nu avea „niciun oscior de ficțiune în corpul său”, dar că era „un eseist genial”.
Vidal era prea sincer și avizat pentru a fi un mare scriitor de ficțiune, unde trebuie reprezentate mai multe puncte de vedere. Știa unde se situează, nu s-a îndepărtat niciodată de angajamentul său Jeffersonian față de libertatea individuală și a găsit eseul drept forma ideală prin care să-și exprime viziunile. Colecția sa din 1993, „Statele Unite: Eseuri 1952-1992”, este un compendiu uriaș și maiestuos care cartează nu doar viața răutăcioasă a lui Vidal, dar și cultura și politica țării pe care era capabil să o iubească și s-o urască în aceeași propoziție. Mereu a jurat să nu-și scrie memoriile – chiar dacă în cele din urmă a cedat, deși prea târziu pentru a scrie una măreață – și a văzut eseurile sale ca pe o alternativă, un refugiu al spiritului și înțelepciunii sale, iar ocazional, al veninului său.
„Statele Unite: 1952-1992”, care a câștigat Premiul Național de Carte pentru non-ficțiune în SUA, se întinde pe 1.300 de pagini și conține 114 eseuri pe subiecte diverse precum Oscar Wilde, legalizarea drogurilor, viața în Mongolia și jurnalistul HL Mencken – un erou de-o viață și o rară excepție de la afirmația lui Vidal cum că „jurnalismul a fost cariera preferată a ambițioșilor mediocri”. Există de asemenea alte câteva colecții mai scurte, în special cu eseurile sale mai recente, dar și „A View from the Diner’s Club”, publicată în 1991, ideale pentru cineva neinițiat în scrierile lui Vidal.
Lungul său eseu despre scriitoarea americană Dawn Powell, publicat prima dată în New York Review of Books, este scolastic, fermecător și convingător în întregime în sprijinul acordat unei romanciere uitate. Eseul său din 1989 despre prietenul Orson Welles este incredibil de amuzant. Putea imita orice voce ar fi ales. Ce trebuie acum este o colecție finală a eseurilor sale – nici măcar „Statele Unite: 1952-1992” nu le conținea pe toate. Indiferent ce s-ar întâmpla cu romanele, eseurile trebuie să fie mereu pe suport de hârtie. El a fost Michel de Montaigne (n.r: filosof renascentist francez) al Americii.
F de la Fellini
Vidal adora să își facă apariția în filme sau în televiziune. Odată, el a apărut ca personaj de desene animate în serialul „The Simpsons” alături de scriitorii Tom Wolfe, Michael Chabon, John Updike și alții; de asemenea, și-a jucat propriul rol în serialul animat „Family Guy”, dar și ca senator în filmul „Bob Roberts”, regizat de Tim Robbins. A mai jucat în „Gattaca”, science-fiction apărut în 1997, cu Uma Thurman și Ethan Hawke în rolurile principale. În fine, ultima sa apariție într-un film a fost cea de gazdă a unui chat-show în „Shrink”, din 2009, peliculă despre un psiholog care trata vedetele de la Hollywood.
Însă, probabil cel mai important rol a fost cel din 1972, când a apărut în filmul „Roma” al prietenului Federico Fellini. Fellini l-a vrut în peliculă deoarece Vidal trăia la Roma de la începutul anilor 1960 și devenise deja foarte cunoscut pe scena literară. Apariția este memorabilă mai ales datorită faptului că, pentru prima oară în viață, elocvența lui Vidal a fost în sfârșit depășită. „Eram la dubla cu numărul 5 când totul părea să o ia razna în spatele nostru. M-am uitat în jur. Am văzut patru cai albi și frumoși care trăgeau un car gol. Am întrebat: ‘Freddie, ce naiba e asta?’. ‘Nu știu, Gordino. Dar arată bine. Nu crezi și tu că arată bine?’. El continua să adauge lucruri la scenă, după care le scotea, așa că în final caii au dispărut. Am realizat subit că nu conta orice aș fi zis, că aș putea să spun orice lucru insensibil în presupusul meu interviu, iar pentru el nu ar fi contat, deoarece eram parte din compoziția sa”, își amintea Vidal.
G de la Gore
Cine a fost el? „Sunt exact așa cum apar”, spunea Vidal cândva. „Nu există înăuntrul meu nicio altă persoană caldă și adorabilă. Sub exteriorul meu rece, odată ce ai spart gheața, vei găsi apă rece”. Prietenul său, scriitorul Italo Calvino, susținea că Vidal nu are inconștient. Vidal a satirizat monstruozitatea vanității sale fără a o submina în întregime. „Sunt din suflet un propagandist, un om care urăște extraordinar, un cicălitor obositor, satisfăcător de pozitiv privitor la faptul că nu există problemă umană ce nu poate fi rezolvată dacă oamenii pur și simplu ar face cum îi sfătuiesc”, spunea el pentru The Guardian în 2005.
H de la Homosexualitate
„Nu există homosexuali sau heterosexuali. Există doar acte homosexuale sau heterosexuale. Majoritatea oamenilor sunt o amestecătură de impulsuri, dacă nu și de practici”, susținea Vidal. El scria în memoria sa, „Palimpsest”, că până la vârsta de 25 de ani întreținuse mai mult de 1.000 de relații sexuale cu bărbați și femei, tinzând către ceea ce definea ca „sex de același sex”.
I de la Italia
Gore Vidal a locuit timp de mai mulți ani într-o vilă din Ravello, pe coasta Amalfi, până când infirmitatea nu i-a mai permis să urce dealurile. În 2003, el s-a mutat la Hollywood Hills, în Los Angeles.
J de la Jack Kerouac
Vidal a susținut că ar fi avut o scurtă relație amoroasă cu scriitorul de nișă. În „Palimpsest”, el își amintea „cu surprindere” faptul că Jack Kerouac era circumcis. A fost Capote și nu Vidal cel care a emis anularea cea mai contondentă a muncii lui Kerouac: „Aceasta nu este scriitură, aceasta este redactare”.
K de la Kennedy
Vidal nu a obosit niciodată povestind despre prietenii săi faimoși. Cele două memorii ale sale, „Palimpsest” și continuarea „Point To Point Navigation”, publicată în 2006, descriu prieteniile cu Eleanor Roosevelt, prințesa Margaret și cu Leonard Bernstein. A fost de asemenea un apropiat al lui John Kennedy și rudă cu Jackie Kennedy. „Este mereu o chestiune delicată când un prieten sau cunoștință devine președinte”, scria Vidal.
L de la Love (Iubire)
„Iubirea nu este bagajul meu”, insista să spună Vidal. Acestea fiind spuse, Vidal a trăit timp de 53 de ani alături de fostul său agent de publicitate, Howard Austen. Cheia relației lor, după cum a menționat în mai multe interviuri, era aceea că nu s-au culcat împreună. Austen a fost înmormântat în cimitirul Rockcreek din Washington, în 2003. Vidal spunea că ar prefera să fie incinerat la crematoriu, iar cenușa lui să fie depusă alături de companionul său de cursă lungă. „Împărtășim un complot, iar eu voi fi acolo. Și de-abia aștept să-l văd”, spunea Vidal într-un interviu.
M de la Mailer
Vidal și autorul Norman Mailer și-au purtat o lungă dușmănie, la propriu. Mailer i-a dat un pumn lui Vidal la o petrecere, determinându-l pe Vidal să replice: „Cuvintele îl lasă din nou baltă pe Norman”. Se pare că Mailer i-ar fi dat și un cap în gură lui Vidal înainte ca acesta să intre într-un show TV, din cauză că Gore l-a comparat cu infamul criminal Charles Manson.
N de la Novels (n.r. Romane)
Vidal a scris 25 de romane. Al treilea, „The City and the Pillar”, publicat în 1948, era o poveste despre un tânăr atletic și chipeș, și care, după cum avea să spună autorul mai târziu, a fost pusă pe lista neagră de către critici și lumea literară. „Am vândut un milion de exemplare și asta a cauzat atât de mult necaz la New York Times”, spunea el. Apariția pe lista neagră a făcut atât de dificilă obținerea de recenzii, încât Vidal și-a luat pseudonimul Edgar Box pentru o altă serie de romane-thriller, iar mai târziu a renunțat să mai scrie romane o perioadă în favoarea scenariilor de teatru, televiziune și pentru Hollywood.
În 1956, MGM l-a angajat ca scenarist: printre alte proiecte la care a contribuit cu rescrieri s-a numărat și „Ben-Hur”, deși i-a fost refuzat vreun merit oficial. Vidal a scris de asemenea scenariul pentru adaptarea cinematografică a piesei „Suddenly, Last Summer”, realizată de prietenul său, Tennessee Williams.
În anii 1960, Vidal a revenit la ficțiune, scriind o serie de bestseller-uri: „Julian” (1964), despre împăratul roman care voia să restaureze păgânismul; „Washington, DC” (1967), prima dintre cronicile sale fictive despre istoria Americii; și „Myra Breckinridge” (1968). Criticul Harold Bloom menționează „Myra Breckinridge” drept o lucrare recunoscută în cartea sa, „The Western Canon”.
O de la Oklahoma
Vidal a dezvoltat o legătură neobișnuită cu Timothy McVeigh, teroristul din Oklahoma City. Cei doi au corespondat prin poștă după apariția din 1998, în Vanity Fair, a unui articol scris de Vidal referitor la „sfâșierea” Legii Drepturilor, iar prietenia lor l-a inspirat pe Edmund White să scrie piesa „Terre Haute”. „El este foarte inteligent. Nu este nebun”, spunea Vidal despre McVeigh. În cartea „Perpetual Peace: How We Got to Be So Hated” (n.r. „Pacea perpetuă: cum am ajuns să fim atât de detestați”), Vidal susține că atât atacul de la Oklahoma, cât și cele din 11 septembrie 2001 au fost provocate de „atacurile nechibzuite ale guvernului nostru asupra altor societăți”.
P de la Politică
Vidal a candidat de două ori: odată pentru Congres, în 1960, în statul New York; iar altădată pentru Senat, în California, în 1982. A pierdut cu ambele ocazii, dar în cursa electorală din 1960 a adunat mai multe voturi decât oricare alt Democrat din district, în precedenții 50 de ani până atunci.
Q de la Queer
Editorialistul conservator William F. Buckley l-a numit odată pe Vidal „queer” (n.r. jargon adeseori folosit în mod ofensator, cu trimitere la homosexualitate) în timpul unei emisiuni televizate de prin anii 1960. A urmat schimbul de replici. Buckley i-a comparat pe demonstranții anti-Vietnam cu naziștii. „După mine, singurul pro sau crypto-nazist la care mă pot gândi ești chiar tu”, i-a răspuns Vidal. Buckley a întors: „Dacă mă mai faci crypto-nazist, te lovesc peste fața aia nenorocită. Am fost în infanterie în ultimul război”. „Nu ai fost”, a replicat Vidal. „Am fost”. „Nu, nu ai fost”.
Din perspectiva lui Vidal, el câștigase bătălia aceea și oricare dintre multele alte dueluri televizate în care s-a înclinat: „Am câștigat dezbateri, nu e nicio îndoială”, spunea Vidal într-un interviu pentru CNN din 2007. „Pentru că sunt scriitor, lumea crede că sunt mic și fragil. Nu sunt mic și fragil… Și oricine mă insultă să fie sigur că o să primească același răspuns”.
R de la Religie
„Marele rău de nepomenit din centrul culturii noastre este monoteismul. Dintr-un text datând din epoca barbară a bronzului, cunoscut ca Vechiul Testament, au evoluat trei religii anti-umane – iudaismul, creștinismul, islamul. Acestea sunt religii care au un Dumnezeu ceresc. Sunt, la propriu, patriarhale – Dumnezeu este Tatăl Atotputernic – de unde și disprețul vechi de 2.000 de ani pentru femeile din acele țări afectate de Domnul ceresc și de delegații săi masculini. Dumnezeul din ceruri este un zeu gelos, desigur. El pretinde supunere totală din partea tuturor de pe pământ, deși el este responsabil nu doar de un singur trib, ci de toată creația Sa. Cei care l-ar respinge trebuie convertiți sau uciși pentru propriul lor bine. Până la urmă, totalitarismul este singurul tip de politică care poate servi scopului Domnului din ceruri”, spunea Vidal. „Dumnezeu este un șantajist”, completa el cu altă ocazie.
S de la Succes
„De fiecare dată când un prieten reușește, mor câte puțin”. Cu altă ocazie, Vidal spunea: „Nu este suficient să reușești. Alții trebuie să eșueze”.
T de la Televiziune
Vidal și-a menținut părerea că televiziunea nu este pentru a fi privită, ci pentru a apărea la aceasta. El și-a urmat propriul dicton, comentând: „Nu ratez nicio ocazie de a face sex sau de a apărea la TV”.
U de la Upbringing (n.r. Creștere)
Vidal a primit numele Eugene Luther Gore Vidal de la tatăl său, locotenentul Eugene Luther Vidal, însă a scăpat de primele două nume la vârsta de 14 ani. Înaintea carierei sale în armată, Vidal senior fusese un atlet care câștigase o medalie de argint la Jocurile Olimpice de la Anvers, în 1920. „Ne știam de 43 de ani, nu eram de acord cu nimic și niciodată nu ne-am potrivit. Numai bărbații pot face asta. Femeile nu pot”, spunea fiul. Când mama lui Vidal, Nina Gore, s-a recăsătorit, Vidal a împărțit tatăl vitreg cu Jackie Kennedy Onassis. A detestat-o pe mama sa („bețivii nu sunt persoane în preajma cărora vrei să stai”), însă l-a venerat pe bunicul său: „Era orb, așa că de când aveam 10 ani îi citeam. De la înregistrările congresului, până la istorie și poezie americană. A fost un om foarte bun, a fost extraordinar, a fost educația mea”.
V de la Vidal
Gore Vidal nu a fost înrudit cu Vidal Sassoon. Iar în ciuda faptului că glumea despre cum că Al Gore i-ar fi un văr îndepărtat, nici ei nu au fost înrudiți, de asemenea.
W de la Watership Down
„Gore Vidal este intervievat la Start the Week împreună cu Richard (Watership Down) Adams. Adams este întrebat ce părere are despre noul roman al lui Vidal despre Lincoln. ‚Am crezut că este <meretricious> (n.r. aparent valoros, dar în realitate fără valoare sau integritate)”. ‘Într-adevăr?’ spune Gore. „Ei, atunci <meretricious> și un an nou fericit”. Așa se face”. (din „Writing Home”, de Alan Bennett, 25 septembrie 1984)
X de la X-rated
Vidal a avut parte de o presă ostilă după două filme X-rated (n.r. clasificare pentru filme cu un conținut ridicat de violență și sexualitate explicită) cu care fusese asociat. „Myra Breckinridge”, al lui Michael Sarne, bazat pe romanul cu același nume din 1968, a fost un dezastru de box-office, în ciuda apariției lui Raquel Welch, și a fost rapid clasat printre cele mai proaste filme din toate timpurile. Vidal a mers mai târziu în instanță, fără succes, pentru a nu mai fi recunoscut ca scenaristul filmului „Caligula” (1979), după ce producătorul peliculei și editorul revistei Penthouse, Bob Guccione, adăugase și scene pornografice.
Y de la Yellow (n.r. Galben)
„Într-o pădure galbenă” (1947), al doilea roman al lui Vidal, pe care l-a scris la vârsta de 22 de ani, a fost inspirat de prima strofă din poemul „The Road Not Taken” al lui Robert Frost („Două drumuri se despărțeau într-o pădure galbenă…”). Este vorba despre un bărbat care se întoarce din război și devine un broker pe Wall Street, însă rămâne bântuit de amintirea nopților de iubire petrecute alături de amanta sa italiană din vremea frontului. Când focoasa Carla reapare în mod neașteptat din trecutul său, Robert trebuie să aleagă între convenții și calea liberă către dragoste și libertate. Vidal a dedicat cartea lui Anais Nin, care, pentru el, a întruchipat-o pe Carla. Însă, mai târziu, el avea să spună despre roman că e atât de prost, că nu ar mai suporta să-l recitească.
Z de la Zoroastru
Protagonistul romanului epic din 1981 al lui Vidal, „Creation”, este Cyrus Spitama, un diplomat persan ahemenid din secolul al V-lea î.H., nepot al lui Zoroastru care călătorește lumea cunoscută comparând credințele politice și religioase ale mai multor state-națiuni ale acelor vremuri. De-a lungul vieții sale, Cyrus întâlnește mai multe figuri filosofice ale timpului, printre care pe bunicul său (fondator al zoroastrismului), Socrate, Buddha, Mahavira, Lao Tsu și Confucius.
Este un volum extins, ambițios și necitit pe scară largă în prezent, în care sistemele politice și religioase ale zilei sunt comparate drastic. De asemenea, ne amintește de un episod din „The Simpsons”, în care Lisa ține în mână o carte intitulată „Tome” de Gore Vidal. „Aceștia sunt singurii mei prieteni”, se plânge Lisa. “Tocilari adulți precum Gore Vidal. Chiar și el a sărutat mai mulți băieți decât o voi face vreodată.” „Fete, Lisa, fete”, o corectează Marge, mama cea puritană a Lisei.
Traducere și adaptare, Antonio Robitu
Citiţi şi
Gore Vidal – nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită
Sclipirile diamantelor – Breakfast at Tiffany’s
Breakfast at Tiffany’s: de ce Audrey Hepburn a câştigat rolul creat pentru Marilyn Monroe
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
